Terapie la Palatul Cotroceni. Cine are prima șansă să câștige cursa pentru o nouă majoritate parlamentară - Bolojan sau Grindeanu?

Consultările liderilor politici cu președintele Nicușor Dan nu au adus mari dezvăluiri pentru opinia publică. E clar că PSD va încerca demiterea guvernului prin moțiune de cenzură, dar rămâne un mister dacă va reuși să bată palma cu AUR. 
Terapie la Palatul Cotroceni. Cine are prima șansă să câștige cursa pentru o nouă majoritate parlamentară - Bolojan sau Grindeanu?
Ilie Bolojan a condus delegația PNL la consultările cu Nicușor Dan, președintele României
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ca reacție la faptul că nu a fost invitat la negocieri, George Simion a anunțat că parlamentarii săi vor vota orice moțiune de cenzură împotriva guvernului actual.

De asemenea, liderul populist și-a arătat scepticismul față de o relație cu PSD.

“Noi nu considerăm că e un partid serios care va depune o moțiune de cenzură și va duce la bun sfârșit ceea ce a început…”, a declarat George Simion în fața jurnaliștilor.

Din orice unghi ar fi privite evenimentele, după anunțul PSD că părăsește coaliția de guvernare, arbitrul politic a devenit AUR. Ilie Bolojan nu poate fi scos din Palatul Victoria fără ca PSD să depună o moțiune de cenzură sau fără ca un număr de cel puțin 26 de parlamentari social-democrați să semneze textul moțiunii inițiate de AUR.

Infografie, Parlamentul României, 2026
INFOGRAFIE. Raportul forțelor politice din Parlamentul României la debutul crizei politice – Sursa: Camera Deputaților, Senatul României, Wikipedia

Conform Constituției României, pentru a fi depusă și votată în camerele reunite ale Parlamentului, o moțiune de cenzură trebuie semnată de un sfert din numărul total al senatorilor și deputaților, adică 465/4, ceea ce înseamnă 116.

ADVERTISING

După alegerile din 2024, PSD a obținut 131 de mandate, iar AUR 90.

Astfel, declarația lui Simion este, în realitate, un atac la adresa PSD, dar și o instigare, obiectivul urmărit de AUR, practic imposibil de realizat, fiind acela de a provoca alegeri anticipate.

Lui Simion i-ar conveni de minune un blocaj politic care să ducă la dizolvarea Parlamentului, pentru că, în cazul unui nou scrutin, AUR ar avea șansa să câștige alegerile. Dar apariția unei astfel de situații este puțin probabilă, deoarece nicio altă formațiune politică nu-și dorește alegeri anticipate.

George Simion, AUR
SUSPICIUNE. George Simion, președintele AUR, a anunțat că formațiunea sa va depune o moțiune de cenzură, dar și-a arătat neîncrederea că PSD o va semna - Foto: Saul Pop/ Inquam Photos

Calcule complicate

Pe de altă parte, odată cu ieșirea PSD din coaliția de guvernare și, probabil, intrarea în opoziție, va exista o competiție cu formațiunea condusă de George Simion pentru votanții naționaliști.

Chiar și o alianță punctuală PSD-AUR, cu scopul de a demite guvernul, ar avea un deficit de cel puțin 12 voturi, majoritatea necesară fiind de 233 de voturi. Acest lucru contează din perspectiva votului la moțiune și a formării unei noi majorități.

Pe de altă parte, un guvern minoritar condus de Ilie Bolojan se bazează acum pe 181 de voturi în parlament, având un deficit de 52 pentru a avea controlul.

Faptul că Nicușor Dan nu a chemat AUR la negocieri arată decizia președintelui de a nu numi un prim-ministru din partea acestei formațiuni în niciuna dintre situațiile care pot apărea în viitorul apropiat.

De asemenea, strategia PSD e destul de clară. Urmărește demiterea guvernului prin moțiune de cenzură, folosindu-se de AUR, iar după ce obține mazilirea lui Bolojan, va încerca să formeze o nouă majoritate parlamentară cu PNL și UDMR, probabil și cu USR, lăsându-l pe George Simion cu ochii-n soare.

Astfel, trebuie înțeles scepticismul din declarațiile lui George Simion.

“Nici PSD, nici PNL nu sunt partide serioase și nu au… conduceri serioase. Nu suntem convinși că PSD va depune o moțiune de cenzură…”, a declarat liderul AUR, semnalizând că discuțiile pentru o posibilă asociere cu PSD vor fi lungi și complicate din cauza suspiciunilor care planează între cele două formațiuni.

George Simion mai are o problemă. Nu știe în ce mod va reacționa electoratul AUR în cazul unei alianțe cu PSD. 

O mare parte dintre susținătorii formațiunii extremiste sunt critici vocali ai social-democraților, iar o apropiere poate duce la tensiuni în interiorul AUR și chiar la fragmentarea grupului parlamentar.

Mămăligă și Miorița

“Bolojan, care le dă tuturor lecții de etică, a ieșit la racolat parlamentari. Vă asigur și i-am spus și președintelui că nici noi nu stăm să contemplăm ca în Miorița, pentru că noi nu am învățat politica la școala de maici. Vom concretiza anumite discuții în perioada următoare…”, a spus Sorin Grindeanu în cadrul ședinței PSD, conform unor surse politice.

Delegația PSD, consultări Palatul Cotroceni
O ECHIPĂ SCURTĂ. Delegația PSD la consultările informale cu președintele Nicușor Dan a fost una redusă, formată din Claudiu Manda, Sorin Grindeanu și Marian Neacșu - Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos

Poziția exprimată de liderul social-democrat arată, pe de-o parte, teamă față de acțiunile premierului, care încearcă să obțină susținere în Parlament după plecarea PSD, dar și faptul că acum e obligat să se miște rapid și să demită guvernul. În caz contrar, situația din PSD va deveni dramatică.

“Când alții sunt mămăligi, noi trebuie să arătăm că avem sânge în instalație…”, a spus în aceeași ședință BPN și Olguța Vasilescu. 

Analizate cu atenție, cele două declarații indică faptul că liderii PSD nu prea au avut un plan după ieșirea din coaliție. Cel mai probabil, s-au așteptat ca președintele Nicușor Dan să-l forțeze pe Ilie Bolojan să demisioneze pentru salvarea guvernării, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

Sorin Grindeanu spune că discuțiile privind votul unei moțiuni de cenzură nu au început încă, iar Olguța Vasilescu mobilizează conducerea PSD, îndemnând-o să se comporte curajos și să meargă până la capăt.

Stenogramele discuțiilor din ședința PSD nu arată că liderii partidului au o viziune și un lider care știe ce face și, mai ales, ce are de făcut în continuare.

Un arbitru jucător

De ieri s-a declanșat o cursă contra cronometru între PNL-USR și PSD pentru formarea unei noi majorități parlamentare. Matematic, social-democrații, pentru că au cel mai mare număr de parlamentari (131), au prima șansă. 

Dar nu trebuie uitat faptul că liberalii și useriștii au, împreună, 132 de parlamentari, iar arbitrul acestei curse, unul care poate interveni în joc, este Nicușor Dan, care a ajuns președinte, în principal, cu voturile celor care și-l doresc pe Ilie Bolojan premier.

Nicușor Dan, România
CONCLUZIE. Nicușor Dan, președintele României, a declarat după consultările cu reprezentanții partidelor din coaliția de guvernare că țara a intrat într-o criză politică - Foto: Mălina Norocea/ Inquam Photos

Cel mai probabil, partida va fi câștigată de cei care s-au pregătit din timp pentru confruntare. Au lucrat din umbră și au obținut susținerea individuală sau a unor mici grupuri de parlamentari desprinși din formațiunile extremiste.

Mai trebuie amintit, conform experiențelor din trecut, că e practic imposibil ca președintele țării să nu poată forma o majoritate parlamentară cu ajutorul căreia să susțină premierul pe care și-l dorește sau pe care vrea să-l demită. A făcut-o Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu și Klaus Iohannis. E greu de crezut că Nicușor Dan nu va reuși acest lucru în condițiile în care se află la primul mandat, iar susținerea pentru el rămâne la cote ridicate.