Code for Romania – cea mai mare asociație de tehnologie civică din lume – a lansat „Așteaptă-te române!”.
În fiecare marți, până la finele anului, Code for România va lansa o nouă soluție pentru români. Una e deja online. Urmează încă 11.
Cum a crescut Code for Romania și ce ne va oferi, concret, în continuare a povestit la Digital Shift Bogdan Ivănel, cofondator și director general al asociației.
Code for Romania s-a înființat în 2016 și este o comunitate cu peste 3.000 de membri, majoritatea voluntari. Asociația este forma juridică în care s-au organizat membrii.
Sunt, în mare parte, cercetători, ingineri și specialiști în comunicare. Împreună au creat produse pe care le-au folosit deja milioane de oameni. Iată câteva dintre cele mai cunoscute:
- Vot Diaspora, o platformă care-i ajută pe românii din străinătate să voteze. De asemenea, acest instrumentul digital contribuie la monitorizarea procesului de vot în afara granițelor României.
- Date la Zi, platforma prin care Guvernul a comunicat statistica zilnică, în timpul pandemiei de Covid 19.
- Știri Oficiale, o platformă care a ajutat la combaterea fake news-ului în timpul pandemiei.
- Dopomoha.ro, un instrument care a ajutat Guvernul să identifice nevoile refugiaților ucraineni, să planifice și să urmărească acordarea de ajutoare.
Povestea Code for Romania și detalii despre cel mai nou proiect al lor, intitulat „Așteaptă-te române!”, aflați ascultând episodul de podcast al cărui invitat a fost Bogdan Ivănel, cofondator și director general al asociației.
Mai jos găsiți câteva dintre principalele declarații ale lui Bogdan Ivănel și minutele la care le puteți asculta:
- Începuturile. Cum s-a reconectat cu România un tânăr cercetător absolvent de Oxford, care lucra din Olanda pentru o universitate din California (de la min 02:04):
„Eram plecat din țară de peste 11 ani. Eu am plecat la studii la 19 ani. Și momentul acela, Colectiv (incendiul și eșecul sistemul sanitar românesc care a urmat -n.red.), a fost pentru mine o reconectare bruscă la România.
Înainte, relația mea cu România era aceeași ca a oricărui om din diaspora. Vorbeam cu părinții din când în când, veneam de sărbători acasă și votam. Mai citeam știrile o dată pe săptămână.
Dar în zilele acelea de după Colectiv, m-am trezit pus în legătură cu diverși oameni, diverse grupuri de inițiativă care apăreau. Toată lumea voia să schimbe ceva, să facă ceva. Și foști colegi de liceu mă contactau. Și m-am trezit în febra respectivă.
Nu mi-am găsit locul pe niciunul dintre grupurile alea de Facebook și Whatsapp și am stat puțin cu mine și m-am gândit «Ok, ce aș putea să fac eu din poziția mea de acolo, din străinătate, să ajut? Istoria mea personală nu avea nicio legătură cu tehnologia, dar am observat două mari goluri de acțiune la oamenii care erau în stradă și la inițiativele care apăreau în momentul respectiv (...).
Am văzut oamenii care erau în stradă. Cereau transparență în momentul respectiv și mintea mea de cercetător social s-a întrebat «Va rezolva transparența nevoile reale ale oamenilor din stradă? Nevoia să ia decizii mai corecte la următoarele alegeri? Nevoia de o viață mai bună?»
Spuneam așa: dacă Primăria București ne dă mâine acces la toate contractele, are cineva timp să le citească? Și dacă le citește, le înțelege? Foarte mulți dintre noi, cu siguranță, nu!
Și am zis că trebuie să existe cineva care traduce datele în informații. Deci ni se de acces la date, să le putem traduce într-un format digerabil pentru omul de rând.
Care este formatul ăla digerabil? Cum digerăm informație în secolul XXI? Pe telefonul mobil, în drum spre casă, după serviciu, în pat, înainte de culcare etc. Dacă pot companiile și statul ajunge în telefoanele noastre mobile, ar trebui să ajungă și societatea civilă. Ar trebui să ajungă și jurnaliștii. Să le facem munca puțin mai ușoară!
Așa că ne-am strâns cu încă trei prieteni români care locuiau și ei în Olanda în momentul respectiv, doar unul dintre ei programator, un fost coleg de liceu, și am zis „Hai să facem noi, de aici!”. Este un lucru pe care putem să-l facem de la distanță, putem să scriem linii de cod. Putem face proiecte pentru România de la distanță!”
- Vot Diaspora, primul proiect al Code for Romania (de la min 07:33)
„Primul produs ne ajuta chiar pe noi acolo, în diaspora: votdiaspora.ro.
În 2016 a fost primul an când trebuia să te înregistrezi ca să poți vota în diaspora.
Erau multe reguli noi. Ministerul de Externe publicase un ghid al votantului român în străinătate. Aveam 38 de pagini și era scris în «legaleză». Și noi am luat acele 38 de pagini și le-am transformat într-un „decision tree” în 5-6 pași pe care oricine îi putea face într-un minut jumătate, să aibă toate documentele și să știe fix care-i secția la care poate vota și cum.
El (site-ul votdiaspora.ro) a fost folosit deja la șase rânduri de alegeri. Sute de mii de români la fiecare rând de alegeri au folosit votdiaspora.ro.
E un proiect pe care, dacă te gândești bine, ar fi trebuit să-l facă Ministerul de Externe într-o societate normală. Nu l-au făcut ei.
L-am făcut noi și îl menținem. Și mai avem patru rânduri de alegeri la anul. Da, și-l vom pune la dispoziția tuturor din nou”.
- Cum se lucrează la Code for Romania (de la min 11:58)
„Spuneai și tu mai devreme că lucrul care se vede la Cod for Romania sunt acei ingineri, acei programatori care vin din când în când și rezolvă problema.
Aia este doar partea văzută a icebergului. Cea mai mare parte, cea mai mare muncă a Cod for Romania se întâmplă înainte să scriem orice linie de cod.
Foarte puțini oameni știu că noi, în ultimii 6 ani, am desfășurat cel mai mare proces de cercetare din istoria recentă a României.
Ne-am setat 38 de obiective, 38 de teme de cercetare, de la riscul seismic, la violență domestică, la soarta copiilor instituționalizați, la accesul la servicii de sănătate pentru cronici.
Pe fiecare dintre temele astea, pe 5-7 teme anual, avem în echipă oameni full-time care fac cercetare.
Merg, stau în interviuri cu instituțiile publice care lucrează pe aceste teme, cu ONG-urile, cu specialiștii.
Stăm în focus grupuri cu persoanele afectate. De exemplu, când am cercetat tema «Sănătatea mamei și a copilului», am stat în focus grupuri cu femei din mediul rural și cu femei din mediu urban și cu persoane care au pierdut sarcini.
Ca să înțelegem care-s problemele lor și cum se manifestă ele. Ca să putem rezolva problema, trebuie să o înțelegem foarte bine.
Anul viitor terminăm acest proces de cercetare. Chiar dacă lăsăm tehnologia la o parte, avem acest proces de cercetare pe care nu l-a făcut niciun guvern și niciun partid politic. L-am făcut tot noi.
Odată ce înțelegem problemele și modul în care ele se manifestă, încercăm, atât când ne duce capul, să vedem dacă am putea construi soluții digitale care să le rezolve parțial sau total”.
- Cum a lucrat Code for Romania cu statul, în timpul pandemiei. Despre task force-uri (de la min, 15:42):
„Venind după Colectiv, ne-am întrebat: «Când va fi următorul dezastru? Noi vom fi acolo, să ajutăm, să facem ceva în plus”. Asta a fost prima temă pe care am cercetat-o. Și ne-am uitat întâi la posibilitatea unui mare cutremur în București și în partea de sud-est a țării, despre care noi credeam că va fi următorul mare dezastru.
Și ne-am pregătit pentru asta. Am pregătit soluții, un mecanism intern care să stabilească exact ce vom face noi când se va întâmpla un cutremur. Am construit proceduri interne de intervenție.
N-a fost să fie un cutremur. Se va întâmpla și ăla, nu știm exact când. Dar s-au întâmplat o pandemie și un război la granițele României.
Noi aveam această procedură și multe din soluțiile gândite pentru cutremur. Le-am putut reproduce și le-am putut pune în funcțiune pentru aceste cazuri.
(...) (În timpul pandemiei -n.red.) Guvernul nici nu luase primele măsuri. Am mers noi către ei cu o propunere, am spus «Astea sunt 6 soluții critice pe care noi le punem la dispoziția voastră și de care este nevoie.
Azi ei au spus «OK, mai avem o problemă pe care noi nu o depistasem, aceea a românilor din diaspora (Italia era puternic afectată de pandemie - n.red.), care trebuiau și ei ajutați pentru că nu puteau să revină în țară. Am spus «Perfect!» , ne-am apucat de lucru și în primele 48 de ore, primele soluții erau gata (...)
Știri oficiale a fost prima gata și a fost percepută de toată lumea ca punctul de intrare către tot ecosistemul.
Date la zi a urmat după vreo 6-7 zile, pentru că acolo pur și simplu am alergat pe holurile Guvernului să obținem datele.
Aveam o decizie semnată de Ministrul Sănătății care spunea INSP-ului trebuie să puneți la dispoziția Code for Romania aceste date pentru a fi expuse public. Și totuși ne-a mai luat 4 zile să convingem in INSP-ul să dea datele. Deși aveam hârtia la mână”.
- Dopomoha.ro, platforma prin care s-au gestionat ajutoarele pentru refugiații ucraineni (de la min 20:14):
„Întâmplarea face că imediat, chiar din luna august-septembrie a anului 2020, noi am mers cu propuneri ferme către Guvernul României, spunându-le ce nu a mers bine și ce ar trebui să facă să se pregătească pentru următoarea criză.
Am mers inclusiv cu soluții pe care eram gata să le punem la dispoziția lor.
Dar, și mai important, cu cerința ca statul să-și construiască intern o capacitate - în zona civilă, nu neapărat a STS-ului, un echivalent al lui US Digital Service sau a lui data.gov.uk astfel încât, data următoare, să nu mai fie toată presiunea doar pe umerii unui ONG.
(...) nu s-a întâmplat lucrul asta. Au fost alegeri, poate au fost alte lucruri la care dânșii s-au gândit mai mult.
Și după pandemie - când speram că totul s-a terminat și că putem reveni la normal - a venit un război la graniță.
Și am făcut același lucru. Am pus toată activitatea noastră pe stop și ne-am apucat să construim infrastructura digitală de care avea nevoie statul, de care aveau nevoie de data asta și agențiile ONU și organizațiile internaționale care interveneau prin România și societatea civilă din România. Pentru că noi tot timpul am avut o intervenție în două direcții am ajutat și statul, am ajutat și societatea civilă.
N-am putut să ne focusăm doar pe unii, pentru că societatea civilă, din foarte multe puncte de vedere, a ajutat chiar mai mult decât statul.
În 48 de ore, dopomoha.ro. era up and running, cu informație în rusă, ucraineană, română și engleză. Ca refugiații să înțeleagă cum să treacă granița, ce se întâmplă pe partea cealaltă a frontierei.
Și a devenit și platforma oficială a guvernului, dar și platforma oficială a agențiilor ONU în România și a societății civile.
Am reușit să aducem toți actorii aceștia să se înțeleagă asupra unui conținut comun, ca să nu se întrebe refugiatul «Eu în cine am încredere, în sigla Crucii Roșii său în sigla Guvernului»?
România este singurul loc din lume în momentul ăsta când toate aceste instituții comunică cu o singură voce, într-o singură platformă, pe un singur ton of voice”.
- De unde vin banii Code for Romania (de la min 25:28):
„În primii 3 ani n-am avut niciun fel de finanțare.
Cu toții am fost voluntari. Până la 1 ianuarie 2019, toată lumea a fost voluntar.
Eu am venit cu niște economii – țin minte că în jur de 14.000 euro - și am trăit din economiile alea. O vreme am stat și la părinți, la vârsta de 30 de ani.
Am muncit full time fără să fiu plătit. Mi-am permis chestia asta.
Țin minte că Olivia (Vereha, directorul de produs al Code for Romania – n.red.) avea un job la Oracle. Și după program mai stătea 8 ore să facă chestii la Code for Romania.
Răzvan, co fondator al Code for Romania, tot așa, lua proiecte micuțe din care făcea bani pentru ca majoritatea timpului să-l poate dedica lucrului ca voluntar.
În 2018 am ajuns într-o situație critică. Pentru că noi nici nu ne-am gândit la cum ne finanțăm. Ne-am apucat de muncă. Eram în febra aia «trebuie să facem, trebuie să facem, trebuie să facem». Era și presiunea celor aproape 2.000 de voluntari care veniseră să ajute.
Am avut un avantaj la început, care ne-a oferit credibilitate. Veneam de nicăieri, eram curați. Eu eram plecat din țară de la 19 ani, cum am zis. Dar ăsta era și un dezavantaj: nu știam pe nimeni, nu aveam conexiuni aici.
În 2018 ne-am pus problema că va trebui să închidem la 1 ianuarie 2019 pentru că nu mai aveam economii. Nu mai aveam cum să ducem asta mai departe. Am fost luați de pe marginea prăpastiei de Romanian American Foundation, care a spus «Chestia asta e prea bună și a creat prea mult impact ca să dispară». Ei ne-au plătit primele 4 salarii. Și ne-au oferit posibilitatea să avem aceste salarii de bază pe 2-4 ani.
Și după aceea au început să vină și alte companii, Lidl România, ING România, JISC dar și alte companii care ne-au susținut. Și, bineînțeles, donațiile oamenilor”.
- Campania „Așteaptă-te, române!”: câte o soluție digitală în fiecare săptămână, până la finele anului (de la min 33:37):
„Într-o țară funcțională, soluțiile astea ar fi existat. Nu ajută, în momentul de față, să ne gândim cine ar fi trebuit să le facă. Nu putem să mai continuăm ca societate fără să le avem.
(...) De la începutul săptămânii ăsteia până la finalul anului - în cele trei luni pe care le mai avem - lansăm câte o soluție digitală pe săptămână. Nu așteptăm 2024 (an în care sunt alegeri locale, parlamentare și prezidențiale, în România). Arătăm că octombrie, noiembrie, că decembrie contează! Și noi vom lansa în fiecare săptămână câte o soluție!
Soluții mai mari, soluții mai mici, dar soluții! Toate soluții vitale care rezolvă câte o problemă mare a României și care trebuia rezolvată până acum”
- Prima soluție dintre cele 12 ale campaniei „Așteaptă-te române!”: „Acasă, în siguranță!” (de la min 35:00)
Realitatea este că peste 9 milioane de români trăiesc în zone cu risc foarte mare. Risc foarte mare seismic. De obicei, ciclicitatea era de un cutremur major undeva la 30-35 de ani. Iar ultimele cutremure au fost în anii 90.
Suntem foarte nepregătiți. Înainte de soluția asta nu știam unde stăm, ca țară. (...)
Focus a fost, în anii ăștia, pe București.
(...) nimeni nu vorbește despre Iași. Nimeni nu vorbește despre Brăila, despre Galați, despre Craiova, despre Pitești, Ploiești, Drobeta Turnu Severin și despre alte orașe care vor fi lovite la fel de puternic ca Bucureștiul.
„Pentru prima oară punem laolaltă datele despre clădirile din cele mai vulnerabile 22 de județe ale țării, toată partea de sud-est a țării.
Pe acasainsiguranta.ro oricine poate găsi lista completă de clădiri expertizate și situația lor în momentul de față. Să știm unde suntem, să știm unde stăm ca țară.
Partea neplăcută este că doar 0,07% din clădirile din România sunt expertizate seismic și noi încercăm ca asta să fie un «push» (un impuls –n.red.) și către autorități să își dea seama ce se întâmplă și cu restul clădirilor.
Și pe platforma asta nu avem doar maparea situației de fapt - pe care până acum România nu o avea. Acum avem și resurse.
Dacă descoperi că locuiești într-o clădire cu risc seismic, afli ce poți să faci, Dar și dacă ești într-o clădire nemapată încă, ai niște resurse alcătuite împreună cu prietenii și colegii de la MKBT”.
- Ce alte soluții se vor lansa în campania „Așteaptă-te române”. Și când (de la min 38:42):
„Mai este cel puțin o soluție pe zona de risc seismic.
Și avem soluții care acoperă foarte multe zone, de la asistența medicală în zonele rurale până la sănătate mintală și la înțelegerea infrastructurii pe care pe care România o are. Până la zone de proiecte de educație.
În fiecare marți, la ora 12:00, câte o soluție va fi live, construită de noi și pusă la dispoziția României. Le vedeți pe pagina noastră de Facebook. Newsletterul nostru – dacă vă abonați – va veni pe email. Sau puteți intra pe Linked in, pe Instagram, pe toate platformele sociale.
Lipsesc foarte multe. Principalul lucru care lipsește este voința. Noi știm că în România de obicei nu ne descurcăm cu proiectele de infrastructură, fie că sunt autostrăzi, fie că sunt școli, fie că sunt infrastructura digitală. Nu ne-au ieșit în ultimii 34, 35 de ani, proiectele de de infrastructură. De ce? Parțial?
- De ce nu a făcut statul român toate astea (de la min. 40:01):
„Pentru că nu s-a dorit, parțial, pentru că este nevoie de un sistem foarte clar de project management în spate.
Lucrurile astea nu se pot face peste noapte, se fac în ani de zile în care-ți trebuie continuitate de la un guvern la altul, de la un ministru la altul, cu o țintă bine văzută și o urmărire a acestor proiecte, lucru cu care noi nu ne-am descurcat până acum. Dacă e să vorbesc doar despre zona de digitalizare.
Din păcate, noi în momentul de față nici nu avem premisele în cadrul statului român să putem face aceste lucruri.
Cum spuneam, noi am cerut și cerem statului român să-și creeze o capacitate de proiectare, de înțelegere a nevoilor, fix ce am făcut noi în ultimii 5-6 ani. Din interiorul statului, ca el să înțeleagă ce trebuie să înțeleagă, unde-i sunt hibele, unde-i sunt vulnerabilitățile. Din păcate, în momentul de față statul nu are aceste lucruri.
În plus, există, cum bănuiesc foarte mulți dintre noi, o zonă foarte gri, a câtorva firme care monopolizează contractele IT ale statului, care sug foarte mulți bani de la buget și produc niște soluții sub optime sau care nu există”.
- cei 6 ani de la revenirea în România. A meritat să renunțe la viața mai bună din Occident? (de la min. 44.28):
„Mi-e dor foarte mult și de foarte multe ori, de viața aia. Nu doar de confortul ei, ci de meseria pe care făceam și care îmi plăcea. Mi-am construit o carieră în care eram foarte implicat.
Într-un mod ciudat, cele două vieți ale mele s-au reîntâlnit odată cu intervenția umanitară pentru refugiații din Ucraina, pentru că am fost cercetător în zone de conflict.
Am stat de vorbă cu mii de persoane dislocate din casele lor. Știam exact problemele și asta ne-a ajutat și pe noi să avem o intervenție coerentă pentru problema cu Ucraina.
Mi-e dor în continuare de multe dintre dintre aspectele alea.
În același timp, am reușit să creăm prin Code for Romania un impact social fantastic. Și tehnologia îți mai oferă ceva aici: satisfacția unui impact imediat și a unui impact măsurabil.
În momentul de față, pot să mă uit pe telefonul mobil și să văd câți ucraineni sunt cazați acum, câte zile au stat și dacă totul a decurs bine pentru ei. Și știu că ceva ce am construit, împreună cu voluntarii Code for Romania, funcționează și ce rezultate dă.
Pe de altă parte, am întâlnit în jurul Code for Romania și în România o energie fantastică și o încăpățânare de a schimba cumva lucrurile pe care n-am întâlnit-o nici în America, nici în Olanda, nici în Franța”.