Când am văzut cruciulița albă pe bloc, mi-am luat copiii și am plecat. Povestea mamei din Odesa, ajunsă la Iași cu Anastasia și Artemion

Când am văzut cruciulița albă pe bloc, mi-am luat copiii și am plecat. Povestea mamei din Odesa, ajunsă la Iași cu Anastasia și Artemion

Anastasia întinde ușor mâna și îndreaptă spatele mamei ei. Să stea drept, demnă. Parcă vrea să îți spună că sunt doar refugiați, nu învinși: faptul că ea, mama și fratele ei au fost forțați să își abandoneze casa, bunicii, prietenii nu înseamnă că nu se vor întoarce, odată ce războiul se va termina. În urmă a rămas și tatăl, dar copiilor le e greu să vorbească despre el, un fel de gândire magică, menită să-l păstreze pe cel despre care nu vorbești în siguranță.

Publicitate

Anastasia are 15 ani  și, deși pare un clișeu, vorbește ca un adult. O întreb ce a însemnat pentru ea războiul. „Un test al umanității”, îmi răspunde. Îmi amintesc că în adolescență apar primele mari întrebări privind lumea și locul nostru în ea. Știe câteva cuvinte în limba română și le foloșește potrivit.

Fratele ei, Artemion, are doar 7 ani. Se uită din când în când la mama lui și chipul i se relaxează brusc, e în siguranță. E un prenume ortodox, îmi spune mama, rădăcina e comună cu numele zeiței curajului și războiului, Artemis. 

Publicitate

O rog pe Ana, o mamă tânără, are 42 de ani, să ne povestească de ce a plecat din Odesa, în luna martie. 

„Circula un zvon, că rușii vor bombarda clădirile însemnate cu o cruciuliță albă. Știam că e o provocare, știam că vor să ne facă să ne simțim amenințați și totuși mă uitam după cruciulițele astea albe. Și într-o zi a apărut acest desen pe blocul nostru. Chiar dacă rațional mă gândeam că nu are cum să fie adevărat, m-am uitat la Nasta și la Artemion și am vrut să îi știu în siguranță”.

Au ajuns la Iași pe cont propriu. Ar fi vrut să o ia și pe mama ei, dar nu ar fi rezistat drumului greu, mai ales că face dializă. 

Anastasia și Artemion sunt doar doi dintre copiii ucraineni pe care Organizația Salvați Copiii România îi asistă umanitar: copiii au mers în tabăra și sunt integrați în programe educaționale.

Zeci de mii de copii ucraineni se află astăzi în România, alături de familiile lor, foarte mulți dintre ei trăind experiența devastatoare a războiului, frica permanentă pentru viața lor și a celor dragi.

Cei care doresc să sprijine programul de asistență umanitară o pot face aici. 

Salvați Copiii România a  înființat  în Galați  și Iași primele Centre de consiliere și informare pentru familiile refugiate din Ucraina și va deschide centre de consiliere și informare în cinci zone principale (București, Galați, Iași, Suceava, Baia Mare), în care copiii și familiile sunt cazați și decid să rămână temporar sau semi-permanent.

Echipele de teren ale organizației asigură permanent  alimente, suport emoțional, comunicare în limba ucraineană, consiliere cu privire la drepturile legale ale refugiaților, respectiv procedura de azil, colaborând cu reprezentanții autorităților prezente la frontieră (Inspectoratul General pentru Imigrări și Poliția de Frontieră). 

Copilărie furată
Pentru trei din 10 copii români, copilăria este o vulnerabilitate. Sunt copiii care nu au acces la hrană sănătoasă, la servicii medicale, la educație în mod nediscriminatoriu. Copiii pe care îi vedem doar în statistici, îi auzim doar în reportajele de sărbători. Copiii care cresc marginalizați, fac la rândul lor copii și perpetuează sărăcia educațională, ca orice traumă care trece de la o generație la alta.

Pentru prima dată în ultimii cinci ani, riscul de sărăcie și excluziune socială a crescut în rândul copiilor, de la 35% în 2019 la 36,3% în 2020.

Deprivarea materială severă crește și ea ușor în populația generală, de la 14,5% la 15,2%, dar crește mai mult în rândul copiilor, de la 17,7% la 21,4% și crește masiv în rândul copiilor mici (sub 6 ani), de la 16% la 22%.

Deprivarea materială în sfera alimentară (inabilitatea de a-și permite, măcar o dată la două zile, o masă cu carne, pește sau proteină echivalentă) evoluează absolut dramatic, mai ales în cazul familiilor cu copii: a crescut de la 9,1% la 11,9% în cazul familiilor formate din doi adulți și doi copii și de la 18,9% la 30% în cazul familiilor monoparentale.

2020 este primul an, din 2015, în care România înregistrează o creștere a ratei de părăsire timpuria școlii, de la 15,3% (2019) la 15,6% (2020) Astfel, țara noastră s-a îndepărtat și mai mult de ținta pe care își asumase să o atingă până în anul 2020 (11.3%).

În același timp, a scăzut rata de participare la servicii de îngrijire și educație pentru copilăria timpurie. În cazul serviciilor cu program redus (1-29 de ore pe săptămână), scăderea este de la 63,3% la 48,4% în cazul copiilor cu vârsta între 3 și 6 ani și de la 13,1% la 6,2% în cazul copiilor sub 3 ani. În cazul serviciilor cu durată prelungită (peste 30 de ore/săptămână), scăderea este de la 11,5% la 11% în cazul copiilor între 3 și 6 ani și de la 1% la 0,6% în cazul copiilor cu vârsta sub 3 ani.

În fiecare săptămână, cu sprijinul Organizației Salvați Copiii România, spotmedia.ro vă va fi vocea copiilor din aceste statistici uitate în câte un sertar. Vă vom spune povestea lui Ionuț, povestea Alexiei, vom scrie despre soluții și garanții pentru o copilărie recuperată.
un proiect susținut de