Matei desenează, îi place mai ales să deseneze clădiri, case, locuri în care oamenii locuiesc și stau împreună. Trece în clasa a VI-a, după ce a pierdut un an de școală, pentru că nu a reușit să fie alături de colegi, la școala online. Nu a renunțat și iată-l azi, în centrul educațional Salvați Copiii România, repartizându-i pe toți în câte un apartament din blocul pe care l-a desenat.
Ar putea să fie arhitect. Sau constructor. Sau ar putea să fie ghid, matematician, actor. Pentru că orice copil care are acces la școală poate să transforme lumea.
Pentru 41,5% dintre copiii români, însă, copilăria este o vulnerabilitate. Sunt copiii care nu au acces la hrană sănătoasă, la servicii medicale, la educație în mod nediscriminatoriu. Copiii care trăiesc la limita sărăciei. Copiii pe care îi vedem doar în statistici și îi auzim doar în reportajele de sărbători. Copiii care cresc marginalizați.
În ianuarie 2021, peste 286.150 de copii cu vârsta învățământului obligatoriu (7-17 ani) nu mergeau la școală, iar, pe ansamblul învățământului primar și gimnazial, rata abandonului școlar pentru anul 2019/2020 a fost de 1,3%, ceea ce înseamnă aproximativ 20.878 de elevi.
Cum arată Copilăria furată în România
România continuă să fie statul membru al Uniunii Europene cu cel mai mare nivel al riscului de sărăcie sau excluziune socială în rândul copiilor, 41.5% dintre aceștia, adică 1,5 milioane de copii, mai mult decât adulții (34,5%), fiind afectați de lipsa de venituri ale familiei care să asigure supraviețuirea sau un trai decent, de izolarea socială și educațională în care trăiesc, de lipsa de acces la nutriție în acord cu vârsta și nevoile biologice ale copilului și la servicii socio-educaționale și de sănătate de calitate.
România rămâne o țară a șanselor inegale, în condițiile în care acest risc al sărăciei variază de la 19,9% în marile orașe la 30% în orașele mici și suburbii și atinge un îngrijorător nivel de 50,5% în mediul rural.
Dar cel mai dramatic este că sărăcia educațională se transmite între generații: transferul social este minim spre imposibil, adică un copil născut într-un mediu defavorizat va putea doar greu și cu eforturi supraomenești să își îmbunătățească viața.
Dacă însă acest copil ar avea acces neîngrădit și real la educație, barierele socio-economice ar conta mai puțin. Școala, educația egală, politicile educaționale integrate sunt singura posibilitate reală de a avea o societate în care unii copii, și nu puțini, să nu fie excluși.
Pe Matei îl cunoașteți acum, pentru că am reușit să-l reintegrăm în școală. Solidaritatea socială e cheia: Salvați Copiii România continuă, de 32 de ani, să readucă în băncile școlii copiii vulnerabili.