Dacă vrem democrație puternică, trebuie să învățăm încă din școală să o înțelegem. Ca să o cultivăm. Cu acces la o cantitatea aproape nelimitată de informații disponibilă online, ar trebui să ne fie mai ușor ca niciodată.
Dar nu ne este. Dimpotrivă. Deși avem informații și putem dezbate pe rețelele de socializare cu milioane de utilizatori, înțelegem tot mai puțin democrația.
Cum să învățăm și cum să intrăm într-o dezbatere politică pe rețelele de socializare, a explicat la Digital Shift președintele Asociației TechSoup România, Radu Moțoc.
TechSoup este cea mai mare organizație internațională care susține digitalizarea ONG-urilor pentru a le ajuta să își păstreze sau chiar să își sporească relevanța.
A fost înființată în 1987, în San Francisco Bay (Statele Unite), cu scopul de a pune în legătură marii dezvoltatori de tehnologie cu ONG-urile. Modelul dezvoltat a funcționat atât de bine, încât a fost exportat aproape în întreaga lume.
La nivel global, TechSoup sprijină aproximativ 1,2 milioane de ONG-uri din 256 de țări. La noi, oferă ajutor pentru circa 5.000 de organizații din România și Republica Moldova.
Președintele TechSoup România, Radu Moțoc, susține că echipa de la noi a ținut musai să lucreze nu doar cu ONG-uri, ci și cu profesorii din sistemul public. Pentru că acel sistem ne dă viitorii cetățeni.
Despre acest proiect, despre cum să folosim instrumentele digitale ca să învățăm (inclusiv ce înseamnă democrație și binele comunității) și despre cum să înțelegem o dezbatere politică, pe rețelele de socializare, afli ascultând integral acest episod al podcastului Digital Shift.
- Cum pierd profesorii buni atenția elevilor (de la min 15:19):
„Am pornit de la o nevoie pe care au verbalizat-o diverși profesori. Unii dintre ei, pedagogi excepționali din rural și urbanul mic.
Am întâlnit învățători care ne-au spus că le e foarte greu să se mai înțeleagă cu copiii. Ei fiind învățători care îi educaseră pe părinții actualilor elevi ...
Spun acum că le este foarte greu să capteze și să mențină atenția elevilor. Și că nu înțeleg exact ce fac greșit, pentru că metodele lor și pedagogia pe care o știu este una testată, exersată și rafinată în timp. Repet, unii aveau 30-40 de ani la catedră.
Dar metodele erau testate înainte să apară ecranele. Pe care acum oricine le are, într-o mulțime de forme.
Am încercat să analizăm diverși alți factori. Nu cred în explicații printr-o singură variabilă. Dar, clar, variabil - asta e important.
Adică profesorul, în acest moment, este în competiție cu ecrane pe care le are aproape oricine, la care au acces și elevii, copiii de la vârste mici. Ecrane pe care copiii găsesc aplicații deliberat construite pentru a reține atenția, cu stimuli audio-video.
Acolo s-a investit foarte mult. N-au lucrat doar IT-ști, au lucrat specialiști în psihologie și neuro științe ...
Ori, e foarte greu pentru cineva care predă cu tablă și manual – acele metode verificate – să concureze cu ecranele. E și o competiție inegală”.
- Ecranele nu mai pot fi interzise. Cum le transformi în instrumente de învățare (de la min. 17:56):
„Ai soluții din acestea radicale, dovedite ca nefuncționale: eliminăm complet ecranele. La școală. Pentru că întors acasă, copilul va supracompensa. Fără supraveghere, va petrece 10-15 ore pe zi în fața unor ecrane.
Răspunsul, cred eu – și știu că sună banal – e în moderație și gândire critică.
Copiii sunt, în mod natural curioși. Și eu cred că un profesor – nici măcar nu trebuie să fie vreun mare pedagog – dacă-și pune problema, poate canaliza acea curiozitate spre lucruri instructive, cu valoare educativă.
(...) Să folosim resurse de conținut de pe internet, ca să nu mai fie nevoie să îi explic eu copilului doar în termeni teoretici, cum încolțește o sămânță sub pământ. Că ai filmată această chestie, e documentată, o poți vedea!
Nu mai trebuie să explic faptul că pământul este rotund pentru că am feed de live pe Youtube de pe Stația Spațială Internațională. Poți să vezi planeta albastră, din spațiu, în timp real!
E fascinant! Adică, dacă te duce un pic mintea să-i deschizi copilului niște culoare și dacă îți faci treaba bine, promit că acel copil se va duce acasă și va continua să urmărească, nu știu ... urșii grizzly care vânează somoni în Alaska sau vor vizita un muzeu, că poți să faci și asta”.
- Cum educi, ca să ajuți democrația să reziste și să funcționeze (de la min 20:05):
„Venind în zona asta de competențe pentru democrație. Sau pentru cultură democratică. Și astea se educă.
Noi avem un proiect aici: Incubatorul Civic Digital, pe care-l facem cu colegii de la Institutul intercultural din Timișoara și cei de la Școala de valori București.
Este din nou un proiect adresat profesorilor din preuniversitar, care și-a propus să îmbunătățească un pic modul în care se predau aceste competențe pentru cetățenie democratică în relație cu ceea ce noi numim cetățenia digitală (care înseamnă să fii un bun cetățean și în mediul digital. Să ai acele competențe digitale de bază. Și să utilizezi mediul online responsabil și etic, să manifești empatie și responsabilitate etc).
Deci avem educația socială și civică - sau ceea ce numim noi pe larg educația pentru democrație și pentru competențe democratice - pe de o parte. Și pe de altă parte, avem tot ce se numește în România tehnologia informației și calculatoare (TIC).
Noi vrem să le punem în relație”.
- Despre cum se discută despre politică și binele comun, pe rețelele sociale (de la min 38:10):
„Rețele care au fost construite - o să repet asta până obosesc - cu un scop foarte simplu: de a extrage date care să fie utilizate pentru marketing. Scopul este de a profila și a hiperprofila cât mai mulți indivizi cărora să le poată arăta după aceea publicitate, pentru care aceste rețele sociale încasează bani de la advertiseri.
(....) există o inadecvare structurală între scopul meu personal și al semenilor mei de a ne informa, de a discuta lucruri care ne privesc pe toți și modul în care funcționează rețelele.
Sigur că putem discuta despre pisici sau despre ce bicicletă să ne cumpărăm. Și e în regulă.
Dar dacă discutăm despre binele comunității, dacă discutăm chestiuni de interes public care invariabil vor ajunge să fie discuții despre politică - pentru că despre asta e vorba în politică, despre gestionarea binelui public - o facem în niște medii care distorsionează profund.
Din ce în ce mai mult, acea discuție devine falsificată și distorsionată.
Hai să ne imaginăm că am avea în spațiul fizic aceste conversații de pe rețelele sociale. Decidem să organizăm o dezbatere despre problemele orașului, să consultăm cetățenii, să discutăm... să decidem care e cea mai bună soluție pe care s-o avansăm către autorități.
Și alegem o sală mare, cu 300 de locuri. Cu sonorizare și lumini.
Se umple sala. Și vedem că o treime dintre participanți au fețele acoperite. Nu au identitate. Că acționează coordonat. Nu doar că nu participă constructiv la discuție, dar întrerup, hărțuiesc, uneori susțin în cor o anumită versiune. Mint pe față. Dar sunt anonimi. Cine i-a adus? Nu știm ...
În mod evident, participă cu rea-credință la această discuție. Dar dacă le spui ceva, răspund « Hei! Avem dreptul la liberă exprimare!».
Mai mult decât atât, dezbaterea este organizată într-un asemenea mod încât reflectoarele și sonorizarea le amplifică vocea celor cu fețele acoperite, nu vocea cetățenilor care vor să dezbată, să discute civilizat.
Iar dacă dezbaterea se transmite la televiziune, camerele îi decupează mai degrabă pe acei cetățeni care participă cu rea credință!
Păi, nu e asta o dezbatere complet falsificată? Nu doar că e inutilă, ci și extrem de nocivă.
Pentru că cei care participă acolo cu bună credință sau cei care urmăresc această discuție o să ajungă fie să fie seduși, fie să se ralieze grupurilor celor mai vocale, pentru că mai degrabă pe acelea le văd.
Sau și mai grav, să ajungă la concluzia că nu mai pot să aibă încredere în nimic și că această participare la preocuparea pentru chestiuni publice este inutilă, pentru că nu poți să ai încredere nimic, nu mai știi ce e adevărat și ce e fals și ajungi să fii un biet obiect pasiv al deciziilor care se vor lua în altă parte, peste capul tău.
Să revenim în online. Estimările arată că în jur de o treime sunt conturi false. Sau boți.
Avem campanii de dezinformare, ceea ce se numește comportament neautentic. Da, avem comportament neautentic coordonat. Avem, mai ales de când cu inteligența artificială, producție masivă de conținut.
Și acum știm sigur că avem și actori statali care se implică. Și nu pe față, ci prin terți”.
Detalii, în episodul audio de podcast
Te poți pregăti să dezbați chiar și în astfel de situații. Cum să faci, află ascultând întregul episod al podcastului Digital Shift, al cărui invitat este președintele TechSoup România, Radu Moțoc.
Iar pentru mai multe detalii despre ce face TechSoup în România, accesează site-ul Asociației, aici, și canalul de youtube, aici (unde poți găsi și cursuri pentru profesori, dar și mărturii ale dascălilor care au participat deja).