România a primit raport favorabil din partea noii misiuni de evaluare privind aderarea României la Schengen, realizată de experți din Olanda și alte țări. ”România continuă să îndeplinească condițiile necesare…
Cu decizia pe Schengen care bate la ușă, DNA face 162 de percheziții într-un dosar de corupție în vămi
În contextul în care în mai puţin de o lună vom afla dacă România este primită în Schengen, azi avem o operațiune masivă a DNA în vămi, într-un dosar cu…
Explozii puternice în Ierusalim, soldate cu un mort și peste 10 răniți (Foto & Video)
O persoană a murit și cel puţin 10 au fost rănite, miercuri dimineață, în urma a două explozii care au avut loc la Ierusalim, iar autoritățile spun că este vorba…
Un manager a deschis focul într-un magazin din SUA și apoi s-a sinucis: 7 morți
7 persoane au murit şi altele au fost rănite, într-un atac armat care a avut loc într-un magazin Walmart din Chesapeake, în statul american Virginia. Printre morți se află și…
Ziua 272: Locuitorii din Herson sunt mutați, Ucraina primește mai mult ajutor financiar, Gazprom taie gazul Moldovei
Ziua 272 de război a început cu propunerea Lituaniei, stat membru NATO, ca Alianța să își pună în acțiune sistemele de apărare antiaeriană pentru a doborî rachetele rușilor, susținând că…
Primarul Sectorului 2 face plângere la DNA împotriva fostului viceprimar. UPDATE Reacție ironică de la Dan Cristian Popescu
Primarul Sectorului 2 din Bucureşti, Radu Mihaiu (USR), a trimis la DNA o plângere penală împotriva fostului viceprimar Dan Cristian Popescu (PNL devenit PSD), pentru că ar fi făcut presiuni…
Hidroelectrica tot nu emite facturi și nu procesează contracte noi. Compania anunță un nou deadline
Hidroelectrica, cea mai profitabilă companie de stat care s-a văzut asaltată de clienţi după ce i-a făcut reclamă însuşi ministrul Energiei, prelungește din nou perioada în care nu emite facturi.…
Doi români, un israelian și doi columbieni făceau trafic de cocaină ascunsă în cafea
Doi români, doi columbieni şi un israelian au fost trimişi în judecată de procurorii DIICOT, după ce au introdus în ţară 6 kilograme de cocaină, impregnate în cafea. Membrii organizaţiei…
Un produs foarte popular de la Lidl e retras de la vânzare
Lidl a retras de la vânzare două sortimente foarte căutate de iaurt Pilos, pentru că există riscul să fie contaminate cu corpi străini, mai exact cu plastic. Potrivit unui anunţ…
Angajații de pe ambulanțe protestează în Capitală și-l acuză pe șeful DSU de sabotaj: "Arafat nu uita, ambulanța nu-i a ta!" (Video)
Salariații din serviciile de Ambulanţă au ieșit, marți, în stradă. ”Arafat nu uita, ambulanţa nu-i a ta”, au strigat sindicaliştii în faţa Ministerului de Interne şi a DSU. De asemenea,…
Protest pe termen nelimitat al angajaților de pe ambulanțe din toată țara
Salariaţii din serviciile de Ambulanţă demarează, începând de marţi, un protest pe termen nelimitat, iar maşinile operative vor purta mesajul „Protest naţional”. Tot marţi, sindicaliştii organizează o acţiune de protest…
Ziua 271 de război: Zelenski cere ajutorul NATO. Ucraina evacuează zonele recucerite (Foto)
Ziua 271 de război a adus un bilanț negru tot mai mare, după sutele de atacuri ale rușilor din ultimele 24 de ore. Ucraina urmează să evacueze civilii din zonele…
Viktor Orban o comite din nou la adresa României: A purtat un fular cu harta Ungariei Mari (Video) UPDATE Reacția MAE
Premierul de la Budapesta, Viktor Orban, a purtat un fular pe care se poate vedea harta stilizată a Ungariei Mari, din care face parte și o bucată din Ardeal. Orban…
Un deputat ales pe listele AUR a fost condamnat pentru că a prezentat live documente dintr-o anchetă penală
Deputatul Daniel Gheorghe Rusu, ales pe listele AUR, în prezent neafiliat nici unui grup politic, a fost condamnat, după ce a fost găsit vinovat de compromiterea intereselor justiţiei. Înalta Curte…
Restricții de circulație în Pasajul Unirii din București până pe 8 decembrie
Pasajul Unirii va fi închis pe timpul nopții, între orele 23:00 și 05.00, din această seară și până pe 8 decembrie, pentru lucrări. Mai exact, constructorii vor monta ultimele 40…
Copiii au luat locul miniștrilor la ședința de guvern. Ce proiecte au propus (Video)
O ședinţă de guvern inedită a avut loc luni la Palatul Victoria. Locul miniștrilor a fost luat de copii, care au venit cu propuneri interesante și utile pe domeniile pe…
Nicușor Dan sesizează DNA pentru prime ilegale la CSM București. Gabriela Szabo ar fi beneficiat de ele
Primarul Capitalei Nicuşor Dan anunţă că va sesiza DNA pentru nereguli depistate la Clubul Sportiv Municipal (CSM Bucureşti), după o verificare a Corpului de Control. Edilul spune că ancheta a…
Incendiu puternic în centrul Moscovei, la 3 km de Kremlin. S-au auzit mai multe explozii (Foto&Video)
Un incendiu de proporții a izbucnit duminică după-amiază, în centrul capitalei Rusiei, în apropiere de Piața Komsomolskaia, la o distanță de trei kilometri de Kremlin. Potrivit informațiilor publicate de Nexta,…
Contul lui Trump pe Twitter a fost reactivat. Musk: Vox populi, vox Dei UPDATE Reacția lui Trump
Elon Musk, noul proprietar al Twitter, a anunțat sâmbătă, că va restabili contul fostului președinte american, Donald Trump, după ce în cursul zilei lansase un sondaj printre abonații contului său…
Ziua 269 de război. Liderii lumii pun presiune pe Rusia. Sute de dispăruți în Herson. Vizită surpriză la Kiev
Ziua 269 de război a început cu discursul președintelui ucrainean, Volodomir Zelenski, care este încrezător că va ajunge la pace cu Rusia în termenii doriți de țara sa. Pe de…



















