„Serbia sau mafia”. Un experiment ieșit din comun care ar putea reseta sistemul politic de la Belgrad

„Serbia sau mafia”. Un experiment ieșit din comun care ar putea reseta sistemul politic de la Belgrad
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Mișcarea studențească din Serbia va participa duminică la alegerile parlamentare anticipate, intrând în cursă împotriva partidului care conduce țara de 14 ani. În fruntea listei de candidați a coaliției de la putere stă liderul autocratic al Serbiei, Aleksandar Vučić. După aproape doi ani de proteste, confruntarea dintre studenți și Vučić e pe cale să intre în faza finală. Ar putea părea o poveste „David împotriva lui Goliat”. Și, în mod surprinzător, s-ar putea ca studenții să câștige.

Studenții din Serbia atacă aparatul de putere cu o „armă” greu de combătut: lista celor 250 de candidați pe care ei îi propun la alegeri include profesori, oameni de știință, medici, muncitori, actori și activiști.

Cei mai mulți dintre aceștia, necunoscuți publicului larg până acum, au fost selectați printr-un proces riguros, care a implicat o serie lungă de evaluări și interviuri. Universitățile au propus candidați, după care au analizat nominalizările venite din întreaga țară.

ADVERTISING

În urma unor dezbateri asupra opțiunilor disponibile, adunările studențești au luat deciziile finale. Mii de persoane au luat parte la acest proces decizional – un experiment extraordinar de introducere a democrației directe în sfera politicii convenționale.

Între timp, opoziția consacrată a fost dată la o parte, multe dintre partidele sale susținând lista studenților. Mișcarea studențească a transformat alegerile într-un fel de referendum asupra regimului, idee sintetizată în sloganul „Serbia sau mafia”.

Mulți au presupus că studenții sunt prea lipsiți de experiență sau prea naivi pentru politica electorală. Însă, având în vedere că unele sondaje indică un sprijin de peste 40% pentru lista studenților, competiția se anunță a fi strânsă, scrie Filip Balunovic, cercetător la Universitatea din Belgrad și specialist în mișcări sociale, într-o analiză publicată de New York Times.

De unde a pornit mișcarea studenților

Totul a început în 2024, odată cu prăbușirea acoperișului gării din Novi Sad, al doilea oraș ca mărime din Serbia, incident în care și-au pierdut viața 16 persoane. Studenții au ieșit în stradă, cerând ca responsabilii pentru această tragedie să fie trași la răspundere. Astfel a debutat un șir de demonstrații, blocări ale universităților, închideri de drumuri și alte forme de nesupunere civică, care l-au pus pe Vučić în defensivă.

Presiunea a devenit atât de mare, încât acesta a decis devansarea alegerilor. Vučić a demisionat, scurtându-și cel de-al doilea și ultimul mandat de președinte, pentru a candida la funcția de premier.

Studenții sunt prea tineri pentru a-și aminti de Vučić din anii '90, perioadă în care el făcea declarații incendiare, afirmând că, pentru fiecare sârb ucis, vor fi uciși 100 de musulmani. De asemenea, nu-și pot aminti atacurile sale asupra presei din perioada în care a deținut funcția de ministru al Informațiilor, la sfârșitul anilor '90. Cu toate acestea, ei au crescut în timpul lungii sale guvernări, o perioadă marcată de reprimarea vocilor critice și a jurnalismului independent, precum și de înflorirea propagandei, menționează profesorul sârb.

Studenții știu, din proprie experiență, ce li se întâmplă celor care contestă regimul Vučić. Au fost loviți de mașini în timpul unor adunări pașnice, au fost spionați, arestați și bătuți – atât de poliție, cât și de grupări care au legături cu crima organizată –, unii dintre ei suferind răni grave, precum fracturi de maxilar sau de craniu.

În timpul campaniei electorale, au fost supuși unor acte tot mai intense de intimidare și supraveghere. Zeci de studenți s-au confruntat cu acuzații penale; unii au ales calea exilului, de teama represaliilor.

Un adversar cum sistemul n-a mai avut

Ani la rând, fostul președinte sârb a părut să aibă un răspuns pentru orice, scrie Balunovic.

Pe plan intern, a îmbinat represiunea cu promisiuni de progres, canalizând opoziția către instituții pe care le controla. Pe plan extern, a condamnat invazia Rusiei în Ucraina, refuzând totodată să participe la impunerea de sancțiuni; l-a primit pe Volodimir Zelenski, dar a permis, în același timp, ca Ratko Mladić – condamnat pentru crime de război – să fie înmormântat cu onoruri militare; a inaugurat o fabrică de drone cu capital israelian și a trimis un reprezentant la funeraliile liderului suprem al Iranului, Ali Khamenei. Se laudă că are relații atât cu Casa Albă, cât și sprijinul lui Putin.

Mișcarea studențească a dat peste cap acest joc de echilibristică. Spre deosebire de cea mai mare parte a ultimilor 14 ani, Vučić nu se mai confruntă cu o opoziție fragmentată și inertă. El are în față o generație care și-a construit o identitate colectivă fără a avea un lider central. După aproape doi ani, este remarcabil faptul că această mișcare, diversă din punct de vedere ideologic, nu s-a divizat și nici nu a dat naștere unor facțiuni rivale.

Studenții continuă să sfideze puterea și îi râd în față. Când Vučić l-a invitat la o dezbatere televizată pe Ilija Srdanović – cardiolog la Facultatea de Medicină din Novi Sad și figură emblematică a studenților –, profesorul a răspuns folosind jargonul specific cartelelor telefonice preplătite: „Nu aveți suficient credit pentru acest apel”. Într-un gest bizar, Vučić s-a filmat dezbătând în fața unei fotografii a lui Srdanović și a unei pietre – o aluzie stângace la gluma conform căreia până și o piatră ar fi o variantă mai bună decât Vučić.

În schimb, studenții și-au câștigat, cu siguranță, creditul în fața alegătorilor. Pe 1 noiembrie 2025, la comemorarea prăbușirii acoperișului gării din Novi Sad, unii dintre ei au parcurs sute de kilometri pe jos pentru a ajunge la fața locului. Au venit cu picioarele însângerate, bandajate și complet epuizați. Unii zâmbeau printre lacrimi, la fel ca miile de oameni care i-au întâmpinat.

Campania lor electorală a fost la fel de curajoasă: au denunțat corupția la nivel de stat și au promis manuale școlare gratuite, contracte de muncă pe perioadă nedeterminată după 12 luni, locuințe la prețuri accesibile și câte un medic în fiecare sat.

David a devenit mai puternic

Pe 1 noiembrie se împlinesc doi ani de la tragedia din Novi Sad. Până atunci, se va vedea dacă societatea sârbă e pregătită să transforme experimentul democratic radical al studenților într-o realitate politică, scrie profesorul.

Ziua alegerilor – și noaptea alegerilor – ar putea fi tensionate. Vučić susține că are indicii conform cărora „unii din afara Serbiei și alții din interiorul ei” vor încerca să provoace tulburări; pare o încercare de a transfera responsabilitatea pentru eventualele conflicte asupra altora, încă înainte de exprimarea votului.

Cu toate acestea, prin curajul și imaginația lor politică, studenții au demonstrat că o nouă Serbie și o nouă democrație sunt posibile. David a devenit mai puternic, iar Goliat și-a pierdut echilibrul. Lumea ar trebui să ia aminte, conchide autorul analizei.

T.D.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google