O rețea de suport ne ajută să trecem peste cele mai dificile momente, iar familiile din România au, datorită echipei formate de Gabriela Alexandrescu, o rețea puternică de susținere care nu a lăsat garda jos nici în pandemie, nici în vreme de război.
De peste 30 de ani luptă împreună cu Organizația Salvați Copiii împotriva nedreptăților cu care se confruntă micile suflete încă de la naștere și, încetul cu încetul, și-a adunat aliați în această luptă: oameni simpli și companii deopotrivă au donat de-a lungul timpului milioane de euro pentru cauza acestor copii.
Pentru 2023 și-au propus să investească și mai mult pentru copiii care fug de sărăcie, să scadă rata mortalității infantile cel puțin până la nivelul Uniunii Europene, dar și să lupte pentru siguranța copiilor care navighează nestingheriți pe internet.
În acest efort, fiecare actor este important dar companiile chiar fac diferența, spune Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv al Organizației Salvați Copiii, într-un interviu acordat spotmedia.ro
Aș vrea să începem discuția noastră privind înapoi, la anul 1992. Sunt 30 de ani de când ați ales să vă alăturați ONG-ului Salvați Copiii. Ce v-a determinat atunci să vă implicați în această cauză?
Era chiar finalul lui '91 când m-am apropiat de Salvați Copiii. Cred că această cauză și imaginile pe care le-am văzut cu toții din "orfelinatele groazei”, cum se numeau atunci (m-au determinat - n.red.).
Imaginile oferite în special de televiziunile străine care ajunseseră și la noi în 1990 și care mă sensibilizaseră destul de puternic. M-am tot gândit.
Eu lucram în acea vreme la centrul de cibernetică, în construcții. Eu am absolvit facultatea de cibernetică și planificare economică, lucram acolo și, desigur, după '90 cam totul era în cădere, în schimbare, companiile se reorganizau, se reinventau, unele falimentau și știu că m-am gândit atunci să-mi schimb și eu drumul cumva, ori către Banca Română de Comerț Exterior și apăruse acest post la Salvați Copiii de director economic.
Știu că prietena mea cea mai bună a zis ”Hai să mergem să vedem ce-i acolo, ce înseamnă Organizația Neguveramentală Salvați Copiii”. Și ne-am dus, și acum țin minte că era undeva în blocul de la Eva, într-un apartament, am fost la interviu și l-am luat atunci. Și am decis să aleg partea aceasta umanitară de drepturile copilului, de a schimba ceva pentru copii.
Poate așa e firea mea, poate așa e modul meu de a mă implica. În general, îmi place să rezolv lucruri și nu-mi place nedreptatea. Și ce am văzut acolo, necunoscând situația copiilor din orfelinate în mod direct pentru că acestea erau cumva izolate, nu le vedeam fizic nicăieri sau nu citeai în presă despre copiii aceștia. A fost un șoc. Un șoc și am simțit o mare nedreptate față de ei, un mare abuz, un mare chin pentru acei copii și m-a sfredelit, m-a durut. Și am ales să vin aici la Salvați Copiii pentru acest post de director economic.
De atunci și până acum v-ați asumat o responsabilitate uriașă, de a face ceea ce statul nu a reușit să facă pentru copii. Cum ați văzut această provocare și cum a fost acest drum?
Noi suntem o echipe de teren și am pornit de pe stradă, făcând asistență socială stradală. Am cunoscut copiii, m-am întâlnit cu ei, că atunci erau foarte multe cazuri legate de copiii străzii, copii care fugiseră de acasă din cauza violențelor din familie. Am cunoscut copiii aceștia, am cunoscut copiii cu HIV din spitale, abandonați, am cunoscut copii din orfelinate, am cunoscut copii cu handicap, din centre de handicap, am cunoscut familii care erau pe cale să-și abandoneze copiii în spitale, pentru că atunci se puteau abandona și adopta direct din spital sau de acasă, din familie, din case de copii și așa mai departe.
Am cunoscut toate aceste situații și m-au determinat să mă implic cumva pentru ei, pentru a reglementa cumva această situație și a pune pe picioare niște servicii care să vină în asistența lor și, apoi - desigur, cu colegii mei, nu singură, că e important să ai o echipă de oameni care rezonează - pe urmă să putem extinde aceste servicii ca bune practici în sistemul general.
Și cam așa am făcut. Am mers pe teren, am văzut care e situația, ne-am organizat, Salvați Copiii a făcut primele servicii de asistență socială stradală, primele centre de zi pentru copiii străzii, primele centre rezidențiale pentru copiii străzii, primele servicii pentru copiii victime ale traficului, am atenționat prima dată asupra situațiilor de pedofilie care apăruseră în România.
Am construit foarte multe lucruri și așa ni s-a părut corect. Poate și cibernetica din mintea mea, planificarea și organizarea poate că a avut un rol. Pentru că am gândit totul într-o schemă logică. Cam care sunt pașii. Ajută și formarea asta. Pe urmă am făcut și Drept Umanitar Internațional. Pe urmă am făcut și specializarea pe Drepturile copilului la Universitatea din Ghent dar poate că partea asta de planificare, organizare, schemă logică, m-a ajutat mult în a vedea în perspectivă.
Pentru noi ca echipă Salvați Copiii a fost important din ce am învățat noi să facem, să ajutăm cât mai mulți copii. Nici n-am avut bugete mari, deci ne-am gândit cum putem cu bugetele respective să avem un impact cât mai mare. Și atunci am învățat cum se fac lucrurile, am vorbit și cu autoritățile, le-am prezentat și extins și pe urmă am contribuit cumva și la schimbarea legilor și politicilor sociale.
În ultimii ani v-ați concentrat și asupra maternităților care au avut nevoie de sprijin. Care a fost primul impuls? Ce v-a determinat să mergeți la primul spital și să faceți ceva pentru el?
Am analizat indicatorii naționali, comparativ cu cei internaționali, și mortalitatea infantilă e un indicator care arată dezvoltarea socio-economică a unei țări. Și am văzut că noi avem 11 la mie, deci noi aveam un indicator al mortalității mult mai mare decât în unele țări africane și enorm de mare față de ce se întâmpla în Europa. Și nu ne-a venit să credem.
Și atunci am luat legătura cu doctorii, am luat legătura cu doctorul Crăciun, neonatolog de la Cantacuzino, să-mi explice de ce suntem într-o situație atât de proastă, de ce mor bebelușii în primul an de viață, de ce nu-i putem salva? Care e problema? Și așa am înțeles că exista o neatenție acordată neonatologiei, nici nu se vorbea, o lipsă cruntă de finanțare, o lipsă de echipamente - asta era în 2010 - și atunci ne-am implicat, am zis hai să începem.
Și am vorbit cu toți colegii să ne mobilizăm, să strângem bani. Am zis să strângem măcar să luăm zece incubatoare. Și de atunci, din 2010, iată că am ajuns la 1120 de echipamente în 104 spitale din țară care au ajutat peste 200.000 de copii din 2010 și până acum. Doar acum, anul acesta, am ajuns în 50 de spitale cu echipamente.
Am strâns în perioada asta vreo 8.500.000 de euro pe care i-am investit în echipamente, renovări, crearea de secții de primire urgență, pe urmă ne-am dus un pic și pe zona de pediatrie pentru că ne-am dat seama că și acolo e o situație grea pentru că nu s-au făcut investiții.
Și ce am putut noi să facem este să ridicăm un pic neonatologia să înțeleagă oamenii, dar în principal autoritățile locale și centrale că terapia intensivă pentru nou născuți este esențială pentru viața lor. Că fiecare suflare este importantă și fiecare copil contează.
Chiar așa am început cu ”Fiecare copil contează”. Și așa am ajuns să schimbăm indicatorii.
Și acum am ajuns la 5,6 la mie. Am contribuit și noi la asta prin investiția în spitale, în neonatologie, prin suportul acordat gravidelor din zonele rurale care n-au acces la medic de familie și le-am ajutat să-și îngrijească sarcina, să învețe cum trebuie ocrotit și îngrijit bebelușul.
Și am investit mult și în medici, cu specialiști din afară sau cu specialiștii noștri foarte buni care au mers în țară și au investit în educarea medicilor tineri pentru a ști cât mai bine cum să lucreze cu echipamentele, cu tot ce trebuie în domeniul ăsta. Și continuăm.
Pentru noi 5,6 la mie nu e o țintă pe care ne-o dorim. Dorim să atingem media europeană, 3,3 la mie, și e posibil lucrul acesta, avem doctori foarte buni, avem echipe medicale foarte bune. Unele secții sunt ca afară sau poate cu experiență mult mai mare datorită cazurilor foarte multe pe care le-au avut.
Ați primit și sprijin? Cum ați simțit implicarea mediului de business de-a lungul anilor?
Cauza copiilor născuți prematur a fost o cauză îmbrățișată de oameni foarte mult. Mulți s-au regăsit, multe femei, multe mămici s-au regăsit în anumite situații. Anual la noi se nasc între 10.000 și 20.000 de copii înainte de termen. Multe femei trec prin această experință, așa că a fost o cauză foarte sensibilă pentru mulți. Și am strâns 8 milioane și jumătate de euro de la companii și de la donatorii individuali. Avem aproape 30.000 de donatori individuali care donează lunar pentru această cauză. Și avem companiile care sponsorizează acest program. Fără ei n-am fi putut.
Statul nu ne-a dat niciun leu pentru acest program. Am fost fericiți că autoritățile locale, văzând această preocupare a noastră și acest suport au început și ei să înțeleagă despre ce e vorba și să investească în spitale din zonele lor. Ministerul Sănătății a mai alocat și el fonduri. Încet, încet, ne-am luptat să se întâmple aceste lucruri, dar foarte încet se întâmplă la nvelul autorităților și de aceea cred că este important ca noi ca organizație să cooptăm poate interesul și dorința oamenilor de a ajuta și de a sponsoriza sau a dona, pentru a merge mai departe.
Spuneați despre companiile din România că sunt adevărate ”mâini salvatoare”. Ce potențial au companiile din România de a contribui la îndeplinirea nevoilor acestor copii?
Companiile au multe metode de a ne ajuta. Au în primul rând această posibilitate fiscală de a sponsoriza până în 20% din impozitul lor pe profit sau din cifra de afaceri dacă sunt IMM-uri. Au posibilitatea de a anunța angajații că pot redirecționa 3,5 % către această cauză, către Salvați Copiii. Sunt bani care și într-un caz și în altul se duc la bugetul statului. E doar așa, o redirecționare de la buget către acest program care e țintit pentru a cumpăra echipamente și a ajuta secțiile, acum și de pediatrie, pentru a-și desfășura activitatea într-un climat mai bun, mai prietenos, mai dotat.
Au posibilități foarte mari și companiile sunt cele care chiar fac diferența. Țin minte că am avut și campania cu cele două ambulanțe pentru spitalul Grigore Alexandrescu, ambulanțe pediatrice. Ne propusesem una să cumpărăm și prin suportul companiilor… una a fost cumpărată de o companie și jumătate din cealaltă companie și restul din donații fizice. Deci vă dați seama că din două ambulanțe, una și jumătate a fost acoperită din sponsorizarea companiilor.
Sunt foarte puternice, au potențial, pot ajuta și sunt oameni acolo care înțeleg nevoia oamenilor aflați în dificultate.
Anul 2022 l-ați dedicat copiilor ucraineni, refugiați în România, a căror copilărie a fost pur și simplu furată de război. Cum a fost acest an pentru dumneavoastră?
A fost un an foarte intens și foarte emoționant. Din 25 februarie noi am fost pe teren, am fost la granițe alături de alți români și alte organizații, primindu-i pe ucraineni, care veneau în număr enorm de mare. Era frig, ningea în unele zone, și toți românii au avut un impuls, o solidaritate fantastică față de Ucraina.
Numai că noi de atunci și până acum suntem tot acolo și suntem prezenți la punctele de frontieră mai aglomerate. În Sighet, în Siret, în Albița și în Isaccea, suntem prezenți în toate centrele de azil și refugiați. Suntem prezenți în zonele aglomerate în care ei vin, spre exemplu în Gara de Nord, Romexpo sau eGros.
Am dezvoltat acum și centre de consiliere și servicii integrate în marile orașe, pentru că avem și ucraineni care decid să stea o perioadă mai lungă la noi, în jur de 90.000 de persoane, în special copii și femei și am investit mult și în accesul la educație al copiilor din Ucraina pentru că și pentru ei e importantă continuarea studiilor și legătura aceasta cu zona de copilărie cu alți copii.
Am organizat programe tip școala după școală în școli obișnuite pentru a simți și ei că sunt parte dintr-o comunitate.
Am ajuns și în Republica Moldova cu ajutoare, cu produse de igienă și suport imediat de utilizare zilnică și cu mașini medicale și cu rechizite pentru copiii care au început școala. Am investit foarte mult și în pregătirea profesorilor. Așa că până acum am ajuns cu acest suport la aproape 230.000 de persoane, dintre care mai mult de jumătate copii. Și continuăm, pentru că prin România au trecut aproape 3 milioane de ucraineni. În fiecare zi intră între 7.000 și 10.000 de persoane în România. Ei trebuie ajutați, plus că trebuie susținuți cei care vor să rămână mai mult aici cu tot felul de servicii, de informare, legale, cash, vouchere, școală, suport emoțional, tot ce au nevoie. E foarte greu. Ne punem în locul lor și sunt povești foarte grele și foarte triste.
Ce planuri aveți în 2023 alături de Organizația Salvați Copiii?
Suntem prezenți în toată țara, în aproape 25 de județe și în București prin diferite programe. Suntem acum o echipă mare care va continua și suportul pentru cei care au fugit de război, dar vom investi foarte mult și în suportul copiilor care fug de sărăcie. Pentru că, din păcate România are o situație destul de grea legată de sărăcia copiilor, cam 41%, suntem în situația cea mai dificilă din Europa. Ceea ce pune în pericol dezvoltarea lor din punct de vedere al sănătății, din punct de vedere al educației, al unui viitor.
Totodată, vom continua mult pe zona de acces la sănătate, la servicii medicale, la dotarea spitalelor. Mergem în continuare, v-am zis că nu ne lăsăm până când nu ajungem să avem indicatorii de la nivelul Uniunii Europene. Nu ne lăsăm, pentru că nu e drept să pierdem copii care pot trăi și nu trăiesc din cauza lipsei unor echipamente. Nu e drept, nu e corect, nu e uman să lăsăm armele jos. Așa că vom continua asta, să fim alături de familii.
Am văzut foarte multe cazuri de oameni care și-au pierdut copiii. E greu de dus și pentru ei și pentru noi toți, deci trebuie să facem tot posibil să ajutăm familiile, părinții, copiii să aibă o viață cât mai sănătoasă și mai fericită cu tot ce au nevoie. Măcar să știe că vin la noi și cineva este acolo doar pentru ei. Să aibă niște oameni suport.
Pentru că e important în viață să ai o rețea de suport. Oricând ți-e greu, și dumneavoastră, și mie, dacă știu că am pe cineva care mă poate ajuta... și nu neapărat financiar, și cu un sfat și cu suport emoțional și să fie lângă noi. Dar copiii aceștia care mulți n-au pe nimeni, au părinții plecați la muncă în străinătate, au familiile dezbinate, au familiile care nu pot să-i ajute pentru că nu prea știu cum? Deci e bine să fim acolo și să continuăm.
Continuăm tot ce facem, de la dotarea spitalelor la acces le educație la protecție împotriva violenței, suportul pentru Ucraina, siguranța online a copiilor - care e un subiect doarte amplu și foarte sensibil - educația din școli pentru sănătate, educația pentru drepturi, continuăm tot ce facem, suntem o echipă care deja s-a călit destul de mult și ne dorim tare mult să continuăm tot. Și mai mult dacă se poate.
Suntem la sfârșit de an, moment în care toată lumea își face rezoluții pentru anul următor. Care este dorința dumneavoastră pentru 2023?
Să fim bine aici în echipa mare. Să fim sănătoși, toți colegii mei să fie bine acasă cu copiii, cu familia. Pentru mine sunt foarte importanți colegii. Dacă ei sunt bine și eu sunt bine. Desigur doresc și pentru ai mei să fie cât mai sănătoși și cât mai fericiți. Și cred că dacă noi suntem bine aici cu echipa putem să facem tot ce ne-am dorit. Țin mult la echipa mea și îmi doresc să fie sănătoși. Le doresc lor tot ce e mai bine.
Pentru că dacă suntem bine împreună și uniți putem face lucruri importante pentru copii, că până la urmă față de ei suntem responsabili. Ne-am autoresponsabilizat față de copii și dorim să fim alături de ei în continuare.