Un luptător american de la forțele speciale a fost arestat, după ce a câștigat 400.000 de dolari din pariuri pe raidul împotriva lui Maduro la care a participat și el

Un luptător american de la forțele speciale a fost arestat, după ce a câștigat 400.000 de dolari din pariuri pe raidul împotriva lui Maduro la care a participat și el
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un militar american din forțele speciale a fost arestat și pus sub acuzare, după ce ar fi pariat pe capturarea președintelui venezuelean Nicolás Maduro, folosind informații clasificate. Astfel a câştigat peste 400.000 de dolari.

Potrivit actului de acuzare făcut public joi, sergentul-major Gannon Ken Van Dyke și-a deschis la finalul lunii decembrie un cont pe platforma de pariuri Polymarket, unde a mizat aproximativ 32.000 de dolari că Maduro va fi înlăturat de la putere până în ianuarie, un scenariu considerat puțin probabil la acel moment.

ADVERTISING

Procurorii susțin însă că militarul era implicat direct în planificarea și execuția operațiunii secrete americane în Venezuela, denumită „Operation Absolute Resolve”, și avea acces la informații confidențiale înainte de a plasa pariurile, potrivit CNN.

Van Dyke, militar activ staționat la Fort Bragg, se confruntă cu cinci capete de acuzare, inclusiv pentru furt și utilizarea ilegală a informațiilor guvernamentale, fraudă și deturnare de fonduri.

El ar fi plasat 13 pariuri între 27 decembrie și 2 ianuarie, ultimul cu doar câteva ore înainte de capturarea lui Maduro.

ADVERTISING

După obținerea câștigurilor, procurorii susțin că acesta ar fi transferat banii într-un portofel de criptomonede din străinătate, înainte de a-i muta într-un cont de brokeraj online, într-o încercare de a le ascunde proveniența.

„Cei cărora li se încredințează protejarea secretelor națiunii noastre au datoria să le apere și să nu folosească aceste informații pentru câștig personal”, a declarat procurorul federal Jay Clayton.

ADVERTISING

Operațiunea militară a avut loc ulterior plasării pariurilor și s-a soldat cu capturarea lui Maduro din palatul prezidențial din Caracas, în timpul nopții, sub foc intens. Liderul venezuelean a fost transportat la New York, unde este judecat pentru acuzații legate de trafic de droguri, pe care le-a respins.

Cazul a atras atenția și autorităților de reglementare financiară din SUA, Comisia pentru tranzacționarea contractelor futures depunând o plângere separată împotriva militarului, solicitând recuperarea sumelor și aplicarea de sancțiuni civile.

Platforma Polymarket a transmis că a sesizat autoritățile imediat ce a identificat activitatea suspectă: „Când am identificat un utilizator care tranzacționa pe baza unor informații guvernamentale clasificate, am sesizat Departamentul de Justiție și am cooperat cu ancheta. Tranzacțiile pe bază de informații privilegiate nu își au locul pe Polymarket”.

Cazul reaprinde dezbaterea privind piețele de predicție, care au cunoscut o creștere rapidă în ultimul an, dar și riscurile asociate utilizării informațiilor din interior, inclusiv de către oficiali guvernamentali.

Președintele american Donald Trump a declarat că este îngrijorat de tendința tot mai mare de a paria pe evenimente geopolitice, afirmând că „întreaga lume a devenit, din păcate, într-o oarecare măsură, un cazinou”.

B.B.