Ucraina se oferă să ajute România să se apere de drone, după lovitura de la Galați

Ucraina se oferă să ajute România să se apere de drone, după lovitura de la Galați
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Ucraina este pregătită să aprofundeze cooperarea cu România în domeniul apărării aeriene și al protecției împotriva dronelor, după ce o dronă rusească a intrat în spațiul aerian românesc și a lovit un bloc din Galați, incident soldat cu doi răniți.

Ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sibiga, a transmis vineri că episodul de la Galați arată că agresiunea Rusiei nu reprezintă o amenințare doar pentru Ucraina, ci pentru întreaga regiune a Mării Negre și pentru Europa.

„Ucraina este alături de România. Suntem pregătiți să lucrăm îndeaproape pentru a consolida protecția împotriva unor astfel de amenințări”, a scris Sibiga pe platforma X.

ADVERTISING

El a subliniat că pătrunderea dronei în spațiul aerian românesc și explozia produsă într-o zonă rezidențială confirmă riscul tot mai mare creat de atacurile rusești în apropierea granițelor NATO.

Șeful diplomației ucrainene a menționat că întărirea apărării aeriene a Ucrainei reprezintă o „misiune strategică”, necesară nu doar pentru protejarea Ucrainei, ci și pentru reducerea riscurilor pentru statele vecine.

ADVERTISING

Zelenski: Ucraina e gata să sprjine România în orice mod

Și președintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis un mesaj de susținere pentru România, după incidentul de la Galați.

Într-o reacție publicată pe X, ca răspuns la un mesaj al președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, Zelenski a afirmat că Ucraina este pregătită să sprijine România „în orice mod este necesar” în aceste circumstanțe.

„Este necesar să intensificăm presiunile împotriva Rusiei, pentru ca acest război să nu se prelungească sau extindă”, a transmis liderul de la Kiev.

Zelenski a legat incidentul din România de atacurile lansate de Rusia în noaptea de joi spre vineri asupra regiunii Odesa, aflată la granița cu România. El a descris atacul drept unul deliberat, îndreptat împotriva infrastructurii civile, inclusiv a unor nave portcontainer civile.

ADVERTISING

„Una dintre drone, practic un echivalent al dronelor de tip Shahed, a lovit o clădire rezidențială obișnuită în România. Noi le dorim răniților însănătoșire grabnică”, a scris Zelenski.

Ce este drona rusească Geran-2, "motoreta zburătoare" care a lovit blocul din Galați

El a mai spus că Ucraina mizează pe un nou pachet de sancțiuni europene suficient de puternic pentru ca Rusia să simtă că atacurile sale produc costuri directe și pentru ea.

Avem un parteneriat cu Ucraina

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, că în cadrul programului SAFE avem o componentă importantă dedicată unor capabilităţi antiaeriene, iar contractele se semnează zilele astea, urmând a fi livrate într-un an sau doi şi avem acorduri cu partenerii, atât bilaterale, cât şi în cadrul NATO, pentru echipamente care să vină în România.

Totodată, șeful statului a menționat că în discuţia cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, a cerut urgentarea trimiterii acestora.

Preşedintele a precizat că România are un parteneriat cu Ucraina, semnat în urmă cu trei luni, pe producţia comună de drone şi aceste două programe, SAFE şi Ucraina, au o parte comună şi avem un mecanism comun cu Statele Unite şi Marea Britanie pe accelerarea producţiei şi testării de drone şi de capabilităţi evident antidrone.

T.D.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google