La finalul anului trecut, am aflat despre Andreea, mamă la 15 ani și ea a ținut tilurile de presă. Doar una dintre mamele minore ale României: numai în 2020, 731 de fete cu vârsta sub 15 ani au devenit mame, țara noastră dă aproape jumătate dintre copilele care nasc înainte de a împlini 15 ani. La fel ca sărăcia, și aici suntem în fața unui cerc vicios și a unei strâmbe transmiteri între generații: 32% dintre mamele minore afirmă că mama lor era minoră când le-a născut, potrivit anchetei realizate de Salvați Copiii România.
Am putea da vina pe comunități cu culturi sociale precare, pe decalajele și disparitățile enorme de la o localitate la alte – România e țara în care șansa de a-ți depăși condiția socială tinde galopant spre zero – , pe părinții care pleacă la muncă în străinătate și copiii lor sunt astfel vulnerabilizați și așa mai departe.
Și ar însemna că ne uităm în direcția greșită.
Treaba noastră este să vedem ce fac autoritățile statului, adică instituțiile pe care le investim cu legitimitatea de a ne reprezenta și de a se ocupa de gestionarea binelui comun.
Acolo unde statul este absent, unde politicile sociale nu ajung sau nu sunt coerente, oamenii sărăcesc, copiii abandonează școala, fetele nasc la 15 ani, părinții pleacă să muncească peste granițe, pentru a-și putea hrăni copiii, societatea nu se poate închega.
Iată cum arată sărăcia pe teren, nu pe hârtie, în trei aspecte:
- În România, cuantumul cheltuielilor pentru învățământ din totalul cheltuielilor publice generale, potrivit INS, este de doar 12,1%, în 2020, față de 14,1%, în 2019. Alocările bugetare pentru educație au fost, în 2019, de 3,16% (versus, 4,7% media UE 27), fiind cele mai scăzute din întreaga Uniune. Țara noastră se confruntă cu o intensitate record a sărăciei educaționale în rândul copiilor, exprimată prin sărăcie (41,5%) și analfabetism funcțional (43%), și, cu toate acestea, nivelul alocărilor resurselor financiare rămâne extrem de modest. În schimb, țări în care aceste probleme nu au nicidecum aceeași intensitate prioritizează cu responsabilitate educația: Suedia – 7,06%, Belgia – 6,25%, Finlanda – 6,06%, Cipru – 5,24%, Polonia – 4,67%, Slovenia – 4,61% sau chiar Bulgaria – 4,20%.
- Majoritatea covârșitoare (95%) a familiilor vulnerabile se află în situația de a nu putea acoperi nevoi de bază, cum ar fi medicamente sau consultații medicale pentru o problemă de sănătate a copilului, alimente sau alte bunuri de strictă necesitate pentru copii, facturile cu utilitățile locuinței (curent electric, gaze, telefonie, internet), cheltuieli legate strict de educația copiilor (transportul copiilor între casă și școală, rechizite, manuale), pe fondul crizei socio-economice. Datele anchetei realizate de Salvați Copiii România arată că 96% dintre aceste familii au indicat printre sursele de venit transferurile sociale (alocații, indemnizații, burse și ajutoare sociale); pentru mai mult de 1 din 10 gospodării (12%) aceste beneficii reprezintă unica sursă de venit.
- Potrivit datelor Federației Naționale a Asociațiilor Medicilor de Familie, 53% din localitățile din România nu au deloc medic de familie sau nu au suficienți medici de familie și multe gravide din zonele rurale defavorizate recurg la auto-medicaţie în timpul sarcinii, nu ajung la medic pentru luarea în evidenţӑ şi monitorizarea adecvatӑ a sarcinii şi așteaptă până când situația lor se precipitӑ sau se înrăutățește.
Subfinanțarea educației stă la baza disparităților enorme dintre copii, în funcție de mediul în care nasc.
Accesul inegal la educație le reduce dramatic șansa de a fi sănătoși, activi social și de a avea copii care să nu fie condamnați la sărăcie.