Suntem învățați să trăim – bine, mult, cât mai sănătos – dar nimeni nu ne învață cum să ne comportăm în fața morții, cum să-i fim alături unui om drag…
Exclusiv
Iulian Fota: Asistăm la o reașezare a lumii, marea miză a negocierilor e Rusia. Bătălia pe care România trebuie să o câștige acum - Interviu
Asistăm la o reașezare a lumii, a ordinii internaționale, în termeni mai puțin favorabili României decât în 1989. Atunci tot ce a urmat ne-a avantajat, acum o parte din evoluții…
EXCLUSIV Interviu cu un magistrat italian care judecă mafioți: ”Este normal să-mi fie teamă, dar mai mult decât de orice altceva unui judecător îi este teamă să nu greșească”
Magistrații români să ceară să li se ofere instrumentele legale necesare pentru a-și face treaba, adică legi bune și funcționale. Iar pentru combaterea corupției trebuie educat personalul, transparentizate procedurile, urmărite…
Un român vinde purificatoare de aer saline de peste un milion de euro, mai ales la export. Crede că în vremuri neobișnuite se ascund și oportunități, nu doar probleme
O companie 100% româneasca vinde în multe țări din lume aparate ambientale și medicale pe bază de microparticule de aer salin. Acestea sunt brevetate și certificate, fiind apreciate pentru că ajută la…
Bucureștiul dă anual 30 de milioane de lei pentru iluminatul stradal. Ar putea să economisească jumătate cu un sistem inteligent, ca la Londra sau Singapore
Bucureștiul ar putea economisi peste jumătate din suma pe care o cheltuiește anual pentru iluminat public dacă ar reuși să schimbe becurile clasice de pe stâlpi cu unele de generație…
Top 5 cei mai ieftini furnizori de energie electrică şi surprizele din trecutul patronilor
Dacă nu vor curent scump, furnizat în regim universal, românii trebuie să reușească să își aleagă o ofertă avantajosă dintre cele concurențiale. În context, mai mulți cititori ne-au semnalat că…
Vaccinarea, între vulnerabili şi esenţiali: Cum nu suntem în război, ca statul să fie amenințat, motivația deciziei este legată de autoconservarea celor care sunt la butoane Interviu
Suntem o țară cu mortalitate cu mult peste alte state europene, dar noi nu am luat toate măsurile posibile pentru a limita mortalitatea. Am luat doar o parte din măsuri…
Propunere pentru Guvern: Mobilizați universitățile împotriva pandemiei! Ar putea face secvențieri și prognoze, ar putea educa populația
Un lucru ”tragic de-a dreptul” este faptul că universitățile din România nu sunt mobilizate pentru combaterea pandemiei, deși ar putea-o face în multiple feluri, de exemplu, folosind laboratoarele proprii pentru…
Navalnîi ameninţă Palatul lui Putin: Ce mişcări poate face liderul de la Kremlin. Cel mai rău exemplu este asasinarea lui Boris Nemțov
Arestarea şi încarcerarea lui Navalnîi, un adevărat thriller în văzul lumii, procesul pe model stalinist şi protestele masive care au urmat, dar mai ales expunerea beneficiilor directe ale corupţiei pentru…
În Buftea, vaccinarea e ca-n filme: emoție, coadă și fără programare. Cum funcționează campania paralelă de imunizare
În curtea interioară a Spitalului de Obstetrică și Ginecologie din Buftea, vineri, 22 ianuarie, pe la ora 11.00, era un adevărat furnicar. Locul semăna mai degrabă cu un platou de…
Și iarna viitoare vom îngheța în case? De ce merge termoficarea din București tot mai prost, deși se înlocuiesc țevi
Directorul Termoenergetica SA, Alexandru Burghiu, susține că, deși în sezonul 2019 – 2020 s-a înlocuit un număr record de kilometri de conductă veche de termoficare, per total sistemul funcționează acum…
Orice doză de vaccin care se duce mai întâi în brațul unei persoane tinere și în formă, dintr-o instituție, înseamnă un vaccin în minus pentru un bătrân care riscă să moară de Covid - Interviu
Orice doză de vaccin care se duce mai întâi în brațul unei persoane tinere și în formă, dintr-o instituție, înseamnă un vaccin în minus pentru un bătrân vulnerabil care riscă…
Pandemia la români: Indicatori greșiți, praguri cât mai ridicate, decese trecute cu vederea – Interviu cu dr. Octavian Jurma (II)
”Pentru un medic care se respectă, orice mort în plus e prea mult. Nu discutăm că: ’De la 1.000 de morți încolo începi să mă deranjezi cu măsuri de sănătate…
S-a pus o frână puternică testării, să nu se mai justifice vreodată carantina, s-a anunțat că totul va fi în siguranță. Nu testăm, nu vedem ce vine spre noi - Interviu cu dr. Octavian Jurma (I)
Anglia testează, Germania testează, Franța testează. Noi nu testăm, prin urmare nu vedem ”ce vine spre noi”. Datele despre testarea pentru Covid-19 sunt ținute sub cheie în majoritatea județelor…
Niciun pas nou spre desființarea companiilor municipale. Care sunt piedicile și cum rămân în funcții oamenii Gabrielei Firea, cel puţin până în februarie
Companiile municipale vor continua să funcționeze exact ca în timpul administrației Firea, cel puțin în această lună și în prima parte din februarie. Asta, cu toate că au trecut deja…
Prof. Rafila - cât de sigur e vaccinul antiCovid, efectul Norvegia și paradoxul etapei a doua de vaccinare: "Suntem singura țară în care cei care au prioritate sunt mai mulți decât cei care nu au" - Interviu video
E ciudat că a doua etapă de vaccinare include un număr atât de mare de persoane încât cred că îl depășește pe cel din etapa a treia. Extinderea la diverse…
Un medic susține că noua tulpină din UK circulă deja în București, deşi oficial e înregistrat un singur caz în Giurgiu. Cum e posibil?
Varianta de coronavirus descoperită în Marea Britanie, extrem de contagioasă, a apărut între timp în peste 60 de țări și teritorii, cu 10 mai mult decât în urmă cu o…
Ultima zi de preşedinte. Ce lasă Donald Trump Americii şi cât va dura vindecarea - Interviu video cu Andrew Solomon
Cu conturile de Twitter și Facebook suspendate, o decizie mai degrabă de afaceri, decât de etică, Donald Trump e președintele care le-a spus oamenilor că merită mai mult și că…
Despre noua paradigmă de pace din Orientul Mijlociu, impasul în negocierile israelo-palestiniene şi ce lasă Trump în urmă - Interviu video cu ambasadorul Israelului
Acordurile încheiate între Israel şi unele ţări arabe, Bahrein şi Emiratele Arabe Unite, au schimbat paradigma de pace în Orientul Mijlociu şi asta e în mare parte opera administraţiei Trump.…
Dr. Florin Chirculescu: Mi-am și făcut vaccinul și uite că n-am pățit nimic! Orice medicație are efecte secundare. Nu există niciun vaccin, niciun tratament, nu există nicio operație pe Pământul ăsta care să fie 100% safe. Nu există! Interviu
”Părerea mea personală este că un vaccin ne va ajuta foarte, foarte mult. De asta mi-am și făcut vaccinul și uite că n-am pățit nimic. Am încredere în faptul că…

















