În numai câțiva ani, o mică firmă din Timișoara s-a transformat în Tazz by eMAG, una dintre cele mai cunoscute platforme de livrare din România.
Creșterea aproape explozivă s-a datorat investițiilor într-o tehnologie care a ușurat viața a sute de mii de oameni din zeci de orașe ale țării.
Iar viitorul livrărilor abia acum începe să sune bine, a explicat CEO-ul Tazz by eMAG, Alin Șerban, invitat la Digital Shift.
În 2018, platforma „Eu ce mănânc” - fondată cu câțiva ani în urmă de Laur Duță, Cristian Bojar și Horia Tisu – ajunsese lider pe piața livrărilor de mâncare, în Timișoara.
Alin Șerban s-a implicat în business cu gândul să-l crească și apoi să-l vândă cu profit. Iar cu banii câștigați să facă alte afaceri.
Doar că de la un punct încolo, afacerea nu mai putea crește fără o serie de cunoștințe specifice pe are antreprenorii de la „Eu ce mănânc” nu le aveau.
Cu acele cunoștințele vitale a venit eMAG, după ce a devenit principalul acționar la „Eu ce mănânc”.
Numele Tazz a venit mai târziu. A fost preferat în fața altor 11 nume posibile, pentru că e sonor, sună la fel în orice limbă și amintește de simpaticul personaj omonim de desene animate.
Compania a crescut rapid.
„În ianuarie 2020, eram 25 de oameni în Tazz. Astăzi suntem 160.
Eu tot asta spun, în discuțiile pe care le am atât cu colegi, cu prieteni, cu presa: noi suntem o companie de tech care livrează și mâncare.
Și atunci, cel mai mare departament – n-aș vrea să spun important că toate departamentele sunt importante – dar cel mai mare este cel de tech. Aici, ne facem totul pe plan intern”, a declarat Alin Șerban.
Platforma Tazz by eMAG livrează astăzi în 30 de orașe. Și peste 500.000 de români au comandat cel puțin o dată prin Tazz.
Cum funcționează Tazz
Ca Tazz să funcționeze, prin intermediul unor aplicații, sute de restaurante, magazine și mii de curieri trebuie să interacționeze cu sute de mii de clienți din toată țara.
„Ca să înțelegi ce înseamnă Tazz-ul, imaginează-ți o casă. Și acea casă are o structură foarte bine definită. Și trebuie să fie foarte solidă. (...) Acea structură este dată de tehnologie.
Peste acea stuctură, tu începi să pui toate celealte nivele: parter, etajul 1, etajul 2 și așa mai departe.
Astăzi, dacă intri în Tazz, vezi un app. Și ți se pare foarte easy ca din app-ul respectiv, din doar 3 clickuri, să faci comandă.
În momentul în care se dă o comandă, există o aplicație a partenerului. Iar acel partener primește în acea aplicație a lui, o comandă. În acea comandă, el vede toate detalii (comenzii pe care a făcut-o clientul - n.red.)
(...) el, la rândul lui – dacă este un restaurant, să spunem - are o bucătărie. În acea bucătărie, el trebuie să știe timpul de preparare. (...) vine și dă un timp de preparare.
Ei, în momentul în care el dă acel timp de preparare, acea comandă ajunge în softul tot făcut de noi de delivery. Și care funcționează ca și un agregator de curieri.
Curierul, la rândul lui, are și el o aplicație. Și ajunge comanda în aplicația curierului. Și el spune că a primit comanda. Și ajunge în atâta timp să o ia.
Moment în care tu, ca și client, primești primul push notification: vă ajunge comanda în nu știu câte minute.
Ei, toate lucrurile astea, așa la început par foarte easy (...) . Dar imaginează-ți ce înseamnă când primești zeci de mii de comenzi pe zi și ce înseamnă să întreții toate aceste lucruri și ce înseamnă să ai grijă de foarte, foarte mulți clienți, de foarte multe restaurante și să faci, până la urmă, ca fiecare client în parte să fie happy”, spune Alin Șerban.
Monitorizare permanentă a traficului și misterioasele „dark kitchen” pentru livrări mai rapide
Inițial, Tazz promitea că livreză în 60 de minute. Între timp, însă, timpul mediu de livrare a scăzut la 45 de minute, spune Alin Șerban. Totul, cu ajutorul tehnologiei.
„Și de ce e vorba de tehnologie? Imaginează-ți că noi, în București, avem foarte, foarte mulți curieri.
Ok. Dar în momentul în care vine o comandă, pe baza tehnologiei din spate, algoritmică, artificial intelligence, parametri de hărți, parametri de google maps, timp de preparare, noi știm în orice moment timpul în care un curier poate să meargă să ridice comanda și să și ajungă în timp.
Evident că se pot întâmpla pe parcurs diverse probleme... nu știu. Să mai apară o barieră în plus și să nu poți să treci sau să fie un accident.
Le tratăm ca atare. Le măsurăm în fiecare zi. Să fiu cinstit cu tine, le măsurăm în fiecare oră. Și dacă există întârzieri, comunicăm foarte mult cu clienții”, a precizat Alin Șerban.
Tazz s-a gândit deja la o soluție și pentru a ajunge la clienții din zone izolate, fără prea multe restaurante în jur.
„Venim probabil destul de repede și cu un proiect nou, de dark kitchen-uri. Adică noi investim în facilități de bucătării pentru a merge către restaurante și a le pune la dispoziție spațiul, echipamentele și ei doar să vină și să vină cu product, să gătească acolo, în așa fel încât timpul de livrare și diversitatea produselor să fie mult mai apropiată, indiferent din ce zonă ești, de exemplu din București”, a mai spus CEO-ul Tazz by eMAG.
Maratonul în ritm de sprint al ultimului an
„Pe noi pandemia ne-a prins într-un moment în care știam că vrem să facem anumite lucruri, dar nu eram pregătiți. Dar ceea ce am făcut noi este că am pus osul la treabă și nu am vrut sub nicio formă să ratăm nici măcar un minut din ceea e putea să devină.
Și atunci – deși nu eram pregătiți – ne-am schimbat foarte repede, am evoluat foarte repede și în continuare o ținem tot așa. Eu tot le spun colegilor mei că noi alergăm un maraton în sprint”, a povestit Alin Șerban, la Digital Shift.
În timpul pandemiei, Tazz a început să livreze, pe lângă mâncare, o mulțime de alte bunuri, de la articole sportive și cărți, la produse farmaceutice, electronice și IT.
Lecția pandemiei: online-ul a venit și nu mai pleacă
„2020 a fost un an atipic pentru toată lumea. (...) Dar ce-am observat, și cred că este cel mai important trend, cred că lumea a înțeles că online-ul este ceva de ajutor, este ceva ce va rămâne aici, este ceva ce îți salvează din timp și e ceva ce e stabil.
Și-atunci oamenii, dacă înainte aveau o reticență gen «De ce să îmi salvez cardul, că dacă îmi fură datele?», «Dacă comand și nu-mi ajunge mâncarea?» , «Dacă mâncarea nu e bună?». Fiind cumva parte dintre ei nevoiți să o facă, au realizat că Wow!, e ok! Totul e în regulă! Și toate lucrurile acestea eu cred că or să rămână.
Offline-ul e un lucru foarte important în viața noastră pentru că suntem niște persoane sociabile care trebuie să și meargă, să și vadă, să și simtă... De aceea noi, de exemplu, avem foarte multe evenimente locale, cu chefi locali, cu restaurante locale în care încercăm să transmitem același feeling cam și cum ai fi în restaurant.
Da, trendul de online e aici. Va rămâne și va crește în continuare”, a mai spus CEO-ul Tazz.
Din platfomă de livrare, asistent personal pentru fiecare utilizator în parte
„Nu știu, câteodată mă gândesc așa, că ar trebui să fie ca un fel de asistent personal. Uite, hai că îți spun unul, ca să nu zici că nu îți spun ceva.
Lucrăm foarte mult acum și foarte intens la un proiect de machine learning și artificial intelligence. În așa fel încât fiecare client să aibă Tazz-ul lui personal. Îți dau un exemplu: dacă tu ești vegan și mănânci doar vegan, pe baza comenzilor tale, noi o să ne dăm seama cine ești tu și să nu îți mai trimitem notificări cu carne de vită. Pentru că tu oricum ești vegan.
Sau, dacă tu cumperi doar produse legate de sport, la fel. E un proiect foarte, foarte interesant, implică foarte mult know how. Și cuvintele astea două sunt așa cumva pe buzele tuturor ,«machine learning» și «artificial intelligence». E foarte complicat și nu e ușor să le faci. Dar ăsta e un proiect la care lucrăm”, a mai spus Alin Șerban.
Ascultați podcastul integral realizat de Gabriel Kolbay cu CEO-ul Tazz by eMAG, Alin Șerban, pentru a afla mai multe despre aceste subiecte, dar și despre cum se descurcă compania în orașele mici, cum lucrează cu miile de curieri parteneri, cum face față concurenței și ce noutăți le pregătește utilizatorilor, pentru perioada imediat următoare.