Cu o întârziere de patru ore față de anunțul inițial, miniștrii PSD au demisionat din actualul guvern, printr-un gest politic proiectat ca unul de forță, dar care ridică semne de întrebare cu privire la strategia imediată a social-democraților.
Sorin Grindeanu a explorat posibilitatea de a sesiza CCR cu “un conflict juridic de natură constituțională” între Guvern și Parlament, ca urmare a schimbării structurii politice a Executivului, potrivit unor surse politice.
Dar demersul poate fi făcut doar după expirarea termenului de 45 de zile și nu știe dacă va primi un răspuns rapid și conform intereselor sale politice. Singura soluție prin care poate grăbi întoarcerea la guvernare implică o majoritate parlamentară care votează o moțiune de cenzură, care poate fi depusă oricând de un sfert din numărul total al parlamentarilor.
- Demisiile miniștrilor PSD au ajuns la Cotroceni, Bolojan a împărțit mandatele celor rămași. Nu toți social-democrații au plecat de la guvernare. Mingea e la Nicușor Dan, care nu ne spune nimic din Cipru (Video)
- Bolojan a anunțat cine ce minister va prelua după demisiile pesediștilor. De ce și-a oprit pentru el Energia
Agitația lui Sorin Grindeanu spune însă altceva, faptul că, la nivelul partidului, se manifestă deja o mare neliniște legată de ieșirea de la guvernare.
“PSD e pregătit să participe la formarea unui nou guvern pro-european și să susțină un premier, politic sau tehnocrat, care să fie receptiv la problemele cetățenilor și care să aibă capacitatea de a colabora cu partidele care-i asigură majoritatea parlamentară”, se arată în comunicatul PSD, dat publicității în momentul demisiei miniștrilor partidului.

Din paragraful citat se sesizează cu ușurință că social-democrații vor din nou la guvernare, dar și că nu mai fac o referire specifică la persoana lui Ilie Bolojan, ca până acum, limitându-se doar la condiția ca acesta să fie receptiv și să colaboreze cu partidele, orice ar însemna acest lucru.
De asemenea, în comunicatul PSD apare termenul de “premier tehnocrat”, rezolvându-se misterul pentru care presa controlată de PSD a vânturat în aceste zile o astfel de soluție, care s-a dovedit în trecut păguboasă pentru cetățeni, dar benefică pentru elita partidului.
Redarea demnității nu mai are loc
O altă surpriză a zilei de ieri a fost faptul că PSD nu a plecat cu totul de la guvernare, ci doar cu miniștrii.
Secretarii de stat, prefecții și întregul aparat instituțional, numit politic, au rămas pe poziții, deși Ilie Bolojan declarase zilele trecute că, odată cu demisia miniștrilor, îi va concedia pe toți social-democrații din Executiv.
“În condițiile în care ai oameni care reprezintă Guvernul, care îl critică pe premier prin postări, ceea ce nu se face nici într-un guvern din lumea asta, atunci, dacă nu au demnitatea să demisioneze, trebuie să le-o redai eliberându-i din funcție”, a declarat premierul Ilie Bolojan, într-un interviu, duminică seara, la B1 TV.

Decizia ca secretarii de stat să nu fie concediați a aparținut premierului Ilie Bolojan, conform unei declarații a purtătorului de cuvânt al guvernului.
“…în ministere nu se vor face eliberări din funcție pe criterii politice…”, ar fi cerut premierul Ilie Bolojan, iar o astfel de schimbare a poziției sale e un răspuns pentru Nicușor Dan, care, la consultările cu partidele, a cerut evitarea escaladării conflictului politic.
Totuși, strategia de a păstra PSD, parțial la guvernare, e și un pariu al lui Ilie Bolojan prin care urmărește să nu ofere muniție social-democraților în operațiunea de negociere a voturilor pentru susținerea moțiunii de cenzură.
Mesajul subînțeles, transmis de premier către PSD, e acela că se poate întoarce oricând dacă respectă protocolul coaliției și se conformează programului de guvernare.
Bolojan, mai multă putere, dar în criză de timp
Atât comunicatul PSD emis odată cu demisia miniștrilor, cât și decizia lui Ilie Bolojan de a păstra social-democrații în Executiv indică lăsarea unor punți de negociere care pot fi folosite în cazul apariției unor dificultăți în Parlament legate de formarea unei majorități, într-un sens sau altul, privind votarea unei moțiuni de cenzură.
Sunt foarte multe scenarii și nu vreau să intrăm în ele… Ce am perceput eu, tonul discuțiilor s-a mai calmat puțin…
Nicușor Dan, președintele României, comentând ziua demisiilor PSD din guvern
La scurt timp după demisia miniștrilor PSD, Ilie Bolojan a oferit o declarație de presă în care a anunțat cum a împărțit portofoliile eliberate de social-democrați, precizând și programul Guvernului pentru perioada următoare.
Din anunțul său a reieșit că obiectivele urgente sunt legea salarizării, jalon în PNRR a cărui îndeplinire înseamnă 700 de milioane de euro pentru România, reducerea prețului energiei, dezvoltarea în continuare a infrastructurii rutiere cu lansarea unor noi lucrări la Autostrada Moldovei, dar și rezolvarea blocajelor din proiectele de refacere a infrastructurii feroviare.
Am luat act de demisiile miniştrilor susținuți de Partidul Social-Democrat, demisii care au fost înregistrate în jurul prânzului. Se cuvine să le mulțumesc pentru colaborarea pe care am avut-o în aceste 10 luni, pentru că toate lucrurile realizate, cele bune și poate și cele care nu au fost atât de reuşite, sunt un rezultat de echipă. Și fiecare ministru, fiecare secretar de stat, fiecare director și fiecare coleg din ministere care lucrează și-au adus contribuția la aceste rezultate…
Ilie Bolojan, premierul României, declarație după demisia miniștrilor PSD
Faptul că Ilie Bolojan a preluat și conducerea Ministerului Energiei indică faptul că actualul premier vrea să folosească la maximum zilele rămase până la o eventuală moțiune de cenzură, pentru a livra ceva unor cetățeni prinși între războaie, a căror calitate a vieții se degradează rapid din cauza scumpirilor în lanț.
Prețul ridicat al energiei electrice și al carburanților e critic și afectează puternic nivelul de trai al populației.
Va fi interesant de urmărit, fie și pentru câteva săptămâni, cum va acționa PSD din Opoziție, atunci când atenția oamenilor nu se va mai concentra pe ce spune și pe ce promisiuni mai face Sorin Grindeanu, iar social-democrații nu vor mai stabili agenda publică.
