E avantajată România de alegerile din Serbia și Bulgaria?

E avantajată România de alegerile din Serbia și Bulgaria?
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

În jurul României persistă o anumită înclinație față de Rusia. Alegerile de duminică în Serbia și în Bulgaria au limpezit doar în parte peisajul, iar balansul Est-Vest se consumă între propagandă și istorie.

Scrutinul parlamentar din Serbia l-a măturat de la putere pe naționalist-populistul Aleksandar Vučić, în vreme ce în Bulgaria, prezidențialele continuă să se joace în al doilea tur între reformistul Andrei Ghiurov și socialista Iliana Iotova, președinta în exercițiu.

În Bulgaria, miza dezbaterilor este sprijinul pentru Ucraina și necesitatea păcii, mai ales că Iliana Iotova este susținută de premierul Rumen Radev, care are o majoritate confortabilă în Parlament.

În Serbia, în schimb, pariul manifestanților din ultimii doi ani a fost pe corupție și dărâmarea sistemului construit de Vučić, iar indiciile în privința politicii externe sunt destul de vagi.

ADVERTISING

În ambele state, nu doar părți semnificative din elitele politice privesc simultan atât spre Moscova, cât și spre Bruxelles, ci și mulți votanți, care din cauza propagandei, dar și a tradițiilor și legăturilor istorico-religioase, păstrează un atașament nu numai sentimental față de Moscova.

Unul dintre pionii lui Putin în estul Europei 

Aleksandar Vučić, 56 de ani, de 14 ani în fruntea Serbiei, a pierdut alegerile legislative în fața Listei Studenților, grupare care în ultimii doi ani a fost opoziția din stradă.

Vučić și-a dat demisia luna trecută din funcția de președinte al statului pentru a conduce campania electorală a formațiunii sale populist-naționaliste, Partidul Progresist Sârb (SNS). Fostul președinte, care patina între Moscova și Bruxelles, a fost unul dintre pionii lui Vladimir Putin în estul Europei.

Și-a recunoscut înfrângerea, dar i-a acuzat pe învingători că i-au avut în spate pe occidentali. Aleksandar Vučić a știut să rămână în relații strânse cu Rusia, China și Trump, în timp ce își declara dorința de a intra în Uniunea Europeană (cei patru piloni despre care vorbea uneori).

Kosovo a fost, de asemenea, o resursă politică nesfârșită, fiindcă Vučić a pedalat pe naționalismul sârb și pe dreptul Belgradului asupra micii republici pe care Serbia nu vrea să o recunoască (China, Rusia și aliatele lor nu recunosc Kosovo, iar pe listă se află alte 5 state din UE: România, Grecia, Cipru, Spania și Slovacia).

Politica externă a noii majorități de la Belgrad, o necunoscută 

Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o lună, e considerată de tipul „big tent” (cort mare), altfel spus, nu are o ideologie determinată și are membri cu înclinații diverse, în așa fel încât și electoratul să fie cât mai consistent.

Noul Partid își are rădăcinile în protestele care au început acum doi ani, după ce s-a prăbușit proaspăt renovata gară din Novi Sad, accident în care au murit 16 persoane. Lista Studenților e condusă de profesorul Ilija Srdanović, un cardiolog de 56 de ani.

Programul Listei Studenților precizează „menținerea politicii de neimpunere a sancțiunilor față de Rusia și respectarea integrității teritoriale a Ucrainei”, potrivit Mirjanei Nikolic, rector la Universitatea de Arte din Belgrad, din Lista Studenților.

Liderul formațiunii, Ilija Srdanović, a explicat la BBC că „Metohija și Kosovo aparțin Serbiei”, iar universitatea sârbă de la Priștina (actualmente capitala Kosovo), mutată pe moment în Mitrovica, va fi în continuare susținută de Belgrad, la fel ca toate serviciile sociale, culturale și de sănătate ale sârbilor din regiunea kosovară.

Se înțelege, deci, că în privința Kosovo nu vor fi făcute concesii nici de noua majoritate pro-reformistă de la Belgrad, în vreme ce politica externă rămâne pe moment o necunoscută.

Cert e că Lista Studenților propune un referendum privind aderarea la Uniunea Europeană, o soluție de tranșare a lucrurilor, care ar putea avea rezultate complicate pentru viitor.

Avansul „pro-pace” din Bulgaria 

În Bulgaria, Iliana Iotova, care a câștigat primul tur prezidențial de scrutin, se opune ajutorului militar pentru Kiev și spune că „nu e nevoie de o Coaliție de Voință”, ci de „o coaliție pentru pace” în Ucraina.

Iotova promite că va fi „o președintă a păcii” și subliniază că cele mai importante sunt interesele și securitatea Bulgariei, deviza campaniei sale e „Bulgaria în mâini sigure”.

De partea cealaltă, fostul premier interimar și viceguvernator al băncii centrale, Andrei Ghiurov, cere „o voce puternică a Bulgariei în Europa” și spune că Bulgaria trebuie să fie un „aliat de încredere al NATO”. 

Sofia a ieșit din Coaliția de Voință care sprijină Ucraina, spunând că Bulgaria nu vrea să mai participe la finanțarea militară a Ucrainei. Cu toate acestea, premierul Rumen Radev nu se opune vânzărilor de armament către Kiev, iar Bulgaria e cel mai mare producător de muniție de calibru sovietic.

Schimbările de la Belgrad ar putea fi în avantajul României doar parțial și probabil condiționat. Programul anti-corupție va face din Serbia un vecin mai transparent, dar cu o poziție dilematică față de UE și Rusia, în vreme ce Bulgaria și-ar putea crește stabilitatea internă, dar ar putea continua o apropiere de Moscova care complica flancul sudic.

Valoarea strategică cea mai importantă pentru România vine din ceea ce se întâmplă la Marea Neagră, dar rezultatele electorale pot accentua rezistența statelor riverane la avansul Rusiei sau pot lăsa mai liber terenul de joc al Moscovei în spațiul pontic.

Vechea zicală diplomatică dezvoltată în perioada interbelică, potrivit căreia România ar avea doar doi vecini buni, Marea Neagră și Serbia, nu mai e deloc valabilă: războiul ruso-ucrainean blochează marea, în vreme ce Serbia, cu tradiționala sa linie pro-Moscova, ar putea să nu mai dea ajutor corupților din România.

Pentru România, căderea lui Vučić, care împreună cu Viktor Orban susțineau un flanc pro-Putin în mijlocul Europei, nu modifică deocamdată balanța din regiune. Totuși, avansul „pro-pace” din Bulgaria la care pare să se asocieze și noua majoritate din Serbia, întărește linia pro-rusă din Balcani, mai ales dacă la Sofia partida va fi câștigată de Iliana Iotova.  

Sabina Fati

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google