Ce faci pe internet are consecințe în viața ta cotidiană. Așa că sunt mulți aceia care te caută, își fac profilul și apoi încearcă să te determine să acționezi. Printre ei se numără și dușmani ai democrației, care vor să deturneze România de pe calea ei prooccidentală.
Cum se construiește o rețea de dezinformare eficientă și cum să îți dai seama când ești chiar tu manipulat, a explicat, la podcastul Digital Shift, Nicolae Țibrigan, doctor în sociologie, cofondator al Digital Data Academy și coordonator al Digital Forensic Team.
Ascultă întregul episod, ca să vezi cum poți să te asiguri că nu iei decizii sub influența unor entități care încearcă să îți forțeze mâna.
În continuare, câteva dintre principalele declarații ale lui Nicolae Țibrigan, la Digital Shift, și minutele la care le poți asculta, în episodul de podcast:
Ce-am trăit, zilele astea, în mediul online? (de la min. 01:55)
„Intensificarea campaniei online a început cu doar câteva săptămâni înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale.
Până atunci, totul se desfășura sub radar. Se pregătea. Ea a devenit vizibilă cu vreo 4 zile înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale. Nu mai mult. Astfel încât să fie cât mai puțin detectabilă.
Contextul a fost destul de volatil. Și am asistat la ceea ce a mai trăit și societatea americană, în 2016. Adică acea puternică polarizare, cu implicarea directă a unui serviciu secret al Federației Ruse – GRU (Direcția Principală de Informații a Rusiei – n.red.) prin Weekileaks - spargere de servere și manipulare a alegerilor prezidențiale.
Obiectivul a fost similar, dar tehnicile au fost diferite, adaptate contextului nostru național.
Atunci, în 2016, în Statele Unite, campania respectivă s-a bazat mai mult pe știri false, pe PR negru, pe deturnarea discuției publice împotriva unui candidat, Hillary Clinton. S-a mers pe o campanie negativă, cu implicarea vizibilă a unei ferme de troli.
La noi, în noiembrie 2024, s-a mers mult pe astroturfing. Adică pe simularea unei audiențe și pe stimularea încrederii într-un candidat.
Și s-a utilizat o platformă diferită: TikTok, în loc de Facebook. De ce? S-a țintit electoratul care fie nu ar fi venit la vot, fie și-ar fi anulat votul”.
Adică pe cine a țintit campania lui Călin Georgescu, mai exact? (de la min. 4:32):
„Dacă ne uităm pe datele publicate de Inscop Research - e vorba de un sondaj care a fost realizat chiar în ziua primului tur de scrutin - vedem profilul socio-demografic al votanților lui Călin Georgescu, candidatul surpriză care a câștigat primul tur cu peste 2 milioane de voturi.
Majoritatea votanților lui vin din mediul rural și din urbanul mic. Au educație primară sau au terminat maxim liceu. Și au, de regulă, și venituri mai reduse. Astea sunt câteva profiluri socio-demografice.
Dar, atenție, sondajul nu cuprinde voturile din diaspora!”
De ce a votat diaspora pentru Călin Georgescu? Nu sunt acolo oamenii care au văzut viața mai bună din Occident? (de la min 06:16):
„Doar 1 din 2 diasporeni - români care locuiesc în afara granițelor țării - a votat pentru Călin Georgescu.
Și intuiția îmi spune că nu e vorba neapărat despre o radicalizare anti-Occidentală, ci mai mult despre un vot de blam la adresa partidelor care se aflau – și încă se află – la guvernare.
Nu e prima oară când diaspora a votat antisistem. A mai făcut-o. Problema este că acum votul lor antisistem a fost instrumentalizat într-o direcție antieuropeană destul de periculoasă.
S-a ajuns inclusiv la discursuri ale urii față de categorii sociale total neimplicate în această dezbatere politică.
Și aici vorbim despre principalele teme de dezinformare care au marcat primul tur al campaniei prezidențiale și apoi alegerile parlamentare”.
Ce teme de dezinformare au apărut în online, din noiembrie încoace? (de la min 08:08):
„Tema migrației, spre exemplu. Care, de fapt, e o non-temă.
România nu are probleme cu migrația. Tema a fost importată, prin intermediul diasporei, tocmai din mediul în care se află ea.
Cel mai probabil, diaspora a fost dezinformată în mediul ei extern. Pentru că românii care locuiesc în afara granițelor vorbesc limbile țărilor în care se află. Și se informează de acolo. Și probabil au interacționat cu acele medii. Au fost expuși la dezinformarea de acolo, au tradus în limba română ceea ce au găsi și au exportat aici.
Și aceste teme au fost amplificate, ulterior, de campania lui Georgescu.
Apoi, e tema homosexualilor. Care, iarăși, e o non-temă la noi. Am avut acel referendum pentru familie, nu demult. S-a organizat în anul 2018. Și societatea românească a arătat atunci că nu e interesată de aceste teme.
Și nu există nicio explicație pentru ca acest subiect să fie amplificat acum, în cadrul campaniei electorale.
Apoi am avut tema războiului și a păcii, promovată de partidele extremiste”.
Cu privire la această temă a războiului... chiar m-am întrebat: unde sunt românii care i-au primit atât de frumos pe refugiații ucraineni? Au plecat? Cum am ajuns de la solidaritate la atitudinea de astăzi, pe care o putem rezuma spunând „înțelegem că aveți o problemă cu invazia rusă, dar pe noi nu ne privește, e treaba voastră, nu vrem să ne mai amestecăm?” (de la min. 09:56):
„Oamenii aceia n-au plecat. Știu, pentru că și eu am fost voluntar într-un centru de primire a refugiaților. Am tradus pentru refugiați. Am plătit bilete de transport pentru refugiați. Am asigurat cazare pentru refugiați.
Oamenii aceia sunt în continuare implicați civic puternic. Problema este că între timp - din 2022 până astăzi - a intervenit așa numita «oboseală de război». E un fenomen social firesc.
Oamenii - deși implicați, în continuare - n-au mai vorbit despre război. Iar tema a fost preluată de altă zonă, care la început era tăcută.
Ce-am observat: oamenii care credeau, de mai multă vreme, în vechile teorii ale conspirației, au continuat să creadă și în cele noi, lansate în această perioadă.
Adică grupurile care înainte făceau propagandă anti 5G și antivaccinistă astăzi fac propagandă rusă. Și promovează discursul ăsta de «pace». Dar nu orice pace, ci aceea promovată de Federația Rusă, care înseamnă că Ucraina trebuie să cedeze teritorii.
Asta se ascunde în spatele discursului legat de pace. Toți ne dorim pace! Dar ce fel de pace ne dorim? Una în care Ucraina să cedeze teritorii și să decadă?
Nu cred! Ce ar însemna ca Rusia să cucerească Ucraina? Ar însemna ca România să aibă graniță comună cu Rusia.
Când, vreodată, am beneficiat de pe urma vecinătății cu Rusia? De câte ori ne-a invadat Rusia formațiuni teritoriale, de-a lungul istoriei? Vă spun eu: de 13 ori!
Problema este că oamenii nu mai discută despre asta. Și preiau tema acestei păci din neștiință. Și susțin că n-ar exista nicio diferență între ucraineni și ruși și că e un război civil al lor, care pe noi nu ne privește.
Or, Federația Rusă, în 2003, a recunoscut granițele cu Ucraina. A semnat Memorandumul de la Budapesta (prin care Ucraina a renunțat la armele nucleare sovietice de pe teritoriul său, dar a primit recunoașterea suveranității sale, inclusiv din partea Rusiei - n.red.). Și ulterior, Federația Rusă a atacat Ucraina.
O altă dezinformare care a prins foarte bine la noi a fost cea legată de faptul că primesc copiii ucrainenilor ajutor mult mai mare decât cei ai românilor. Ceea ce este fals. E o interpretare greșită a unei legi. E neînțelegere, e analfabetism funcțional, puteți s-o numiți cum doriți.
Oricine citește legea va vedea că nu e vorba despre favorizarea copiilor ucraineni. Ci despre o egalitate între ei și copiii din România. Cât primește unul primește și celălalt. Și nu oricum. Ca să primească banii, familia de ucraineni are nevoie de acte, are nevoie de statut de refugiat”.
Cum se construiește o mașinărie dintr-asta de dezinformare? (de la min. 28:13):
„Se folosesc tehnici de marketing digital. Sau microtargeting. S-au utilizat și în campania pentru Brexit.
Sunt pași pe care-i veți identifica analizând campania din mediul online a lui Călin Georgescu.
În primul rând, vorbim de crearea unei infrastructuri digitale, numită și CRM (customer relationship management). Vorbim despre o platformă prin care se gestionează anumite baze de date cu utilizatorii unei rețele de socializare.
În spate, se mai află o platformă care analizează aceste date. Și le clasifică în funcție de preferințele utilizatorului, de comportamentul lui online etc.
Apoi se asigură (din partea celui care vrea să dezinformeze - n.red.) o anumită prezență pe rețelele de socializare. O prezență artificială.
Dacă ne uităm la raportul CSAT, o să vedem că se vorbește acolo și despre conturi din 2016, care au fost reactivate. Se fac conturi false, grupuri, pagini de discuții ...
Strict pe TikTok, s-au creat pagini artificiale. Care să vâneze hashtag-urile dinainte stabilite (în campania lui Călin Georgescu – n.red.) și să ofere suport.
Pentru că la nivel psihologic, popularitatea induce, în mod eronat, credibilitate. Cu cât un personaj este mai popular, tindem să credem că e mai credibil. Pentru că dorim să ne asociem unui grup. Nu dorim să fim izolați. Nu vrem să avem opinii diferite de majoritate. E o zonă de presiune socială existentă.
După ce ai informații despre utilizatori, ai profilurile lor socio-demografice (și știi ce îi interesează, ce le place, cum se comportă online), e momentul să instumentalizezi.
Derulezi o campanie de pregătire. Adică angajezi acei influenceri care să-ți promoveze hashtag-urile.
Și legi interacțiunile cu utilizatorii. Iar o persoană care interacționează cu acel conținut – adică dă like, distribuie sau comentează – automat devine țintă.
Ulterior, utilizatorii țintă sunt bombardați cu mesaje: „Da, Călin Georgescu”, „Votăm Călin Georgescu”.
Observi cum reacționează. Și le oferi posibilitatea să se integreze și să devină nucleele acelei campanii. Adică să se integreze în acele grupuri de discuții prin care îi determini ca, la rândul lor, să devină un soi de lideri locali de opinie.
Să facă filmulețe pentru candidatul respectiv, să distribuie anumite filmulețe care sunt deja pregătite pentru ei. Iar ei, utilizatorii, trebuie doar să le distribuie și să-i convingă și pe ceilalți să le distribuie la rândul lor. E efectul bulgărelui de zăpadă.
Și am văzut astfel de grupuri organizate pe Telegram.
Iar mie, cel țintit, mi se creează o oarece iluzie de participare, odată ce intru în această ... schemă ponzi digitală, i-am putea zice. Pentru că simt că fac parte dintr-o mișcare. Că, în sfârșit, fac ceea ce contează. Că pot schimba partidele de sistem, că pot schimba direcția în care se îndreaptă România, să o fac să o ia spre zona estică.
Pentru aceste persoane care până nu demult nici nu voiau să iasă la vot, brusc a apărut această opțiune automată de «ieșire din Matrix». Am găsit un grup de Telegram cu acest nume, care - surprinzător sau nu - e cam același titlu al cărții lui Georgescu: «Ieșirea din Matrix»”.
Cum ne informăm acum? Suntem echilibrați, în sensul că luăm informație și de pe rețelele de socializare, dar și din alte surse? Cum ar fi din media serioasă și din cărți? Te întreb pentru că, până la urmă, rețelele de socializare facilitează discuția. Dar ca să discuți, trebuie să știi lucruri. Să ai propriile informații pe baza cărora să dezbați ... (de la min. 17:49):
„Datele Reuters Institute arată că suntem suntem la același nivel la care erau Statele Unite în 2016.
Adică peste 68% între români se informează de pe rețele de socializare. Aici includem Facebook, Tiktok, Instagram etc.
Deci două treimi dintre tineri se informează de pe rețelele de socializare. Pentru că presa, în sine, a scăzut în credibilitate.
Deci - dacă în anii 90 aveam o încredere în presă de aproximativ 80%, ea a ajuns, în prezent, la doar 32%. Și scade în continuu. Nemaivorbind aici de categoria tinerilor care, în general, nu prea au încredere în presă.
Problema este că acești tineri interacționează cu conținut. Nu neapărat cu informații, ci cu acel conținut dedicat pentru rețelele de socializare, care de multe ori manipulează, induce în eroare și reinterpretează anumite subiecte sensibile.
Societatea noastră se duce într-o direcție de polarizare. Și o să insist asupra acestui cuvânt: polarizare.
Pentru că polarizarea, în esență, ajută foarte mult designerii dezinformării și pe cei ai propagandei. Polarizarea este ingredientul principal, aici.
Adică se găsesc acele teme despre care am discutat. Și se amplifică.
Iar persoanele care au anumite ... să spunem stereotipuri, prejudecăți pe care le avem cu toți, din cauză că sunt inerente naturii umane, sunt izolate în așa numitele eco-chambers (bule de ecou, în care toate informațiile pe care le primești nu fac decât să-și confirme părerile – n.red.).
Izolarea în aceste bule de ecou transformă opiniile - mai mult sau mai puțin argumentate - în convingeri. Aici e marea problemă pentru noi, ca societate care își dorește să aibă o anumită doză de discernământ.
Când ai de-a face cu o persoană cu convingeri, e mai greu să o pui în fața unor date care descriu fapte raționale: statistici, dovezi bazate pe investigații jurnalistice ... Pentru că pentru acea persoană contează mai puțin acele dovezi”.
Cum îți dai seama că ești într-o bulă de ecou? (de la min. 52:22):
„Ceea ce facem în lumea digitală nu ne scoate, în totalitate, din realitate. Lumea digitală e o prelungire a realității. Și ceea ce facem în online nu rămâne doar în online.
Ceea ce se întâmplă în online poate avea impact asupra ta, în lumea fizică. Te poate determina să te ridici de pe scaun și să acționezi. Să mergi la vot, spre exemplu. Sau la protest. Sau te poate determina să ieși să incendiezi mașini. Vorbim despre acea auto radicalizare.
Fiind în echo chamber (bula de ecou - n.red.), ești automat expus la anumite emoții.
Cum îți dai seama că ești captiv acolo? Primul semn e că, pe parcursul interacțiunii tale cu grupul, trăiești emoții puternice care te determină să acționezi.
Pentru că fiecare campanie cu scop electoral are un call to action, un îndemn la acțiune. Și grupul te determină să interacționezi prin emoții puternice.
Deci îți dai seama că ești într-un echo chamber atunci când experimentezi doar emoții pozitive cu privire la grup, satisfacție că faci parte din el, că participi la o misiune, că ai relevanță în societate.
Apoi, sunt momente când (legat de alții - n.red.) experimentezi emoții de furie, dezgust, frică.
Și al treilea indicator este că, probabil, devii mult mai agresiv în interacțiuni. Cei mai agresivi comentatori de pe rețelele de socializare sunt membrii acestor echo chambers. Ei sunt cei care - atunci când nu mai au argumente - au tendința să înjure”.
Cum ieși dintr-o echo chamber? (de la min. 55:40)
„Am întâlnit la o conferință pe tema dezinformării o persoană care în trecut promova fervent diversele teorii ale conspirației. De la Pizza Gate până la QAnon (ambele teorii presupun că lumea e condusă de o rețea de pedofili canibali care au o rețea globală de trafic de minori - n.red).
Și a prezentat, la prima mână, experiența trăită de el acolo. Și a povestit cum a ajuns la nivel de radicalizare.
American fiind, povestea că avea intenția să ia o armă, să iasă pe stradă și să înceapă să tragă.
Și acela a fost momentul culminant, în care și-a zis «Stop! Nu mai pot să continui! Ceva e în neregulă. Pe aici, singurul drum posibil duce la pușcărie».
Sigur, nivelul de radicalizare la care ajunsese l-a dus la izolare socială totală. Se certase inclusiv cu rudele. Și ăsta e un indicator că ești în bula de ecou.
Apoi, pe măsură ce te radicalizezi, discursul la care ești expus începe să devină din ce în ce mai absurd. Merge spre zona Pământului plat și a extratereștrilor. Și-atunci, persoana respectivă a zis „Stai puțin! Am și eu nevoie de niște dovezi aici. Cât putem să o mai ținem așa?”. Bineînțeles, când a cerut dovezile, nu le-a primit. A primit doar îndemnuri să meargă mai departe, ca să îndeplinească o misiune.
Și atunci a zis «Stop! Așa nu mai pot continua!»”.
Puțin mai este și eu, cetățean, o să iau telefonul, o să intru pe rețelele de socializare, și o să încep să mă informez cu privire la viitoarea campanie electorală pentru prezidențiale. Cum să știu dacă ce spun candidații e adevărat și dacă pot sau nu pot face ceea ce promit? În ei nu pot avea chiar atât de mare încredere, din cauză că sunt în campanie și se vor contrazice unii pe ceilalți. (de la min. 38:55):
„În primul rând , asta pornește de la cultura politică pe care o are fiecare.
Dar acum, sincer să fiu, noi nu prea am fost învățați la școală să fim cetățeni ai acestei țări. Nu prea știm cum. În liceu n-am făcut cultură civică. Am făcut așa numita cultură socială, dar care e destul de laxă. Dacă te uiți pe curriculum școlar ... tematica nu e actualizată la realitatea pe care o trăim.
Plus că la școală n-am prea fost învățați să gândim critic. Am învățat să comentăm o poezie ca în cărțile de comentarii. Dar nu să înțelegem și să interpretăm un text.
Revenind la întrebarea ta: nefiind un utilizator frecvent de TikTok, spre exemplu, mă uit la următoarele aspecte.
Dacă un cont are un filmuleț de 1 milion de vizualizări, dar mai puțin de 100.000 de urmăritori ... îmi dau seama că e o problemă. Pentru că 1 milion de vizualizări se fac foarte greu, prin evoluție organică a conținutului.
Chiar și influencerii cunoscuți ajung greu la acest nivel. Și pe Youtube și pe TikTok, pe toate rețelele.
Ceea ce vedem noi, în mod curent, sunt influencerii cu un număr foarte mare de urmăritori și cu un număr mai mic de vizualizări, la filmulețe.
Și-atunci, îți pui întrebări. Cum s-a ajuns la o asemenea popularitate?
Transcriptul interviului a fost realizat cu aplicația Vatis Tech