Unul dintre milioanele de copii ucraineni dislocați de război povestește cum a fost nevoit să plece de acasă brusc și să lase acolo caietul de desen încă deschis și mâncarea caldă încă pe masă. Viața lui Iuri, așa cum o știa, cu rutina ei, cu școala, prietenii, cu jocurile de seară împreună cu mama și tatăl lui, se sfârșise. Nu știe când se va întoarce acasă și dacă lucrurile lui vor mai fi acolo. Nu știe unde e acum tatăl lui și îi este teamă să o întrebe pe mama. Dacă tatăl a murit?
„Ne era frică să ieșim pe stradă. Soldații lor patrulau peste tot și ne era frică de ei. Tot timpul se auzeau zgomote puternice, se trăgea. Noaptea cerul se lumina. Nu știam dacă prindem dimineața. Am decis să plecăm. Una dintre surorile mele avea mașina și am hotărât să o luăm pe mama și copiii surorii. Drumul până în România a fost greu pentru că am trecut prin multe filtre rusești. Ne-au căutat și verificat. Eram foarte speriată, iar sora mea ruga copiii să nu mai plângă, să nu facă gălăgie ca să nu atragem atenția. Le promitea tot felul de lucruri și locuri frumoase în România. Am lăsat totul acolo, prieteni, casa, am plecat cu un rucsac. L-am lăsat acolo pe soțul surorii, în casa noastră. Blocul de lângă avea o mare gaura neagră în centru, mă gândesc oricând ca și blocul nostru poate fi la fel, stârpind tot ce e în el. Acum mi-e frică să plâng”. Când povestește, Ivanna încearcă să dea toate informațiile, cu grijă, nu cumva să uite ceva ce ar putea fi important. Are 15 ani și până la intrarea trupelor rusești în Ucraina, casa ei era într-un orașel din regiunea Donbas.
Olena, 30 ani și Inna, 37 de ani, sunt incluse și ele în programele de sprijin ale Organizației Salvați Copiii. Cele două surori au născut amândouă în România.
Pe 24 februarie, când a început războiul, familia aștepta nașterea a doi copii. Erau deja pregătite camerele copiilor.
„În primele două săptămâni, în timpul alarmelor ne ascundeam în adăposturi, urmăream știrile, încercam să ghicim ce urmează să se întâmple în continuare. Fiind ultimele luni ale sarcinii, era foarte greu și ne făceam multe griji. Inițial, eram hotărâte să rămânem acasă pentru că ne temeam să nu naștem pe drum. În plus, ne era greu să ne închipuim că vom fi refugiate într-o țară străină, însă, după ce tancurile rusești au lovit Maternitatea din orașul Mariupol, am luat cea mai grea decizie și anume să părăsim temporar țara și să mergem într-un loc sigur. Bărbații au fost nevoiți să rămână acasă, iar noi femeile să ducem copiii într-un loc sigur.
Am luat decizia să plecăm în România pentru că este cea mai apropiată țară sigură, iar mai departe ne era foarte greu să plecăm. A fost de un real folos faptul că avem mașină, așa că am strâns hainele noastre și ale copiilor și am plecat cuprinse de spaimă și incertitudine. Nu aveam nici un plan și nu știam la ce să ne așteptăm acolo unde vom ajunge, sau măcar unde vom ajunge. Pe 12 martie, eu, sora și mama eram deja la graniță. Ne amintim și acum vântul puternic, zăpada, rândul de mașini care părea infinit (a durat o zi întreagă să îl parcurgem) și oceanul de oameni care voiau să părăsească țara în mod pedestru. Pe lângă mașina noastră treceau pe jos femei cu copii în brațe și cu bagaje. A fost îngrozitor, nu ne-am fi putut închipui că în secolul 21 se mai poate întâmpla așa ceva.
Seara am ajuns la Chișinău și ne-am oprit într-un centru pentru refugiați. Acolo ne-au recomandat să plecăm, nu la București, ci la Suceava, pentru că în capitala României erau deja foarte mulți refugiați și ne-au asigurat că la Suceava vom găsi spitale foarte bune, oameni buni, blânzi, calzi și un aer curat numai bun pentru copii.
A doua zi eram în drum spre România, iar imediat ce am ajuns, pompierii care se ocupau de situația refugiaților ne-au găsit cazare și medici care să ne îngrijească până la naștere. În câteva zile am aflat că poporul român s-a unit pentru a oferi ajutor refugiaților. Hoteluri, voluntari, Universitatea din Suceava, spitale, fundații umanitare, oameni simpli, cu toții empatizau cu durerea noastră și ne ofereau ajutor. Am simțit cu adevărat o susținere, au avut grijă de noi, zi de zi pentru deja a treia lună. Se întâmpla ca peste o săptămână să fie ziua mea, iar noi ne simțeam foarte norocoase. Câteva persoane cu suflet mare ne-au oferit privilegiul de a locui în casa lor unde erau toate condițiile pentru copii. Chiar a doua zi, sora mea a născut fetița. Peste patru zile am născut și eu un băiețel, se numește Roman, iar numele lui o să îmi amintească mereu de România”, povestește una dintre ele.
Cei care doresc să sprijine programul de asistență umanitară o pot face aici: https://bit.ly/SalvatiCopiiiUcraina sau pot trimite un SMS la 8827 cu textul SALVEZ, donație singulară de 2 EURO.
Zeci de mii de copii ucraineni se află astăzi în România, alături de familiile lor, foarte mulți dintre ei trăind experiența devastatoare a războiului, frica permanentă pentru viața lor și a celor dragi.
În situații critice, amenințătoare la adresa vieții copiilor lor, se află sute de mii de mame, nevoite să părăsească Ucraina. Nenumărate cazuri au ajuns în atenția specialiștilor Salvați Copiii - asistenți sociali, psihologi și mediatori culturali.
Organizația Salvați Copiii a desfășurat acțiuni încă din 25 februarie 2022 pentru a asigura asistența umanitară pentru copiii strămutați din Ucraina și pentru familiile acestora, în următoarele locații:
- 9 puncte de trecere a frontierei (Isaccea, jud. Tulcea; Siret, jud. Suceava; Halmeu, jud. Satu Mare; Sighetu-Marmației, jud. Maramureș; Giurgiulești, jud. Galați; Rădăuți Prut, jud. Botoșani; Sculeni, jud. Iași; Mihăileni, jud. Botoșani; Albița, jud. Vaslui), realizând intervenții în prezent în 5 dintre acestea;
- 5 centre de cazare și proceduri pentru solicitanții de azil ale Inspectoratului General pentru Imigrări (Rădăuți, jud. Suceava; Galați, jud. Galați; Șomcuta Mare, jud. Maramureș; Timișoara, jud. Timiș; București);
- 2 tabere de refugiați IGSU (stadioanele din Siret și Rădăuți) și 2 puncte de staționare (Complexul Egros – Iași și Gara de Nord – București) asigurăm asistență directă, consiliere informațională și derulăm activități educative pentru copii.
- 6 spații prietenoase pentru copii și 6 locuri speciale pentru mamă și copil în localitățile (Rădăuți, Șomcuta Mare, Sighet, București, Siret, Iași, Galați, Isaccea, Timișoara).
- 10.000 de tichete sociale oferite familiilor refugiate.
Organizația Salvați Copiii a creat un prim serviciu de consiliere (Hub de consiliere) în București. De asemenea, Salvați Copiii susține accesul la educație al copiilor din Ucraina, sprijinind Școala generală Uruguay din București pentru educația a 30 de copii ucraineni, prin asigurarea hranei, a rechizitelor, a echipamentelor digitale necesare educației online și a unui loc de joc pentru copiii preșcolari și școlari de vârstă mică
Organizația Salvați Copiii și-a extins intervenția și în Republica Moldova și a organizat, din fonduri proprii și în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale din această țară, două transporturi umanitare cu produse pentru 42.000 de bebeluși și mame din Ucraina, adăpostiți în Republica Moldova, către care am trimis 500.000 de produse igienico-sanitare (scutece de unică folosință, șervețele umede biodegradabile pentru bebeluși și absorbante etc.), produsele fiind distribuite în cele 100 de centre pentru refugiați.