”Părerea mea personală este că un vaccin ne va ajuta foarte, foarte mult. De asta mi-am și făcut vaccinul și uite că n-am pățit nimic. Am încredere în faptul că eu vaccinându-mă (și mulți alții pe lângă mine) o să terminăm odată (și mai rapid!) cu năpasta asta”, spune medicul chirurg Florin Chirculescu.
”Când începem să vorbim despre sănătatea publică, vorbim despre sănătatea unei țări, toată, care cuprinde, pe lângă Sănătate, în primul rând Educație și Justiție, în egală măsură. Nu ai Educație? Uitați ce se întâmplă”, mai subliniază Florin Chirculescu, medic primar în chirurgie toracică la Spitalul Universitar din București, într-un interviu acordat SpotMedia.ro, în care demontează o bună parte dintre contrargumentele lansate pe piață de antivacciniști și explică de ce ne fug medicii din țară sau de ce nu avem, în continuare, bani suficienți pentru Sănătate.
Iată câteva dintre cele mai importante idei dezvoltate în interviu:
- ”Motorul unei afaceri este încrederea”
- Ți se pare firesc ca tu (…) să mă îmbolnăvești pe mine?
- Orice medicație are efecte secundare. Nu există niciun vaccin, niciun tratament, nu există nicio operație pe Pământul ăsta care să fie 100% safe. Nu există!
- În momentul în care dorești să ai o politică coerentă, clară, care să fie de folos populației, trebuie să te gândești cu mare atenție și la comunicare. Există experți în așa ceva.
- Este o situație critică. Sunt perioade în viața lui în care un medic trebuie să participe la luptă. Punct.
- Niciun challenge de sănătate publică în România nu are personalul medical necesar cu care să facă față.
- Apa caldă deja s-a inventat! Noi suntem cu mult în urma apei calde, așa cum vedem și la robinetele din București.
- Cineva a fost suficient de deștept încât să sape o falie între corpul medical și pacienți. Această alianță, legitimă din punctul meu de vedere, este surpată de foarte multă vreme.
- Sunt doi factori care îi mână pe medici afară: Condițiile de lucru din spitale și anumite aspecte salariale. Ambele situații sunt corectabile printr-un input major financiar. Toată lumea știe lucrul ăsta, toată lumea recunoaște și nimeni nu face nimic.
- Banii din asigurări? În primul rând, sunt prea puțini. Iar în al doilea rând, bineînțeles că parte din ei se fură.
- Managementul unui spital e o știință, nu se învață la locul de muncă.
- Dacă mâine vine cineva și spune ”Hai să le dăm ăstora 10% din PIB!”, vă dați seama că în primii ani se vor face niște vile și se vor lua niște mașini foarte mișto.
- Justiția trebuie să se uite la venituri. Dar să se uite la toate veniturile, nu doar la ale adversarului politic.
Dle Florin Chirculescu, sunteți un medic apreciat, cu o bogată experiență. Ce le spuneți oamenilor care află că există (nu puține!) cadre medicale, colegi de breaslă, care nu vor să se vaccineze împotriva Covid-19?
E greu de înțeles de ce anumite cadre medicale nu vor să se vaccineze. Sigur, există niște rațiuni, pe care mulți dintre ei le și propagă în spațiul public. Și poți să înțelegi reținerile pe care unii sau alții le au (gândiți-vă că și atunci când se îmbolnăvește un medic știe mult mai bine decât un non-medic ce i se va întâmpla, așa că și frica e mai mare).
Dar vreau să fac trimitere la două cărți foarte vechi ale lui Mugur Isărescu. Nu râdeți! Au fost scrise înainte de 1989, publicate la editura Facla, parcă, și în ele acesta făcea o afirmație pe care eu atunci nu o înțelegeam prea bine (eram prea tânăr): ”Motorul unei afaceri este încrederea”.
Bănuiesc că în momentul de față există rețineri majore vizavi de povestea vaccinării din cauza: 1) Neîncrederii generale care animă populația (nu numai în România) și 2) Din nefericire, avem o pregătire științifică din ce în ce mai scăzută. Și asta se referă și la anumiți medici (…)
Ca să îți faci vaccinul trebuie să ai încredere și să înțelegi ce se întâmplă.
Există un clip foarte bine făcut de o profesoară de virusologie de la Carol Davila, Simona Ruță, care, în 5:55 min (rapid, conform normativelor de azi), explică foarte frumos, foarte bine, ce face vaccinul, de ce trebuie făcut etc.
Există însă și un curent de opinie conform căruia Hipocrat ar fi lăsat cu limbă de moarte, în jurământ, ideea ”Să nu mi se facă ceva ce eu nu vreau cu corpul meu!”. Hipocrat nu a spus niciodată asta, dar e o idee care se răspândește: ”Societatea vrea să îmi facă ceva (intervenție chirurgicală, tratament, vaccinare) și, dacă eu nu vreau să îmi expun corpul invaziei exterioare, am dreptul să spun NU”.
În mod constant eu îi întreb pe cei care au acest mod de a gândi: ”Ți se pare firesc ca tu, încercând să îți rezolvi o problemă de corporalitate pură și de teritorialism biologic formidabil, să mă îmbolnăvești pe mine?”
Dar subliniez: Toate aceste argumente sunt ale mele, mă privesc pe mine, iar eu am încredere în ceea ce privește știința, metodologia de fabricare a unui vaccin și esența fenomenului. Am încredere.
Și, totodată, nu numai că mă ajută pe mine, dar am încredere în faptul că eu vaccinându-mă (și mulți alții pe lângă mine) o să terminăm odată (și mai rapid!) cu năpasta asta, care până la urmă o să ne coste foarte mult financiar (ne și costă deja).
Tuturor celor care m-au întrebat le-am răspuns: ”Bineînțeles că mă vaccinez! Și o fac cu încredere”.
Sunt mulți care nu resping ideea vaccinării, dar se tem de efectele secundare. Lor ce le spuneți?
Da, există unii care spun: ”Dar știi, există efecte secundare”. Orice medicație are efecte secundare. Iar atunci când judeci la nivel de bazine mari populaționale, beneficiul unui act cum este vaccinarea depășește net ceea ce poate apărea rău (efectele secundare).
Nu există niciun vaccin, niciun tratament, nu există nicio operație pe Pământul ăsta care să fie 100% safe. Nu există! Așa este omenirea - nu putem controla situațiile 100%. Nici vaccinul nu îl putem controla 100%.
Părerea mea personală este că un vaccin ne va ajuta foarte, foarte mult. De asta mi-am și făcut vaccinul și uite că n-am pățit nimic.
Peste 95% din personalul Spitalului de Boli Infecţioase din Timişoara s-a vaccinat anti-COVID
Încrederea depinde foarte mult și de felul în care se comunică, pentru că una e încrederea în vaccin, alta e încrederea în autorități și în modul în care vaccinul îți va fi aministrat. Cum vi se pare că au comunicat autoritățile până acum?
Ați pus degetul pe rană.
În momentul de față trăim într-o societate în care PR-ul este extraordinar de important. Practic, nu mai poți să faci nimic fără PR, până și la hârtie igienică se face reclamă…
Cu atât mai mult trebuia să se facă, NU reclamă, ci să se dea niște explicații referitor la acest vaccin, cum a dat dna profesoară Simona Ruță. Aceste explicații, care sunt pe înțelesul tuturor, puteau fi endorsed de autorități, adică autoritățile puteau să aibă o campanie de comunicare în acest sens, lăsând libere și pozițiile celorlalți.
Dar, din moment ce autoritățile nu au o campanie coerentă de comunicare, la ce poți să te aștepți? Ăștia nu știu … Dacă îi pui să se ia de mână unul cu altul și să traverseze strada, vor încurca circulația pentru multe ore… Așa sunt toți administratorii în țara asta, din păcate.
La comunicare au fost sub orice critică, ce să mai discutăm. (…) NU așa se face! În momentul în care dorești să ai o politică coerentă, clară, care să fie de folos populației, în general, trebuie să te gândești cu mare atenție și la comunicare. Există experți în așa ceva. Unii dintre ei fac reclame și la hârtia igienică…
Ținând cont de deficitul de cadre medicale, presupunem că va trebui să se lucreze peste program sau chiar în afara programului, nu-i așa?
Este o situație critică. Acum a început un război și tu, medic, ești ca un militar. (…) Sunt perioade în viața lui în care un medic trebuie să participe la luptă. Punct.
Chiar și dacă se lucrează în afara programului, avem un număr suficient de mare de cadre medicale pentru a asigura o campanie de vaccinare de succes?
Nu. Nu avem un număr suficient de cadre medicale pentru nimic. Nici un challenge de sănătate publică în România nu are personalul medical necesar cu care să facă față. Eu sper să nu se întâmple vreo năpastă gen Colectiv (sau mai mare, pentru că este posibil!), pentru că vom vedea, cum vedem și acum, că nu avem personal suficient.
Și nu mă refer numai la medici, ci și la asistente. Sunt spitale, așezăminte de sănătate publică, în care elementul de block este brancardierul. Și nu pentru că e el al dracu’, ci pentru că nu sunt suficienți brancardieri…
Există o știință care se cheamă ”Management de sănătate publică”. Există o știință și mai precisă care se cheamă ”Management de spital”, care spune: ”Pentru un pacient e nevoie de atâția medici, atâția din ăia, atâția din ăia…Pentru un pacient la Terapie Intensivă e nevoie de atâția, la Chirurgie de atâția…” etc.
Apa caldă deja s-a inventat! Noi suntem cu mult în urma apei calde, așa cum vedem și la robinetele din București.
Dacă există aceste științe și dacă avem în jurul nostru țări de la care putem învăța, de ce suntem totuși în urmă? Cine sunt vinovații? Ne plângem de ”hemoragia medicilor spre Vest”, susținem că băgăm bani în Sănătate și Educație, dar nu o facem.
Susținem. Dar câți bani s-au băgat în Sănătate?
De ce nu o facem? Pentru că cineva a fost suficient de deștept încât să sape o falie între corpul medical și pacienți. În mod normal, între pacient și medic e o alianță, de circumstanță, care trebuie să se rezolve pe plan general măcar într-o toleranță reciprocă, să zicem. Această alianță, legitimă din punctul meu de vedere, este surpată de foarte multă vreme. Iar vinile sunt împărțite, și de o parte, și de alta.
Sunt doi factori care îi mână pe medici afară: Condițiile de lucru din spitale și, în momentul de față, anumite aspecte salariale (unele chiar absurde și care trebuie corectate). Dar ambele situații sunt corectabile printr-un input major financiar. Toată lumea știe lucrul ăsta, toată lumea recunoaște și nimeni nu face nimic.
Dacă ne uităm în istorie (nu foarte cu mult în urmă și nu doar în România), vedem că atunci când o problemă nu se rezolvă, ce face populația? Se răscoală într-un fel.
Medicii sunt prea puțini, nu au cea mai bună carte de vizită din punct de vedere social și chiar dacă ar avea-o, ar trebui sprijiniți de pacienți. Problema este că, la noi, asociațiile de pacienți pornesc pe un drum, iar medicii pornesc pe alt drum. Au fost tentative să ne apropiem de ei, astfel încât să avem niște atitudini coerente atunci când începem să strigăm la decidenți.
Nenorocirea este că decidenții (FĂRĂ EXCEPȚIE, chiar și ”îngerii coborâți pe pământ”) au mari aprehensiuni în momentul în care trebuie să discute asemenea probleme. V-o spun cu toată sinceritatea!
Nu ai cum să rezolvi o asemenea problemă dacă există anumite agende, care de regulă sunt financiare și contravin interesului public. Și dacă noi nu facem nimic, și dacă ei nu fac nimic, ar trebui să ne ducem peste ei. N-o facem.
Iar ei nu sunt interesați. Uitați-vă că sunt vreo 15 ani de când discutăm că banii sunt insuficienți. Toată lumea plânge, toți spun în programul de guvernare: ”Vai! Trebuie să rezolvăm Sănătatea și Educația”. Și nimeni nu le rezolvă, nimeni nu asigură finanțarea care în orice altă țară situată la vest de Tisa se rezolvă cumva.
Suntem totuși pe ultimul loc. Dvs știți câți bani aveți pe 1 ianuarie pentru Sănătate, ”în buzunar”, ca să vă ajungă până pe 31 decembrie? Cam 500 de euro, puțin peste. Știți cât are bulgarul? Cu 30 de euro în plus. Știți cât are ungurul? Vă ia cu vreo 150 de euro. Polonezul? Vă ia cu vreo 200 de euro. Cât despre neamț, are de vreo 9-10 ori mai mult decât dvs.
Nu avem cum să ne comparăm. De aici provine totul. Este absolut natural ca în Germania spitalul să fie mult mai frumos, curat, să aibă personal suficient din moment ce orice pacient potențial are de 9 ori mai mulți bani dect dvs. ”în buzunar”.
Care ar fi soluția? Cum putem să îi convingem pe decidenții politici, care până acum au mers pe principiul ”Divide et impera”, să finanțeze Sănătatea așa cum s-ar cuveni, pentru binele nostru, al tuturor?
Ne întoarcem tot la istorie, și nu una foarte veche. Cum se dobândesc drepturile când cineva nu îți dă ceva și e dreptul tău să îl ai? E dreptul tău la Sănătate, consfințit prin Constituție și prin Carta Drepturilor omului. Ce face omul în momentul ăla? Iese ”la bătaie”.
Noi nu ieșim. Iar când ieșim, ne speriem. Mie mi-e ușor să vorbesc pentru că eu am prins 1990, 13-15 iunie, am alergat, am văzut cum e. (…) Ar fi legitim ca oamenii care vor să aibă o sănătate publică mai bună, atunci când văd că banii respectivi sunt blocați, să se ducă peste decidenți.
Mai este însă o problemă: Cel care iese la acțiune trebuie să înțeleagă, ca orice cetățean român, că trebuie și el să plătească mai mult pentru sănătatea publică.
Vă întreb și pe dvs, cum i-am întrebat și pe alți interlocutori: Unde se duc banii noștri din asigurările de sănătate când se duc?
În primul rând, sunt prea puțini. Iar în al doilea rând, bineînțeles că parte din ei se fură.
Și ca să nu ne referim numai la ai noștri: Știți cu cât se cumpără topul de hârtie la NHS, în UK? Cu de trei ori prețul de la colț.
Deci există corupție, ca peste tot. Dar, ca să nu existe mari controverse: Înzestrează, domnule, cu know-how șefii spitalelor! Managementul unui spital nu se învață la locul de muncă și câtă vreme vor fi numiri politice, el se va învăța la locul de muncă (…). Vorbesc despre spitale în general.
Când discuți despre sănătatea publică, discuți despre tot ce înseamnă țara respectivă. Sănătatea publică se articulează de la infrastructură până la tot.
Dacă mâine vine cineva și spune ”Hai să le dăm ăstora 10% din PIB!”, vă dați seama că în primii ani se vor face niște vile și se vor lua niște mașini foarte mișto. Ok, se va face și ceva, pentru că aude lumea, dar se vor lua mai multe mașini decât în Franța, de exemplu.
Și asta se întâmplă pentru că…?
Pentru că o țară este un sistem holistic, iar asta înseamnă că Justiția trebuie să se uite la venituri. Mă gândesc și eu așa, zic, nu vreau să supăr pe nimeni … Dar să se uite la toate veniturile, nu doar la ale adversarului politic - ”Ah, până ieri a fost a fost X, hai să-l omorâm acum, că nu mai e partidul lui la putere”. Nu! Justiția să fie așa cum e ea, cum o știți – oarbă, cu balanța în mână..
Corupția nu se va opri niciodată (poate sunt eu cinic), dar în momentul ăla măcar ar ajunge mai mulți bani acolo unde trebuie.
Când începem să vorbim despre sănătatea publică, vorbim despre sănătatea unei țări, toată, care cuprinde, pe lângă Sănătate, în primul rând Educație și Justiție, în egală măsură. Nu ai Educație? Uitați ce se întâmplă – parte din această discuție se datorează unui mod deficitar de a face educație și unui mod deficitar de a accepta educația, din partea unora.
Cât despre Justiție, ce sens mai are să mai discutăm? Justiția trebuie să facă treabă. Dar dacă tu nu ai încredere nici în Justiție pentru că ți se pare că și ea are un bias, atunci ce faci?
Sper să prindeți o țară mai bună decât cea pe care am prins-o eu.