Copilărie furată

COPILĂRIE FURATĂ
La Maternitatea Polizu din București s-a deschis un șantier, în urma căruia, printre altele, două secții care nu au mai fost consistent renovate de 40 de ani, așadar de dinainte de 1989, vor fi reabilitate și dotate cu aparatură medicală. Dar pe șantier nu lucrează statul. Salvați Copiii România, din echipa căreia face parte pentru …
un proiect susținut de
Salvați Copiii România răspunde solicitărilor făcute de zece unități medicale din București și le asigură urgent echipamente medicale de ultimă generație
Vechimea medie exprimată în ani pentru echipamentele medicale aferente specializării neonatologie este de 8 ani, în condițiile în care aparatura medicală de ultimă generație face o diferență crucială în ceea ce privește salvarea nou-născuților cu prematuritate extremă sau cu patologii medicale grave. Salvați Copiii România răspunde pozitiv solicitărilor făcute de zece unități medicale din București …
23 iulie 2024
Peste 25% dintre copiii sub 6 ani nu sunt în grădinițe. Școala mobilă va ajunge în comunitățile vulnerabile
Peste 25% dintre copiii sub 6 ani nu mergeau la grădiniță, în anul școlar 2022 – 2023. Salvați Copiii România anunță cea de-a 27-a ediție a Grădinițelor estivale, cu un concept inovator al Școlii mobile, care va ajunge în comunități izolate și afectate de sărăcie severă. Pentru anul școlar 2022-2023, dintre cele 7.471 de grădinițe …
10 iulie 2024
Camera cea mai mică: 0,2 metri pătrați în care inima unui prematur continuă să bată
Salvați Copiii România a lansat campania „Camera cea mai mică” – un spațiu de doar 0,2 metri pătrați, dimensiunea unui incubator, care poate face diferența între viață și moarte pentru acești copii. Camera cea mai mică poate fi pusă la dispoziția spitalelor care au nevoie de ea, prin redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit …
21 mai 2024
Peste jumătate dintre părinții care muncesc în alte țări nu vin acasă de Sărbători. Salvați Copiii întărește programul de sprijin pentru copiii rămași singuri acasă: Harta pe regiuni
Mai mult de jumătate –  55% –  dintre părinții care lucrează peste graniță nu vor petrece sărbătorile pascale în țară, alături de copiii lor, în vreme ce 39% spun că vor veni acasă pentru Paște, iar 6% nu erau încă deciși cu privire la venirea în țară, arată datele unei anchete realizate de Salvați Copiii …
29 aprilie 2024
3 din 5 părinți ucraineni nu au găsit job în România. Centru de zi unde mamele să-și poată lăsa copiii în siguranță, cât sunt la serviciu
Trei din cinci părinți ucraineni refugiați în România nu au un loc de muncă, în condițiile în care doar 17% sunt angajați cu contract în România, 11% lucrează la distanță pentru o companie din afara României și 7% sunt angajați fără contract de muncă, potrivit anchetei derulate de Salvați Copiii România, în luna februarie. Oficial, …
17 aprilie 2024
Dintre copiii refugiați din alte țări decât Ucraina, aproape un sfert (23%) nu merg la școală
Dacă mai mult de unu din trei copii (38%) care au fost nevoiți să se refugieze din țările lor declară că se simt mai puțin fericiți de când și-au părăsit țara de origine, proporția copiilor din Ucraina care au raportat tristețe sau tensiune crescută a fost considerabil mai mare decât cea a copiilor refugiați proveniți …
20 martie 2024
Olimpici de aeroport, copii săraci, profesori cu certificate, dar fără cărți citite la zi, meditații obligatorii. Și totuși, sunt soluții pentru școală - Dezbatere video
Școala românească este mereu în reformare, dar niciun politician nu are timp și nici motivații electorale pentru a lăsa reformele să se așeze măcar două generații. În plus, subfinanțarea educației se lasă moștenire de la o generație la alta, cu tot ce înseamnă ea: profesori care la autoevaluare își dau „excelent”, dar care nu au …
1 februarie 2024
Cei mai mulți copii români ar vrea să emigreze. De ce? Motivele țin de școală, spital și casă
Unu din cinci copii români nu ajunge să finalizeze școala la timp, România fiind statul membru al UE cu cel mai scăzut nivel de participare în educație la vârsta finalizării învățământului obligatoriu (81%)[4]. Anual, peste 7.000 de copii români se nasc din mame minore, aproape 1.200 dintre aceste mame sunt la a doua sau chiar …
17 ianuarie 2024
Cei șase supereroi: Poveștile celor șase copii care au învins, chiar și la 540 de grame de viață
La doar 550 de grame, doi copii care au împărțit același salon de terapie intensivă au învățat să respire singuri și vor putea merge acasă. Medicii au reușit să opereze o fetiță de doar 540 de grame și aparatura medicală performantă i-a susținut funcțiile vitale, până când a început să respire și să mănânce, ca …
19 decembrie 2023
Mai mult de un sfert dintre școli nu au spațiu fizic adaptat pentru elevii cu dizabilități. Soluțiile Salvați Copiii România
În peste jumătate (54,7%) dintre școlile unde învață și elevi cu cerințe educaționale speciale (CES), consilierul școlar vine doar săptămânal/ocazional, în vreme ce doar 44,3% beneficiază de serviciile unui consilier școlar permanent. Organizația Salvați Copiii România a prioritizat de-a lungul timpului programul de integrare socio-educațională a copiilor vulnerabili, fie că sunt copiii aflați în situații de …
24 octombrie 2023
Deschideți școlile pentru copii: sărăcia îi pierde pe drum și am ajuns să-i vedem doar în statisticile de la examene
Alina are 9 ani și tocmai a trecut în clasa a-III-a. Aceasta locuiește împreună cu mama și fratele mai mic într-o garsonieră; tatăl Alinei a murit în urmă cu trei ani. Alina se teme să fie singură, plânge cu ușurință și comunică foarte greu cu oamenii din jur. Fratele ei suferă de o deficiență mintală …
23 iulie 2023
DEZBATERE: De ce rămâne România în topul mortalității infantile?
În primul rând, este vorba de un procent mare de mame tinere în România, în contextul în care educația pentru sănătate nu există în școlile din România în continuare, decât ca disciplină facultativă pe care o accesează foarte, foarte puțini copii, e concluzia dezbaterii cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, și Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvați …
9 aprilie 2023
1 din 3 femei însărcinate nu merge deloc la medic până la naștere. Situația e mult mai gravă la adolescentele gravide
• 1 din 3 femei gravide nu are nicio vizită medicală pe parcursul sarcinii;• Majoritatea gravidelor din Ucraina refugiate, dintre cele peste 50 care au fost consultate în cadrul ambulatoriului integrat SUUB și în Clinica Obstetrică – Ginecologie din cadrul SUUB, au ajuns în România fără acte medicale care să ateste parcursul normal al sarcinii …
29 martie 2023
Fiecare i-ar fi dat din viața lui celuilalt. Povestea gemenilor care au parcurs 65 de kilometri critici până la viață
Rând pe rând, cei doi frați au părut că renunță la lupta pentru viața și cedează celuilalt puterea. Să supraviețuiască măcar unul dintre ei, însă nu poate fi niciodată o opțiune pentru o mamă. Acesta a fost primul gând al medicului de gardă: și fata, și băiatul trebuie să trăiască. Gemenii au venit pe lume …
18 martie 2023
Suntem nevoiți să externăm mame de 13-14 ani, copii cu copii. E un fenomen social. Aparatura medicală perfomantă face diferența - Interviu video
La Sibiu, cam una din 7 mame este minoră și aici e clar că foarte importantă este educația. Salvați Copiii are mare preocupare în domeniul ăsta și a arătat că nu e vorba, așa cum unii încearcă să interpreteze aceste statistici, de etnia rromă; e vorba în mare măsură de sărăcie, e vorba și de …
3 februarie 2023
Cele trei fețe ale sărăciei
La finalul anului trecut, am aflat despre Andreea, mamă la 15 ani și ea a ținut tilurile de presă. Doar una dintre mamele minore ale României: numai în 2020, 731 de fete cu vârsta sub 15 ani au devenit mame, țara noastră dă aproape jumătate dintre copilele care nasc înainte de a împlini 15 ani. …
12 ianuarie 2023
Gabriela Alexandrescu, Salvați Copiii: Am strâns împreună peste opt milioane și jumătate de euro. Companiile chiar fac diferența
O rețea de suport ne ajută să trecem peste cele mai dificile momente, iar familiile din România au, datorită echipei formate de Gabriela Alexandrescu, o rețea puternică de susținere care nu a lăsat garda jos nici în pandemie, nici în vreme de război. De peste 30 de ani luptă împreună cu Organizația Salvați Copiii împotriva …
26 decembrie 2022
Criza umanitară înseamnă zeci, sute de mii de femei și copii ale căror vieți sunt puse acum pe fugă. Și vin iar lunile reci - interviu cu Gabriela Alexandrescu
Pentru copiii refugiați din Ucraina, este important accesul la educație în limba maternă, atât din punct de vedere cognitiv, cât și emoțional, pentru că plecarea lor de acasă s-a produs ca o traumă. Sunt copii care și-au pierdut unii casele, alții școlile și este esențial să fie restabilite liante socio-emoționale, așa cum este educația în …
6 noiembrie 2022
Povestea mea: din Cernăuți în România
Irina a trăit până acum în regiunea Cernăuți, cum spune ea însăși, pe urmele lui Mihai Eminescu, Ciprian Porumbescu sau Aron Pumnul. „Aveam o viată absolut normală”. Până când a început haosul și a fost nevoită so-și ia cei doi copii și,  parcurgând ultima parte a drumului pe jos, să treacă granița cu România. Cei …
21 octombrie 2022
După opt ore, a supraviețuit. De acum era bine
Era o zi normală de muncă la spital, când a sunat telefonul fix: A adus ambulanța o fetiță de 2 ani și 7 luni, care a înghițit pastilele tatălui găsite pe noptieră, mai exact cinci tablete de dicarbocalm. La scurt timp a găsit-o mama cu folia în mână, palidă la față și vomitând. Închid telefonul …
14 octombrie 2022
1.100 de grame de viață și un copil care nu a vrut să renunțe
Aceasta este povestea Amaliei, un copil special care a reușit de câteva ori să învingă moartea și să rămână cu părinții și cu fratele ei mai mare, care era foarte bolnav. Amalia s-a născut la 27 de săptămâni, foarte aproape de prematuritatea extremă, având o greutate de 1.100 de grame la naștere. Lupta ei pentru …
6 octombrie 2022
Băiatul care voia să fie invizibil
Când a împlinit 6 ani, Nicolae a cerut voie să-și pună o dorință. Nu era ziua lui, era ziua fratelui lui mai mic, dar aveau între ei o înțelegere: cadourile se impart. De data asta, cadoul fusese generos: carioca, o minge verde, portocale și batoane de ciocolată. Dar Nicolae nu voia nimic din toate astea. …
30 septembrie 2022
Binele făcut din durere: părinții unui copil mort de cancer dotează o Secție de oncologie, pentru ca alți copii să primească tratament la timp
Călin-Mihai a venit pe lume în ziua de 27 noiembrie 2017. Când a fost diagnosticat cu o boală nemiloasă, deja puteai auzi prin casă cum spune mama sau tata. Se pregătea să facă primii pași. În urma unei anemii severe, de care Călin-Mihai nu părea că mai scapă, medicii au pus un diagnostic foarte grav: …
22 septembrie 2022
Un copil ucrainean cântă o melodie despre steag (Video)
Cu mâna la inimă, o fetiță din Ucraina ascultă imnul țării sale, unde nu a mai fost în siguranță să stea. E în curtea unei școli din București,  Școala nr. 73 “Barbu Delavrancea”, unde Organizația Salvați Copiii România a reușit să deschidă clase speciale pentru acești copii cărora războiul le-a luat frânturi din viață: unora …
16 septembrie 2022
Copilul care a învins pentru mama lui marele C.
Când medicul a pronunțat diagnosticul, marele C., Aura nu a putut să se gândească la ea, la ce urmează, nu a întrebat ce șanse de vindecare are și pentru cât timp, nu a vrut să știe care sunt cele mai bune opțiuni pentru ea. În mintea ei se blocase un singur gând, o întrebare pe …
9 septembrie 2022
40 de ani după Maradona. Medicii care operează cazuri oncologice la femei și salvează copii născuți prematur sunt tot în prima linie: 8845, cod POLIZU
În 1982, s-a născut Prințul William, în Marea Britanie. Astăzi, după 40 de ani, William este tatăl al trei copii. Tot în 1982, a fost prima întâlnire a românilor cu legenda fotbalului, Maradona. La Rosario, naţionala de fotbal a României întâlnea într-un meci amical campioana mondială din acel moment, Argentina. De atunci, naționala de fotbal …
2 septembrie 2022
Dacă merg la mare, mama se întoarce acasă. Luna în care mamele stau cu copiii lor
Cornel s-a înscris singur în grupul de copii care vor să meargă în tabără, la mare. Nu i-a întrebat pe bunici, era sigur că nu-i vor da voie. Și-a ascuns sub pat și o sacoșă cu câteva haine, pastă de dinți și câteva pachete cu biscuiți. Avea de gând să plece pe furiș, să ajungă …
25 august 2022
Doar norocul de a ajunge aici i-a salvat viața
Mai avea mai mult de două luni până să nască, dar toate erau pregătite: perdeaua cu margarete pictate, cărțile de povești, prima poveste ar fi fost probabil Degețica, un fel de tradiție de familie care începuse cu ea și cu fratele ei. Jucau chiar și cele două roluri: Degețica și Tom Degețel. Maria este mama …
19 august 2022
70 de zile până la viață. Ioana avea doar 550 de grame
Cântărea mai puțin decât un laptop și ușor mai mult decât o vază cu flori: 550 de grame, la cei 30 de centimetri lungime. Cu trăsături însă bine definite, a știut din prima că va semăna cu tatăl ei, devenit acum, pentru prima dată, bunic. Când a aflat că sarcina a stagnat din dezvoltare, la …
10 august 2022
Mihai așteaptă serile cu curent electric, să-și poată face temele. Știe că și copiii ca el pot ajunge la liceu
În adăpostul improvizat în care locuiește, Mihai își face planuri pentru liceu. Are abia 9 ani, dar scopul lui e deja stabilit: să termine liceul. Da, și copiii ca el, care nu au o casă normală, un birou și lumină în toate serile pot merge la liceu. Fratele lui a făcut-o, e un învingător. Curent …
5 august 2022
Când am văzut cruciulița albă pe bloc, mi-am luat copiii și am plecat. Povestea mamei din Odesa, ajunsă la Iași cu Anastasia și Artemion
Anastasia întinde ușor mâna și îndreaptă spatele mamei ei. Să stea drept, demnă. Parcă vrea să îți spună că sunt doar refugiați, nu învinși: faptul că ea, mama și fratele ei au fost forțați să își abandoneze casa, bunicii, prietenii nu înseamnă că nu se vor întoarce, odată ce războiul se va termina. În urmă …
21 iulie 2022
30 de ani +10 : De patru decenii, Secția ATI și Blocul Operator de la Maternitatea Polizu nu au fost reabilitate. Începem
Avea 25 de ani când medicii i-au dat vestea: cancer ovarian. Au trecut de atunci doi ani și e bine, se poate întoarce la visul de a deveni mamă și de a fi alături de copilul ei. Medicii care au operat-o în cadrul Maternității Polizu o monitorizează atent și știe că are alături o echipă …
15 iulie 2022
Și-a cunoscut copilul în ambulanță: a plâns o dată, apoi au tăcut amândoi
M. și-a născut băiețelul în ambulanța care o ducea la maternitatea din Botoșani, aflată la câteva zeci de kilometri distanță. L-a auzit plângând o singură dată, apoi s-au auzit doar vocile medicului și asistentei din ambulanță. Nu a înțeles ce s-a întâmplat, nici măcar nu a avut timp să se obișnuiască cu gândul că va …
7 iulie 2022
Poveste inventată de Viktoria, fetița din Ucraina, pentru a face față traumei
Exploziile au trezit-o din somn. Știa că e război, știa că rușii îi bombardează, îi povestise bunica ei, dar nu înțelegea ce înseamnă asta. Nu mai văzuse război niciodată, nici măcar în filme. Dormea și când zgomotul exploziilor a trezit-o, pe jos, în cameră, erau pene albe. Și-a inventat o poveste, pentru a putea face …
29 iunie 2022
Sora mea îi ruga pe copii să nu mai plângă, să nu-i audă soldații ruși – Drumul spre salvare al copiilor dislocați din Ucraina
Unul dintre milioanele de copii ucraineni dislocați de război povestește cum a fost nevoit să plece de acasă brusc și să lase acolo caietul de desen încă deschis și mâncarea caldă încă pe masă. Viața lui Iuri, așa cum o știa, cu rutina ei, cu școala, prietenii, cu jocurile de seară împreună cu mama și …
22 iunie 2022
Marius a reușit. 8844 cod SALVEZ: Solidaritate cu copiii care au nevoie de tratament medical
Pe Marius și-l amintește toată secția, un copil curajos, cu gene lungi, care îi făceau ochii să pară mereu curioși. A ajuns la spital noaptea, transferat cu avionul de la spitalul județean care nu avea cum să îl ajute. A ajuns la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București, singura clinică din țară care tratează cazurile de …
16 iunie 2022
Copilul fără fotografie. Ar fi chemat-o Alexia
E primul lucru pe care ți-l arată Marius, când îl vizitezi: rama de fotografie goală, așezată printre celelalte fotografii din bibliotecă. Într-una, Marius stă pe burtica mamei, aproape adormit. „Aveam colici”, îți explică serios, „și când se întâmplă asta, copiii și mamele nu dorm”. În altă fotografie, sunt toți trei, mama, copilul și tatăl.  Deși …
11 iunie 2022
Copilul pe care sărăcia nu l-a învins, pentru că s-a întors la școală
Matei desenează, îi place mai ales să deseneze clădiri, case, locuri în care oamenii locuiesc și stau împreună. Trece în clasa a VI-a, după ce a pierdut un an de școală, pentru că nu a reușit să fie alături de colegi, la școala online. Nu a renunțat și iată-l azi, în centrul educațional Salvați Copiii …
1 iunie 2022
Spotmedia.ro și Salvați Copiii România lansează ”copilărie furată”: Să facem, împreună, din  1 iunie Ziua TUTUROR copiilor!
De 1 iunie, Ziua internațională a copilului, spotmedia.ro și Salvați Copiii România lansează „copilărie furată”, un proiect editorial prin care vom face auzite vocile copiilor care trăiesc în condiții poate de neimaginat și nu se pot bucura de anii de copilărie.  În fiecare săptămână, miercurea, cititorii spotmedia.ro vor putea citi povestea unui copil care a …
1 iunie 2022
Copilărie furată
Pentru trei din 10 copii români, copilăria este o vulnerabilitate. Sunt copiii care nu au acces la hrană sănătoasă, la servicii medicale, la educație în mod nediscriminatoriu. Copiii pe care îi vedem doar în statistici, îi auzim doar în reportajele de sărbători. Copiii care cresc marginalizați, fac la rândul lor copii și perpetuează sărăcia educațională, ca orice traumă care trece de la o generație la alta.

Pentru prima dată în ultimii cinci ani, riscul de sărăcie și excluziune socială a crescut în rândul copiilor, de la 35% în 2019 la 36,3% în 2020.

Deprivarea materială severă crește și ea ușor în populația generală, de la 14,5% la 15,2%, dar crește mai mult în rândul copiilor, de la 17,7% la 21,4% și crește masiv în rândul copiilor mici (sub 6 ani), de la 16% la 22%.

Deprivarea materială în sfera alimentară (inabilitatea de a-și permite, măcar o dată la două zile, o masă cu carne, pește sau proteină echivalentă) evoluează absolut dramatic, mai ales în cazul familiilor cu copii: a crescut de la 9,1% la 11,9% în cazul familiilor formate din doi adulți și doi copii și de la 18,9% la 30% în cazul familiilor monoparentale.

2020 este primul an, din 2015, în care România înregistrează o creștere a ratei de părăsire timpuria școlii, de la 15,3% (2019) la 15,6% (2020) Astfel, țara noastră s-a îndepărtat și mai mult de ținta pe care își asumase să o atingă până în anul 2020 (11.3%).

În același timp, a scăzut rata de participare la servicii de îngrijire și educație pentru copilăria timpurie. În cazul serviciilor cu program redus (1-29 de ore pe săptămână), scăderea este de la 63,3% la 48,4% în cazul copiilor cu vârsta între 3 și 6 ani și de la 13,1% la 6,2% în cazul copiilor sub 3 ani. În cazul serviciilor cu durată prelungită (peste 30 de ore/săptămână), scăderea este de la 11,5% la 11% în cazul copiilor între 3 și 6 ani și de la 1% la 0,6% în cazul copiilor cu vârsta sub 3 ani.

În fiecare săptămână, cu sprijinul Organizației Salvați Copiii România, spotmedia.ro vă va fi vocea copiilor din aceste statistici uitate în câte un sertar. Vă vom spune povestea lui Ionuț, povestea Alexiei, vom scrie despre soluții și garanții pentru o copilărie recuperată.
un proiect susținut de