Raluca Negulescu Balaci este directorul executiv al UiPath Foundation, o fundație care se ocupă de copiii defavorizați ai României, acei copii care trăiesc în cele mai sărace zone ale țării. Este în același timp o fundație care își leagă numele de UiPath, primul unicorn românesc, o companie axată pe automatizare și robotizare. Misiunea asumată de fundație este să se asigure că toți copiii au acces egal la viitor, indiferent de mediul lor social. Și asta se poate face și prin digitalizare, chiar dacă vorbim de zone întregi din România unde se trăiește sub pragul sărăciei.
În zonele defavorizate unde Fundația UiPath are activitate, în timpul pandemiei, doar undeva în jur de 15% dintre copii au avut acces la educație. „Când am început să lucrăm în satele din Botoșani, copiii erau atât de fericiți, pentru că ei un an de zile au stat fară școală”, spune Raluca Negulescu Balaci. Ea povestește cum „Poze cu tabla, pe care a scris profesorul cu creta, erau trimise pe Whats App la părinți. Asta însemna digitalizarea pentru multe dintre școlile din aceste zone”.
Și, dacă te uiți la deciziile guvernamentale când vine vorba de educație, vezi că „deși avem 1,7 milioane de copii în sărăcie, ei nu sunt luați în calcul atunci când se face designul” pe baza căruia se iau decizii pentru toată țara.
Cert este că, spune Raluca Negulescu Balaci, „dacă noi nu găsim o formulă, ca societate, să sprijinim acești copii să își atingă potențialul și să treacă peste toate aceste dificultăți, avem oglinda societății noastre în care o să avem generații întregi care nu își vor găsi locul în viitor în niciun fel”.
De la ce competențe digitale pornim în zonele defavorizate, unde oamenii trăiesc sub pragul sărăciei?
În România, pandemia a avut un impact negativ major asupra copiilor din zone defavorizate. Cifrele ne arată că am ajuns la peste 1,7 milioane de copii care trăiesc în risc de sărăcie sau excluziune socială. Ce se află, însă, în spatele sintagmei „sub limita sărăciei”?
„În primul rând ne uităm la resursele financiare pe care le are familia pentru a supraviețui în raport cu coșul lunar care ar trebui alocat pentru o viață decentă. Practic, aceste familii trăiesc cu resurse destul de limitate, care de cele mai multe ori nu le permit să acopere costurile de mâncare, pentru utilități, chirie, daca e cazul. Nu mai vorbesc de costurile asociate cu educația copiilor. (...) Apoi, există o scală a privării materiale pe care o folosește Comisia Europeană, care se uită la partea de nutriție, dar și dacă copiii au jocuri potrivite pentru vârsta lor, un spațiu al lor în care să se poată concentra să își facă temele, dacă au încălțăminte și îmbrăcăminte nouă, dacă mănâncă echilibrat, daca au nutriția potrivită pentru vârsta lor, dacă participă la activități extracuriculare. (...)
În România, numărul de copii în sărăcie este mai mare decât numărul de adulți în sărăcie și a crescut foarte mult în ultimul an, a crescut cu aproape șase procente, a ajuns la peste 1,7 milioane. Dacă noi nu găsim o formulă ca societate să sprijinim acești copii să își atingă potențialul și să treacă peste toate aceste dificultăți, avem oglinda societății noastre în care o să avem generații întregi care nu își vor găsi locul în viitor în niciun fel. (...)
Sărăcia se perpetuează, se reproduce, și e un ciclu pe care putem să îl oprim doar dacă oferim copiilor șanse să depășească situația cu care s-au confruntat părinții lor, în așa fel încât ei să aibă o calitate a vieții mai bună. Fiecare an de școală înseamnă 9% în plus la venituri pe durata vieții. Se translatează în bunăstare, într-o creștere a calității vieții de adult”, spune Raluca Negulescu Balaci.
Cum se face schimbarea?
În mediile vulnerabile, în comunitățile sărace, problemele sunt foarte diverse. Iar transformarea digitală în educație a devenit ceva extrem de dificil de făcut în pandemie. De aceea, fiecare dintre programele sau metodele de transformare digitală ale Fundației UiPath este adaptat la nevoile copiilor.
„Copiii participă la meditații de limba română, matematică, engleză, și la tot felul de ateliere pe competențe digitale, siguranță în mediul online, la tabere educaționale, ceea ce le creează lor o alternativă la învățământul formal, unde din păcate în ultimii doi ani nu s-a întâmplat mare lucru în comunitățile în care noi intervenim, pentru că școlile și profesorii cu mare dificultate au făcut această tranziție la școala online, și cumva lucrurile au fost destul de superficiale. Însă ei au reușit să rămână conectați și să aibă acces la conținut de calitate, cu profesori care sunt aici în București, dar care au adaptat tot conținutul într-un mod foarte interactiv, și care în mod normal n-ar fi ajuns în satele din Botoșani, sau în cele din Olt, sau în cele din Vaslui. (...) Totul adaptat la nevoile copiilor, care au fost testați pe nivelul de limbă română, matematică, engleză, că să meargă în grupe potrivite și să poată să se dezvolte”, explică Raluca Negulescu Balaci.
Ce înseamnă digitalizarea în zonele defavorizate?
Raluca Negulescu Balaci: „Eu prefer să îi spun transformare digitală în educație, pentru că nu luăm pur și simplu procesul didactic și îl mutăm în online, el trebuie adaptat la alte repere, pentru că atenția copiilor are alți parametri în online, expunerea la device-uri iarăși necesită un alt mod de segmentare a conținutului, presupune și mai multă autonomie, cumva profesorii să le dea mai multă libertate copiilor să rezolve singuri anumite probleme.
În mediile vulnerabile, în comunitățile sărace, problemele sunt foarte diverse. Acum, transformarea digitală în educație, în pandemie, e ceva extrem de dificil, pentru că noi am pornit la drum cu ideea că vom demara acest proces de dezvoltare digitală prin intermediul școlilor, care sunt spații sigure în care copiii pot veni și pot avea acces și la infrastructură. Ei bine, cumva, în pandemie a dispărut suportul, pentru că școlile nu au mai fost accesibile, a fost o provocare foarte mare.
Și atunci am regândit complet în așa fel încât fiecare copil are o tabletă acasă, cu conținut foarte sigur, cu aplicații educaționale potrivite pentru vârstă lor, cu sprijin tehnic la distanță oferit de echipa noastră și cu internet. Povestea cu internetul este foarte complicată, pentru că sunt regiuni în care semnalul este foarte slab. În satele din Vaslui când plouă sau bate vântul, s-a dus internetul. La Cluj avem un copil care stă în afara orașului, într-o casă foarte veche dar cumva cu niște pereți foarte groși și nu reușea niciodată să se conecteze la internet, chiar dacă afară era semnal. Și atunci stătea în afara casei. Până la urmă am găsit o soluție cu un router, cu voluntarii cu care lucrăm. Însă provocările sunt copiii care vin din gospodăriile unde nu au electricitate, pentru care am luat încărcătoare cu baterii solare.
De asta școala era un spațiu ideal în care să se întâmple acest proces de digitalizare, în contextul în care exista deschidere din partea școlii și din partea comunității. În momentul în care pandemia a venit, datele problemei s-au schimbat foarte mult, localizarea acestei digitalizări este în casa fiecărui copil, și acolo sunt provocări multiple. Spații supraaglomerate în care familii cu 5-7 copii stau în sub 15 mp. Trebuie abordată cu foarte mare atenție toată această chestiune a digitalizării dar, cu multă răbdare și cu atenție la fiecare copil, e posibilă. Le-a deschis copiilor un univers foarte frumos, însă în continuare noi consideram că scoală trebuie să fie acest spa'iu, care să le ofere și capacitatea să se concentreze, pentru că în familii e extrem de complicat”.
Impactul pandemiei
În zonele unde Fundația UiPath are activitate, în timpul pandemiei doar undeva în jurul a 15% dintre copii au avut acces la educație.
Raluca Negulecu Balaci povestește cum a avut loc „școala online” în multe dintre zonele defavorizate: „Când am început să lucram în satele din Botoșani, copiii erau atât de fericiți, pentru că ei un an de zile au stat fară școală. Și ziceau: abia așteptăm să participăm și noi la niște activități! Au fost complet deconectați de orice exercițiu educațional. (...) Cam tot ce s-a întâmplat în ultimul an și jumătate a dat complet peste cap întreg sistemul educațional iar pentru copiii din familii vulnerabile, a generat un regres profund, mai ales în contextul în care ei, neavand acces în școală, au fost nevoiți să învețe de acasă - în condițiile în care părinții nu te pot sprijini, nu te poți conecta, nu ai intimitate... În aceste zone, se trimiteau pe Whats App poze cu tabla din clasă, asta înseamnă digitalizare pentru multe din școlile din aceste zone. Poze cu tabla, pe care a scris profesorul cu creta, erau trimise pe Whats App la părinți. Ceea ce e bulversant, pentru că suntem în 2021.
De aceea, ne-am concentrat foarte mult și pe dezvoltarea competențelor digitale ale profesorilor, pentru că a fost clar că principala cauză a incapacității sistemului de a face această tranziție era că profesorii nu erau pregătiți. Lucrăm foarte mult cu cei de la Teach for Romania, avem acces la instrumente de dezvoltare personală a profesorilor în comunități. Vrem cumva să pornim de la dezvoltarea lor individuală, în așa fel încât ei să poată să meargă mai departe și să transfere asta în modul în care se raportează la copii și dezvoltă potențialul lor. Am pilotat mai multe programe de formare, pe care le scalăm și le facem accesibile la nivel național, la nivel online, dar ele sunt destul de complexe, cu mentorat pentru profesori, în așa fel încât să fie ghidați la clasă, să își facă treaba cât mai bine. Deschidere există, așa cum există și rezistență, evident.
Când a început pandemia am lucrat foarte mult cu școlile din satele din Vaslui, să le trimitem device-uri, am colectat laptopuri și calculatoare că să poată școala să țină pasul cu schimbările. Practic nu aveau niciun fel de resursă, a existat inițiativă și din partea lor”.
După un an și jumătate de pandemie, în zonele defavorizate, a început digitalizarea să capete o anumită proporție mai mare în actul educațional?
„Aș vrea să spun că da, dar îmi e teamă că suntem departe de acest ideal. În comunitățile din cele șase zone din România unde noi lucrăm, cu siguranță lucrurile s-au accelerat pentru că am lucrat noi foarte mult cu profesorii și pe formare, și cu directorii de școală, însă în restul țării e în continuare destul de dificil. Asta pentru că comunitățile sunt foarte izolate, e foarte dificilă comunicarea dintre școală și comunități. Acum, la ce mă gândeam, că cel puțin pe zona de educație timpurie - unde noi lucram cu OvidiuRo și unde am lucrat cu mii de educatori -, procesul ăsta de digitalizare a adus foarte multă valoare pentru ei, în sensul în care au avut acces la niște resurse, să poată să lucreze cu copiii și să poată să îi expună la toată zona asta de literație timpurie, chiar și în online, prin intermediul părinților. Sunt foarte multe oportunități când vine vorba de sistemul educațional și digitalizare, cred că e foarte important să vedem cum ne raportam la fiecare context local și la fiecare comunitate că să nu îi lăsăm pe copii în urmă”.
Cum ajungi cu informația la părinți care nu știu să citescă și care nu sunt deloc cazuri izolate în comunitățile sărace?
Apropos de părinții care nu știu să citească, spune Raluca Negulescu Balaci, „am o poveste care a fost foarte emoționantă. Într-una din sesiunile de meditații online la limba română, la final, una dintre mămici a deshis microfonul de la laptopul copilului și a zis că își cere scuze că intervine acum, la final, dar ar vrea să mulțumească foarte mult doamnei profesoare pentru că și ea s-a reapucat de școală și este la a doua șansă, și a învățat foarte mult din meditațiile la limba română. Și cumva ar trebui să vedem și această relație, adică efortul de a dezvolta copiii din punct de vedere educațional se revarsă și asupra părinților. A fost un efect la care nu ne așteptam, dar l-am văzut și este extraordinar că se întâmplă.
Însă pentru părinții care într-adevăr nu știu să citească, lumea digitală oferă opțiuni audio, inclusiv pentru citit, limbajul emoji-urilor iarăși este foarte ușor de utilizat, video conferințe, ce folosim noi pentru a comunica cu cei din jurul nostru. Există o platformă digitală care să poată să îmbunătățească foarte mult calitatea vieții oamenilor din comunități vulnerabile, însă noi ne uităm foarte mult la partea asta de educație și cum deschidem universul copiilor și cum le dezvoltăm acele competențe ca ei să poată să facă față la ce urmează”.
Cum poate avea loc o schimbare sistemică, al cărui rezultat să fie creșterea generală a calității vieții în aceste zone, pe termen lung?
Fundația UiPath lucrează, în momentul de față, pe componenta de sprijin integrat, cu 200 de copii din toată țara și urmează să extindă programul către elevi de liceu și să ajungă la circa 10% de elevii de clasa a 9 a din 18 cele mai vulnerabile județe din România.
Un efort foarte mare, dar care acoperă puțin din nevoia pe care o are România vulnerabilă. Modelul implementat de Fundația UiPath este, pe scurt: o abordare individuală și foarte aplicată și cu foarte mare atenție asupra fiecărui copil, ceea ce implică resursă umană, energie și dorința de a sprijini pe termen lung un copil.
Cum am putea să ajungem la o generalizare a unei astfel de abordări? Și ce ar putea face statul român pentru ca schimbarea să devină una sistemică?
Raluca Negulescu Balaci trasează câteva repere:
- în primul rand ar trebui să funcționeze mecanismele și procesele care există în sistem și dacă pornim de aici, lucrurile se vor schimba radical. Avem foarte multe mecanisme care ar trebui să vina în sprijinul copiilor din comunități vulnerabile și care din păcate nu funcționează. De exemplu, e acest triunghi între școală-asistent social-poliție, când vine vorba de abandon școlar și care e inclus în legislație, dar care nu funcționează în cele mai multe comunități în care noi am mers.
- Apoi, contează foarte mult acest pachet de sprijin pentru copii. Bursa lunară schimbă foarte mult situația familiilor în bine. Părinții pot să ofere copiilor suficientă mâncare, pot să le ofere sprijinul de care au nevoie.
- În plus, modul în care ne uitam noi la bursă e puțin mai larg, pentru că nu e doar sprijinul financiar direct către familie, ci e tpată această armonizare a unor măsuri, cum ar fi sprijinul pe partea educațională și condiționarea bursei de partea educațională, sprijinul psihologic, sprijinul medical, intervenția constantă asupra familiei și discuții și comunicatul și lucratul cu școala. E un întreg angrenaj, nu e doar o bursa pe care o dăm.
- Deși avem 1,7 milioane de copii în sărăcie, ei nu sunt luați în calcul atunci când se face designul pentru luarea unei decizii la nivel central și cred că asta e o problema foarte mare. Dar cred că o descentralizare poate să funcționeze, în sensul de a le permite școlilor să își aloce resurse în funcție de nevoile pe care le văd la firul ierbii.
Însă, spune Raluca Negulescu Balaci, trebuie să avem și multă răbdare. „Avem și această așteptare să se schimbe lucrurile peste noapte și trebuie să fim foarte conștienți că nici la nivel de societate și nici la nivel de comunități sărace lucrurile nu se vor schimba peste noapte, mai ales mentalitățile. Eu cred că e nevoie de multă, multă răbdare și de prezență constantă în astfel de comunități.
Cum arată viitorul
Cu o investiție consistentă în educație, cred că viitorul nostru o să arate foarte bine, pentru că asta o să prezinte foarte multe oportunități pentru întreaga societate, nu doar pentru viitorii tineri adulți ai acestei țări, crede Raluca Negulescu Balaci, care povestește despre conceptul de citizen developer, care ne va marca viața în viitor.
*******
Despre Raluca Negulescu Balaci
Raluca Negulescu Balaci a început să facă voluntariat de la 15 ani.
„Provin dintr-o familie foarte modestă, din județul Vaslui, din Bârlad, am avut privilegiuil să fiu încurajată și susținută de părinții mei în ciuda tuturor dificultăților cu care ei s-au confruntat și am avut această dorință permanentă de a învăța, de a mă dezvolta. Când am intrat la liceu, căutam tot felul de oportunități să învăț, să mă implic, și am descoperit aceasta organizație locală care era susținută de un american, care la un moment dat a venit să ajute copiii din orfelinatele din România, s-a atașat foarte mult de zona Barladului și a înființat aceasta asociație pentru tineri care să vină să dezvolte tot felul de programe cu impact în comunitate.
M-am alăturat cu un grup mai mare de prieteni și am început să lucrez cu copiii din zona cea mai săracă din Bârlad. Copiii veneau în acest centru de zi unde aveam calculatoare și foloseam acest pretext de a-i învăța să folosească calculatorul ca să îi expunem și la alte lucruri. Erau copii din familii extrem de sărace, care nu aveau acces la electricitate, se încălzeau la foc improvizat în casă, mulți dintre ei nu mergeau la scoală.
A fost un contact cu o realitate foarte dură și a fost și momentul în care eu mi-am dat seama cât de norocoasă sunt și că provocările pe care le avea familia mea erau totuși gestionabile și că există copii cu situații mult mai complicate. Și am continuat să fac asta.
Am venit apoi la București, la facultate, am continuat să mă implic în asociații studențești. În 2009, am început să lucrez la o organizație foarte tânără care pornea un proiect în Ferentari, în zona de tip ghetou din Ferentari. Aici, timp de nouă ani am dezvoltat programe educaționale pentru copiii din cele mai vulnerabile familii din comunitate și a fost o experiență extraordinară. Acum uitându-mă în urmă, că au trecut 12 ani de atunci, copiii cu care am început eu să lucrez eu în 2009 sunt adulți sau au 20, 21, 25 de ani. Și văd cât de mult s-a schimbat parcursul lor, cât de mult a contat această expunere la un spațiu sigur, unde se simțeau valorizați și unde se punea accent pe potențialul lor, nu pe vulnerabilitate.
Iar această călătorie personală și profesională a continuat cu UiPath Foundation. M-am alăturat în septembrie 2018 acestei inițiative, fundația nu exista încă formal, așa că am avut acest privilegiu de a construi de la zero fundația din punct de vedere legal, am construit echipa, programele educaționale și cred că ce s-a întâmplat în ultimii trei ani nu ar fi fost posibil fară că noi să facem parte din acest ecosistem absolut extraordinar format din oameni din compania-mamă care ne-a format, deși noi suntem o entitate distinctă. Oameni care fac voluntariat, se implică în activitățile educaționale pe care le desfășurăm și care sunt un reper de profesionalism și compasiune, foarte important în viețile copiilor cu care noi lucrăm”.
Ce face Fundația UiPath
Raluca Negulescu Balaci: „Implementăm propriile programe educaționale, ceea ce înseamnă că avem prezență și intervenții în comunități. Suntem prezenți în momentul de față în șase zone din România: București - în Ferentari, în Cluj, județele Galați, Vaslui, Botoșani și Olt. Avem parteneriate strategice cu ONG-uri care înțeleg foarte bine dinamica din comunitate și împreună identificăm copiii, lucrăm foarte mult cu școlile, cu profesorii”.
„Pot să dau exemplu de la Vaslui, unde lucrăm cu Buna ziua, Copii din Romania, o organizație locală. În Vaslui, de exemplu, lucrăm în mai multe sate din zona Bârladului, sate care sunt destul de deconectate, chiar dacă sunt la doar 40 km de oraș. Identificăm copiii pe bază de recomandări de la partenerii locali și de la școlile din comunitate. Ne uităm la foarte multe criterii legate de vulnerabilitate socială, atât din punct de vedere financiar, din familii monoparentale care au dificultăți, dar și care sunt foarte deschise să țină copiii în școală.
Ne uităm foarte mult la potențialul și dorința și motivația lor de a continua școala. Începem selecția copiilor de la clasa a 5 a, pentru că noi considerăm că este foarte important ca în această perioadă de tranziție de la ciclul primar la cel gimnazial să existe sprijin și să îi pregătim pentru clasa a 8 a și ulterior pentru liceu în așa fel încât ei să aibă un parcurs echilibrat și să nu abandoneze în a 7 a sau a 8 a, cum din păcate se întâmplă în multe din aceste situații.
După selecție, intră într-un program - este foarte interesant că noi semnăm proiecte cu familiile și copiii semnează și ei, pentru că își asumă responsabilitatea și mulți dintre ei își exersează pentru prima dată semnătura. Ei își asumă să participe la activitățile noastre educaționale, care sunt în principal axate pe limba română, matematică, engleză și competențe digitale, dar să fie prezenți și la activitățile de la școală, pentru că tot ceea ce facem noi este complementar.
Că să asiguram un sprijin consistent, oferim și o bursă lunară, care este condiționată de participarea la toate aceste activități. Oferim și materiale educaționale la începutul școlii, pachete de sprijin cu materiale sanitare, anti Covid, având în vede contextul în care ne aflăm, îmbrăcăminte și încălțăminte la schimbarea între sezoane, practic tot sprijinul necesar ca acești copii să se concentreze pe parcursul lor educațional. Oferim și sprijin medical și psihologic, pentru că înțelegem toate provocările și dificultățile cu care ei se confruntă.
Avem echipe care sunt în teren, există o comunitate de coordonatori care țin permanent legătura cu familiile, cu școlile, ne asigurăm că toți copiii intră la activitățile online. Ei au și tablete pe care noi le-am setat în așa fel încât să fie foarte sigure, cu acces la internet”.
Primul instrument de diagnosticare și evaluare a literației digitale în rândul elevilor din România
De asemenea, UiPath Foundation alături de Brio, platformă ed-tech de măsurare a performanței educaționale avizată de Ministerul Educației și Cercetării, au lansat, în premieră în România, primul instrument de diagnosticare și evaluare a literației digitale în rândul elevilor din România - o serie de teste de literație digitală (alfabetizare digitală) ce se adresează elevilor din clasele I-XII, disponibile în mod gratuit.
Testele măsoară competențele elevilor legate de interacțiunea cu diferite device-uri și programe digitale, în contextul unor scenarii variate: școală, casă și familie, prieteni și hobby-uri. Literația digitală poate fi observată, măsurată și dezvoltată prin intervenții pedagogice, de aceea acest instrument vine și în sprijinul profesorilor și învățătorilor, care pot folosi acest instrument la clasă pentru evaluarea capacităților elevilor.
Testele sunt dezvoltate în concordanță cu reglementările Cadrului European pentru evaluarea competențelor digitale emis de Comisia Europeană și cuprind mai multe niveluri de dificultate, corespunzătoare competențelor digitale pe care ar trebui să le dețină fiecare copil, pentru fiecare nivel de vârstă.