Când israelienii se vor prezenta marți la urne, vor trebui să răspundă unei întrebări familiare: ar trebui Benjamin Netanyahu, premierul cu cel mai lung mandat din istoria țării, să rămână la putere?
Aproape fiecare scrutin recent a fost un referendum în legătură Netanyahu. De această dată, mulți israelieni consideră că alegerea are consecințe mai importante ca oricând: nu este vorba doar despre cine va conduce țara, ci și despre direcția în care se îndreaptă aceasta, comentează CNN.
Este primul scrutin național de la atacul condus de Hamas pe 7 octombrie 2023, cel mai grav eșec de securitate din istoria Israelului, și de la războaiele care au urmat în Gaza, Liban și Iran. Aceste conflicte au mobilizat o mare parte a populației și au adâncit ulterior izolarea internațională a Israelului.
Pentru mulți alegători, acesta este primul prilej de a evalua conducerea care se afla la putere în momentul eșecului din 7 octombrie, de a decide cine ar trebui să conducă țara în vreme de conflict și cine ar trebui să suporte povara serviciului militar prelungit.
Guvernul condus de Netanyahu, care își încheie mandatul, a fost primul din ultimele decenii care a dus la capăt un mandat complet de patru ani. Acesta s-a bazat pe parteneri de extremă dreapta și pe partide ultraortodoxe, care au împins Israelul într-o direcție mai naționalistă și mai religioasă decât oricând.
Netanyahu a devenit primul premier israelian în funcție trimis în judecată pentru acuzații de corupție, în timp ce guvernul său a promovat o reformă a sistemului judiciar menită să slăbească puterile Curții Supreme și ale altor instituții care limitează puterea executivului. Inițiativa a declanșat proteste de amploare în 2023.
Miza alegerilor de marți este dacă Israelul va continua să se îndrepte spre o orientare naționalistă, conservatoare și religioasă sau dacă își va schimba direcția. Răspunsul ar putea să nu fie clar timp de câteva săptămâni, din cauza modului în care sunt formate coalițiile de guvernare în Israel.
Sondajele sugerează că nici blocul lui Netanyahu, nici opoziția nu vor obține probabil singure majoritatea, ceea ce înseamnă că scrutinul ar putea declanșa următoarea criză politică a Israelului, în loc să o rezolve.
Cine candidează și cine conduce în sondaje?
Israelienii votează liste de partid, nu candidați individuali. Într-o societate divizată de naționalitate, religie, etnie și ideologie, acest sistem duce la o competiție electorală aglomerată.
Zeci de liste sunt înregistrate la fiecare scrutin, însă doar cele care depășesc pragul electoral de 3,25% obțin mandate și intră în Knesset, Parlamentul Israelului, care are 120 de locuri. Luni, 36 de partide erau în cursa electorală.
Sondajele sugerează că între 11 și 13 partide vor depăși pragul. Mandatele sunt distribuite printr-un sistem de reprezentare proporțională.
Cele mai mari două partide sunt Likud, formațiunea de dreapta a lui Netanyahu, și Yashar, un nou partid de centru condus de Gadi Eisenkot, fost șef al Statului Major al armatei israeliene, care a devenit principalul său contracandidat.
Cel mai recent sondaj realizat de Channel 12 îl plasează pe Eisenkot pe primul loc, cu 23 de mandate, înaintea Likud, cu 21, deși alte institute de sondare prezintă rezultate diferite. Potrivit estimărilor Channel 14, favorabil lui Netanyahu, Likud ar urma să obțină 30 de mandate, iar Eisenkot aproximativ 20.
În sondajele care îi pun față în față pe cei doi și îi întreabă pe alegători cine ar fi mai potrivit pentru funcția de premier, Eisenkot s-a menținut constant în avantaj față de Netanyahu.
Totuși, obținerea celui mai mare număr de mandate de către un partid nu este suficientă pentru a câștiga alegerile. Un premier are nevoie de 61 de mandate pentru a forma un guvern, iar niciun partid nu a obținut vreodată singur această majoritate.
Prin urmare, seara alegerilor clarifică de obicei foarte puține lucruri. Adevărata competiție începe după scrutin, când partidele calculează posibilele alianțe. Acest proces poate dura zile, săptămâni sau chiar luni.
Majoritatea sondajelor estimează că blocul lui Netanyahu, format din Likud, două partide de extremă dreapta conduse de Bezalel Smotrich și Itamar Ben-Gvir și două formațiuni ultraortodoxe, va obține între 49 și 55 de mandate, sub pragul de 61 necesar pentru majoritate.
Opoziția, care pare puternică pe hârtie, este însă profund fragmentată. În dreapta lui Eisenkot se află partidele conduse de fostul premier Naftali Bennett și de fostul ministru al Apărării Avigdor Liberman, iar în stânga sa se află partidul Democrații, condus de Yair Golan.
Bennett și Liberman nu și-au declarat sprijinul pentru Eisenkot și aspiră, la rândul lor, la funcția de premier.
Potrivit sondajelor, orice guvern alternativ ar avea probabil nevoie de sprijinul partidelor arabe sau de abținerea acestora de la vot. Mai mulți lideri ai opoziției au exclus însă orice formă de cooperare.
În condițiile în care niciuna dintre tabere nu are o majoritate clară, sunt posibile mai multe scenarii: un blocaj politic, un guvern minoritar, un guvern de uniune națională sau organizarea unor noi alegeri.
Ce ar putea influența rezultatul?
Întrucât niciunul dintre blocuri nu este creditat cu o victorie clară, rezultatul ar putea depinde de diferențele mici: care dintre partidele mai mici depășesc pragul electoral de 3,25% și câte voturi sunt acordate formațiunilor care nu reușesc să îl atingă, voturi care, în practică, nu se mai reflectă în reprezentarea parlamentară.
Prezența la vot este importantă, deoarece câteva mii de voturi pot decide dacă un partid dispare complet de pe scena parlamentară, intră în Knesset sau ajunge chiar să dețină rolul decisiv în deblocarea negocierilor dintre cele două tabere și în redesenarea hărții politice.
Participarea alegătorilor arabi ar putea fi decisivă. Cetățenii palestinieni ai Israelului, care reprezintă aproximativ 20% din populația țării, au participat în mod tradițional la vot într-o proporție mai mică decât media națională.
La alegerile din 2022, prezența la vot în rândul alegătorilor arabi a fost de 53,2%, în timp ce participarea generală a ajuns la 70,6%. De această dată, institutele de sondare estimează că participarea alegătorilor arabi va depăși 60%. Acest lucru ar ridica numărul total de voturi necesare pentru depășirea pragului electoral și ar îngreuna accesul partidelor mici în Parlament.
Coaliția lui Netanyahu are mai multe partide mici care riscă să nu intre în Knesset.
Un alt factor care atrage atenția este situația israelienilor care trăiesc în străinătate. Israelul nu permite votul din afara țării, cu excepția personalului diplomatic, iar datele oficiale sugerează că peste 11% dintre cei 7,3 milioane de alegători eligibili, aproximativ 810.000 de persoane, locuiesc în afara țării.
Mii de israelieni intenționează să se întoarcă în țară cu avionul pentru a vota personal, iar numărul lor ar putea influența rezultatul scrutinului.
Pentru ce votează israelienii?
Într-o țară care a trecut prin ani de război, securitatea și asumarea responsabilității pentru eșecurile din trecut reprezintă factori electorali importanți. Totuși, sondajele sugerează că și costul vieții este una dintre principalele preocupări ale alegătorilor, în special ale celor tineri.
Potrivit celui mai recent sondaj Channel 12, 21% dintre israelieni consideră economia și costul vieții drept principalele priorități pentru alegerile care urmează. Acestea sunt urmate de problema recrutării ultraortodocșilor în armată, menționată de 17% dintre respondenți, de eșecul din 7 octombrie, indicat de 14%, și de războiul cu Iranul, menționat de 10%.
Prioritățile diferă semnificativ în funcție de orientarea politică. În rândul alegătorilor coaliției lui Netanyahu, războiul cu Iranul ocupă primul loc, fiind menționat de 21%. În rândul alegătorilor opoziției, principalul subiect este eșecul din 7 octombrie, indicat de 28%.
Un sondaj realizat în septembrie de centrul de cercetare Achord al Universității Ebraice a arătat că 58% dintre alegătorii cu vârste între 22 și 34 de ani consideră că prețurile ridicate și costurile locuințelor le vor influența votul, în timp ce 36% au indicat problemele de securitate.
În pofida acestor cifre, economia nu a reprezentat o temă centrală a campaniei electorale până în acest weekend, când Netanyahu a adus-o în prim-plan.
Cum ar putea influența votul atacul din 7 octombrie și războiul din Gaza?
Netanyahu și-a construit cariera politică promovând o linie dură în materie de securitate, însă se afla în funcția de premier pe 7 octombrie, când Hamas a pătruns pe teritoriul israelian, ucigând peste 1.200 de israelieni și luând 251 de ostatici pe care i-a dus în Gaza.
El a refuzat să își asume responsabilitatea personală pentru eșecul de securitate și a respins solicitările de înființare a unei comisii de anchetă de stat care să investigheze deficiențele din sistemul de securitate. Oponenții săi au transformat lipsa asumării responsabilității într-o temă centrală a campaniei electorale.
Războiul a influențat și povestea personală a lui Eisenkot. Fiul său, Gal, în vârstă de 25 de ani, a fost ucis în luptele din Gaza, în decembrie 2023. Această pierdere îi consolidează atractivitatea în rândul alegătorilor preocupați de securitate.
Alte partide au inclus pe liste familii îndoliate și rude ale unor foști ostatici israelieni. De asemenea, formațiunile de opoziție au recrutat candidați care au servit recent ca rezerviști și au luptat în Gaza și Liban, aducând problema serviciului militar în centrul dezbaterii electorale.
Majoritatea israelienilor evrei cu vârsta de peste 18 ani sunt supuși serviciului militar obligatoriu, însă bărbații ultraortodocși au beneficiat mult timp de o scutire generală pentru a putea studia religia.
Partenerii ultraortodocși ai lui Netanyahu au încercat să păstreze și să extindă această scutire, în timp ce armata israeliană afirmă că îi lipsesc peste 12.000 de militari, în condițiile în care trebuie să susțină lupte pe mai multe fronturi.
Rezerviștii acoperă deficitul, fiind chemați în mod repetat la serviciu și ajungând să petreacă sute de zile pe an în misiuni militare.
Toate partidele de opoziție au inclus serviciul militar universal printre principalele angajamente electorale.
Ce înseamnă alegerile pentru palestinieni?
Guvernul care își încheie mandatul a fost unul dintre cele mai radicale în privința politicii față de palestinieni din istoria Israelului, fiind influențat în mare măsură de liderii a două partide naționaliste de extremă dreapta.
Smotrich, ministrul Finanțelor, care supervizează și administrația civilă din Cisiordania ocupată, a promovat extinderea masivă a așezărilor israeliene. De asemenea, a blocat transferul veniturilor fiscale către Autoritatea Palestiniană (AP), o măsură despre care criticii spun că ar putea provoca prăbușirea economică a acesteia.
Ben-Gvir, ministrul Securității Naționale, a promovat în Knesset o lege privind pedeapsa cu moartea, a înăsprit condițiile de detenție pentru prizonierii palestinieni și a slăbit măsurile de combatere a violențelor comise de coloniștii israelieni în Cisiordania.
Ambii s-au opus încheierii războiului din Gaza, susțin construirea de așezări israeliene în enclavă și promovează anexarea completă a Cisiordaniei și instituirea controlului evreiesc asupra acestui teritoriu.
Dacă Netanyahu revine la putere alături de actualii săi parteneri, este probabil ca această abordare să continue și să se intensifice.
Smotrich dorește anularea Acordurilor de la Oslo, desființarea Autorității Palestiniene și declanșarea unui război în Cisiordania. Ben-Gvir, care a declarat că va cere portofoliul Apărării într-un viitor guvern, a cerut emigrarea palestinienilor din Gaza și Cisiordania.
Un guvern al opoziției nu ar reprezenta, probabil, o schimbare ideologică radicală, ci mai degrabă o modificare a tonului decât a politicii de fond.
Eisenkot, la fel ca Netanyahu, a respins ideea înființării unui stat palestinian, iar orice coaliție de opoziție ar include partide de dreapta care se opun concesiilor față de palestinieni.
Cu toate acestea, un guvern care nu ar depinde de Ben-Gvir și Smotrich ar putea lua măsuri mai ferme împotriva violențelor coloniștilor, ar renunța la promovarea explicită a emigrării palestinienilor și a prăbușirii Autorității Palestiniene și ar fi mai receptiv la inițiativele Statelor Unite și ale actorilor regionali privind Gaza și alte probleme.
Un astfel de guvern ar moșteni însă aceleași întrebări nerezolvate: cum poate fi dezarmat Hamas, cine va reconstrui Gaza și cine va restabili ordinea și respectarea legii în Cisiordania?
Ce înseamnă alegerile pentru restul lumii?
Războaiele din Gaza și Liban, conflictul cu Iranul și intensificarea violențelor comise de coloniști au adus Israelul într-unul dintre cele mai dificile momente diplomatice din ultimele decenii.
Netanyahu este vizat de un mandat de arestare emis de Curtea Penală Internațională, în legătură cu acuzații de crime de război în Gaza, și evită să călătorească în majoritatea țărilor europene din cauza riscului de a fi arestat.
Luni, o comisie a ONU a afirmat că Israelul a continuat să comită genocid în Gaza și după încetarea focului convenită în octombrie anul trecut, cu medierea Statelor Unite. Israelul a respins acuzația, calificând-o drept parte a unei „campanii de dezinformare”.
Președintele american Donald Trump și-a exprimat sprijinul pentru Netanyahu înaintea scrutinului, însă opinia publică americană în ansamblu este mult mai puțin favorabilă Israelului.
Un sondaj realizat de Pew Research Center în martie 2026 a arătat că 60% dintre adulții americani intervievați aveau o părere nefavorabilă despre Israel, iar 59% aveau puțină încredere sau nu aveau deloc încredere în Netanyahu că va lua deciziile corecte în privința afacerilor internaționale.
Sondajul global privind atitudinile, realizat de Pew în primăvara anului 2026, a indicat o tendință similară: majorități ale respondenților din cele mai multe dintre cele 36 de țări incluse în cercetare aveau opinii nefavorabile despre Israel și premierul său.
Schimbarea a fost deosebit de pronunțată în Europa Occidentală, unde mai multe țări, inclusiv Regatul Unit, Franța și Canada, au recunoscut un stat palestinian și au impus sancțiuni și restricții comerciale împotriva așezărilor israeliene, precum și împotriva unor persoane și entități asociate violențelor coloniștilor.
Ben-Gvir și Smotrich au fost vizați personal de sancțiuni și se confruntă cu interdicții de călătorie impuse de mai multe state occidentale.
Dacă guvernul lui Netanyahu va fi reales, presiunea internațională va crește probabil. Un guvern condus de Eisenkot sau de o altă figură a opoziției ar putea determina o anumită reducere a tensiunilor, cel puțin în prima perioadă.
Măsurile mai ferme împotriva violențelor coloniștilor ar putea deschide calea pentru restabilirea unor relații mai apropiate cu anumite guverne europene și cu Partidul Democrat din Statele Unite.
Totuși, este puțin probabil ca o schimbare de guvern să inverseze tendința generală. Principalii candidați ai opoziției nu sunt așteptați să reformeze radical politica de securitate și politica externă a Israelului. Astfel, un nou guvern ar putea beneficia de un anumit răgaz diplomatic, dar nu ar porni de la zero.
