Invitat la Digital Shift, Marius Ghenea – unul dintre primii români care a construit un business autohton de proporții, în IT – a vorbit despre modul în care alege companiile în care investește, despre ce așteaptă de la cei care îi cer sprijinul în afaceri, dar și despre cum ar trebui să ne pregătim pentru criza economică în pragul căreia ne aflăm acum.
Marius Ghenea s-a născut la Craiova și este inginer.
A intrat în afaceri în 1994. Împreună cu doi colegi de facultate, a creat prima firmă autohtonă care asambla și vindea computere pentru populație. Afacerea a crescut și s-a transformat în Flamingo Computers. Marius Ghenea s-a retras din companie în 2001.
Flamingo a fost cumpărată de Flanco. Iar Marius Ghenea a devenit, o vreme, director general la Flanco International. După care a investit, de-a lungul anilor, în zeci de companii.
Este și profesor de antreprenoriat, iar în 2011 a publicat o carte numită „Antreprenoriat. Drumul de la idei către oportunități și succes în afaceri”. A fost reeditată după un deceniu, în 2021.
Marius Ghenea a devenit partener în Catalyst România, companie care administrează fonduri de investiții de risc în companii early stage (adică firme care au deja succes pe piață, dar care au nevoie de investiții 2-3 milioane de euro pentru a se dezvolta). Printre companiile cunoscute în care a investit se numără: Avocatnet.ro, Vola, Elefant.ro, Adservio, Seedblink etc.
Într-un interviu acordat pentru Digital Shift, Marius Ghenea a vorbit pe larg despre tipul de companie în care investește și despre cum alege echipele manageriale pe care le ajută să crească.
De asemenea, a explicat care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le fac antreprenorii care îi cer bani, dar și cum ar trebui să ne pregătim pentru criza care urmează.
Despre toate, pe larg, în interviul de podcast de mai jos.
În continuare, găsiți câteva repere din interviul de podcast cu Marius Ghenea și minutul la care le puteți asculta.
Cum alegi companiile în care investești? (de la 01:38)
De vreo 8 ani deja am trecut în această zonă de investiții de tip „venture capital” unde cu fonduri mai mari, sume mai mari de bani, încercăm să susținem companii, de obicei aflate în etapa inițială a dezvoltării lor.
Am putea să le spunem start-up-uri, dar de fapt ele sunt „early stages”, pentru că nu investim în companii care sunt înainte de faza de venituri și de tracțiune pe piață, ci numai în companii care deja au validat produsele serviciilor pe o anumită piață.
Și cumva mi se pare chiar interesant că - așa cum spuneai și tu - cu prima companie - pe care am fondat-o alături de doi foști colegi de facultate, am reușit să ajutăm, cred eu, foarte mulți români să se digitalizeze.
Era acea primă etapă, când vorbeam despre asigurarea infrastructurii pentru digitalizare: calculatoare , de rețele de calculatoare, imprimante, periferice și ulterior ceea ce îți trebuie ca să le legi la internet și așa mai departe.
Și asta am făcut în primii ani (cu Flamingo Computers - n.red.).
După aceea, însă, a rămas o constantă a activității mele, pentru că dacă mă uit și în momentul de față, cu cele două fonduri Catalyst (I și II, lansat mai recent) am un portofoliu de peste 15 companii care - într-un fel sau în altul - susțin diverse componente de digitalizare.
Și nu doar pentru România. Multe dintre ele sunt ceea ce noi numim „global challengers”, deci companii care acționează și încearcă să crească rapid pe plan global cu produse software, de obicei, dar uneori și produse hardware reprezentând tehnologie de origine românească.
Sau, mai nou, cu fondul Catalyst II – și cu hardware din alte țări ale Europei de Sud-Est. Am făcut investiții în Serbia, ne uităm și la alte țări din Balcani și în Europa de Sud-Est. (...)
Din punct de vedere al activității și al încorporării, probabil că cea mai îndepărtată țară în care am investit sunt Statele Unite, pentru că unele dintre companiile noastre și-au făcut încorporări în Statele Unite. Din cauza faptului că există o piață foarte mare acolo și deja începând să aibă clienți din Statele Unite sau nord-americani, au nevoie de o prezență specifică. Altă zonă în care, să zicem, am investit din acest punct de vedere este Europa de Vest. Evident, toate aceste companii având o substanță în România sau în Europa de Est (...)
În perioada mea inițială de investitor business angel, evident că aveam niște reguli cu privire la alegerea țintelor de investiții, a companiilor în care doream să investesc.
Și aceste reguli erau legate de anumite dimensiuni ale companiilor respective, de tichete de investiții (sumele pe care le investesc diverși investitori - n.red.), zone de activitate, însă zonele de activitate erau destul de largi atunci.
Și asta le-aș recomanda tuturor celor care încearcă să facă investiții mai mult sau mai puțin structurate: să-și înțeleagă ei în primul rând propriul lor „scope of investment”, adică propriul lor profil de investiții. Să spun ok, vreau să investesc în companii mici sau în companii mari. În companii de tehnologie sau în companii tradiționale.
Evident, poți spune: vreau să investesc și în alea și în celelalte, dar măcar să știm unde anume vrem să investim. Deci vorbim de dimensiune, stadiu de dezvoltare, vorbim de sector.
Fac greșeli antreprenorii, atunci când îți cer să investești în afacerile lor? Să spunem că ai în față o echipă formată din CEO (director general - n. red.), director financiar și director de marketing al unei companii. Au un plan de afaceri. Ce nu ți-ar dori să facă, atunci când aveți prima întâlnire? (de la min. 12:07)
Sunt greșeli foarte multe.
Nu mi-aș dori să fiu în discuții cu asemenea echipe antreprenoriale și de management, la care să fie lucruri peste care nu pot trece de la prima întâlnire.
Pentru că până la urmă investițiile sunt un proces în care trebuie să ne cunoaștem.
În general, în majoritatea companiilor am investit după ce am cunoscut fondatorii și echipa pentru mai bine de un an. Uneori investițiile s-au întâmplat la 2 ani, 3 ani sau chiar peste 3 ani de la primul meeting.
Pe de o parte, fondatorii și management-ul companiei încep să se simtă mai confortabil cu potențialul investitor discutând cu ei.
Iar investitorul - deși nu a dat încă bani și nu deține niciun fel de de acțiuni, îi ajută deja (pe fondatori - n.red.) cu sfaturi, cu idei, cu un contact - să zicem la o bancă, la o societate de asigurări, la un consultant - și asta creează multă încredere sau crește încrederea pe parcurs.
Invers, investitorul capătă încredere. Apreciez foarte mult acele echipe de antreprenori și de manageri care trimit către potențiali investitori, la 3 luni, la 6 luni, un fel de update cu câteva informații importante legate de evoluția companiei.
E chestiunea aia clasică în care antreprenorul vine și spune „Am nevoie de 500.000 de euro”. Dar dacă-i cer un plan de cash-flow - și eventual planul de cash-flow chiar a fost făcut de un consultant sau de un contabil sau de un director financiar, dar fără prea mare legătură cu business-ul - constat că, de fapt, nu-i lipsesc decât 100.000 de euro.
Și atunci când îl întreb „Pentru ce ai nevoie de 500.000?”. Și el spune „Păi, vreau să investesc”. Și-i zic: ”Ok, dar, până la urmă, investiția nu este ca și când tu ai tot pune niște bani și nu este nimic pe partea cealaltă. Dacă deja ai început să produci venituri, gândește-te că și veniturile respective compensează într-o oarecare parte investițiile pe care le faci. Hai să vedem cât rămâne la mijloc și cât trebuie finanțat”.
Din 2019 încoace avem crize peste crize. Pandemie, război la graniță, creșterea prețurilor la energie, inflație foarte mare. Cum s-au descurcat companiile în care investești, în aceste condiții? (de la min 30:26)
„Avem o situație paradoxală, cel puțin în ceea ce privește portofoliul nostru de investiții și în general, în ceea ce privește investițiile în tehnologie.
Vorbeam la început despre digitalizare și despre ce înseamnă ca toată planeta să aibă nevoie de automatizare, de procese, de tehnologie, de software, de sisteme de management, de educație online, de telemedicină ... și aș putea să continui aproape la nesfârșit cu toate domeniile de activitate economice și sociale ale planetei.
E clar că e un potențial uriaș pentru o companie de tehnologie, mai ales pentru companii de tip start-up și „early stage”, care pot să crească foarte repede.
În același timp, vedem paradoxul dacă ne uităm pe burse.
Din cauza problemelor hiper-inflaționiste - așa cum n-au mai fost nici în Statele Unite, nici în Europa de Vest de foarte mult timp - din cauza războiul din Ucraina, din alte cauze de context global - bursele s-au dus și se duc în continuare în jos și asta înseamnă că niște companii de tehnologie care merg, de fapt, foarte bine arată niște rezultate surprinzător de proaste ca și valoare de capitalizare (...)
Companiile noastre cresc repede și atunci compensează această pierdere de valoare. Dar noi nu arătăm cu adevărat valoarea lor din momentul de față.
Dacă merită să investești în tehnologie, de ce suntem pe ultimele locuri în Indexul de digitalizare al Comisiei Europene (DESI) la aproape toate capitolele? Inclusiv la gradul de adopție al tehnologiilor în business, pe segmentul IMM-urilor stăm prost (de la min 34:08)
„Eu am o teorie și ea este cumva și confirmată experimental, și anume că din păcate, există o corelație semnificativă între gradul de digitalizare din sectorul privat și cel din sectorul public.
În anumite zone de sector public, suntem încă în Evul Mediu. Da, cu această lipsă de interoperabilitate a bazelor de date (...) Suntem ultimii la școală online, suntem ultimii la factura electronică, suntem ultimii la diverse alte lucruri. Și de ce spun că experimental s-a demonstrat că există această corelație?
Pentru că eu însumi sunt investitor în mai multe companii care sunt legate de aceste zone de digitalizare.
Smartbill, de exemplu, e lider de piață pe facturare și a constatat fix în această vară și toamnă - tocmai pentru că a intrat în sfârșit în vigoare, ciuntită, ce-i drept, legislația aceasta cu E-factură - că există foarte mare interes la business-uri mici și mijlocii să meargă spre factura electronică.
(...) în realitate, factura electronică și cu ce vine ea este de un ajutor fantastic pentru business-urile mici, pentru că e primul moment când treci de la un facturier, din ăla pe pe hârtie, luat de la de la autoritatea fiscală sau de la o factură excel sau mai știu eu ce altceva făcută pe genunchi și treci la factura electronică.
Începi să vezi niște trenduri, niște sume de bani care intră, care sunt datorate de clienți, niște evoluții ale clienților, lucruri care te pot ajuta după aia să-ți îmbunătățești business-ul.
Tot așa, suntem investitori în Adservio, care e liderul de piață pe zona de software pentru educație școlară și care este deja implementat în nu știu câte mii de școli din România, dar care abia anul trecut a putut să participe la primul pilot din România de catalog electronic.
Eu nici nu mi-aș fi imaginat că în România nu există încă un catalog electronic. Copiii mei fiind în sisteme școlare internaționale, nu în cel românesc, sincer, n-am mai ținut foarte mult legătura să înțeleg ce se întâmplă.
Am înțeles că suntem rămași în urmă, dar nu știam că suntem atât de rămași în urmă.
Când eram eu în școală, acum 40 de ani, venea tovarășa profesoară și punea catalogul pe masă și striga catalogul și mai punea absențe și note cu stiloul ăla cu cerneală albastră. Ei, înțeleg că așa se face și acum și este absolut ridicol.
Ce urmează: o recesiune sau o criză? Cum să se pregătească antreprenorii? (de la min 42:23)
Au zis diverși guru ai economiei globale și există cumva consens că urmează o criză. Vom vedea cum va fi față de crizele anterioare. Nu știu să spun asta.
Vedem niște indicații specifice legate de această inflație, structural mare, situație pe care n-am mai avut-o în istoria planetei, din perioada Războaielor Mondiale, când vorbeam de situații hiper-inflaționiste, dar după aceea n-am mai avut niciodată o asemenea situație, pe termen lung.
Ce se întâmplă, de fapt, este că această supra-inflație e întreținută și de guverne, pentru că e un mod de a finanța deficitele. E o realitate pe care puțină lume o spune, dar trebuie s-o acceptăm.
Am intrat deja într-o asemenea situație. Și atunci orice om de pe planeta asta trebuie să se gândească la câteva lucruri simple.
Banii de azi vor fi întotdeauna mai valoroși decât banii de mâine (inflația înseamnă creșterea prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a banilor - n.red.).
Și atunci trebuie să avem grijă că dacă stăm cu niște bani - că sunt ei la saltea, că sunt ei în bancă - își vor pierde din valoare. Întrebarea este: ce facem cu ei? Și aici apare cealaltă problemă.
Dacă intri într-un anumit tip de achiziție de active, s-ar putea să constați că peste un an ele se devalorizează. Și se devalorizează ca monedă, moneda însăși fiind subiectul inflației. Deci s-ar putea să fie o devalorizare dublă sau o pierdere dublă pentru investitori.
Deci, din acest punct de vedere, nu am nici măcar pentru mine o rețetă sau o soluție magică.
Cred că niște reguli simple ar fi următoarele:
Dacă am făcut niște lucruri bine și vedem că au dat rezultate, să încercăm să le facem în continuare. Să nu ne oprim din orice facem, doar pentru că vedem această situație, bineînțeles, analizând tot mai atent decât înainte.
Noi, de exemplu, asta facem în momentul de față. Cu toate investițiile nu ne oprim din a face investiții, dar evident, le analizăm în contextul actual.
Tot din cauza acestei inflații mari, finanțările vor deveni din ce în ce mai dificile, pentru că orice finanțare e corelată într-o anumită măsură cu inflația.
Pentru moment, băncile și finanțatorii au bani și vor să îi pună în piață. Dar la randamente semnificative (cu dobânzi mari pentru cine ia împrumutul – n.red.). Dar la un moment dat s-ar putea să nu mai vrea să pună banii în piață.
Deci, m-aș gândi acum, ca persoană fizică sau juridică, dacă am niște împrumuturi la care ratele dobânzilor sunt fie mari, fie depind de un ROBOR sau de ceva care poate să crească în timp, să încerc să-l refinanțez pe niște dobânzi fixe sau pe niște costuri mai mici.
Și asta e o chestie pe care o recomand tuturor antreprenorilor. Mai ales dacă vorbim de antreprenori și de companii care sunt în continuare în faza de creștere și nu au atins convergența pe profitabilitate.
Aș spune că toți banii pe care pot să-i obțină acum sunt mai buni și mai siguri decât ce ar putea obține peste 6 luni sau peste 12 luni.
Ca regulă așa a burghiului drept, până acum, de exemplu, antreprenori care erau la început de drum și încercau să scaleze, se gândeau la o sumă de bani care să ajungă un an, spre exemplu. Acum ar trebui să ne gândim la 2 ani sau mă măcar la un an și jumătate. În rest, să vedem ce se va întâmpla.
Mai multe despre antreprenoriat de succes și despre cum și-a construit portofoliul Marius Ghenea aflați ascultând integral interviul de podcast realizat de Gabriel Kolbay.