Dacă eu aş fi primarul Bucureştilor şi Liviu Dragnea ar fi prim-ministru, iar banii pentru proiectele care ar ajuta bucureştenii ar depinde de pupatul inelului, nu m-aş găsi într-o mare…
Opinii și analize
Opinii și analize ale editorialiștilor SpotMedia.ro, dar și comentarii de la invitați de marcă în legătură cu evenimentele zilei.
Cum vor scoate câinele de sub pat și soluția de premier
Există un banc cu Adam, căruia Dumnezeu i-a pus-o în față pe Eva și i-a zis: “alege-ți nevasta!”. Cam așa și cu dl Iohannis când a comunicat sec că PNL…
Dubla măsură a guvernului şi îmbufnarea arhiepiscopului Tomisului
Pentru tărăşenia de la Constanţa, unde nu este permis pelerinajul de Sf. Andrei, principalul vinovat este guvernul, care a permis pelerinajele de la Iaşi şi Bucureşti, de Sf. Parascheva şi…
De ce PSD
În pofida tuturor așteptărilor rezonabile și mai ales a inconsistenței intelectuale și politice a Vioricăi Dăncilă, aceasta a ajuns în turul doi al prezidențialelor, cu a doua șansă, așadar, de…
Reforma administrativ-teritorială și spaima PSD
Atâta vreme cât există o ideologie de grup, un ţel comun sau pur şi simplu avantaje pentru membrii unei organizaţii, lupta împotriva ei va fi grea şi dură, va fi…
Depesedizarea s-a încheiat. Trăiască penelizarea! Un documentar arată cum se face, provocând șoc și emoție în societate
Cu mai puțin de două săptămâni înainte de alegeri, mărturia unui inginer de 36 de ani care și-a dat demisia în urma unor presiuni politice din poziția de director al…
IPS Teodosie al Tomisului amenință cu revolta, amintind de pastorul László Tőkés
Tribunalul Constanţa a respins, miercuri, cererea depusă de Arhiepiscopia Tomisului privind anularea deciziei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă care interzice pelerinajele religioase, considerând-o neîntemeiată. La una ca asta, IPS…
Cât capital electoral aduce o demisie ivită in ceasul al 12-lea?
Ce poți să înțelegi într-o țară, unde, cu nici două săptămâni înainte de alegeri, plouă cu demisii de onoare, după ce, timp de trei decenii, niciun demnitar nu s-a gândit…
Ticăie o bombă cu ceas. Cât va costa căciula?
Nu mai am absolut nicio încredere în relevanța, nu în corectitudinea, subliniez, în relevanța numărului de noi cazuri de infectare cu Covid comunicat zilnic de Guvern. Nu cred că numerele…
PNL, favorit să câștige alegerile. PSD și USR-PLUS luptă pentru locul doi. De această dată, absenteismul nu-i ajută pe social-democrați
În mai puțin de două săptămâni, cel mai încărcat sezon electoral se va închide după o serie de trei scrutine importante desfășurate într-o perioadă de aproximativ un an: alegeri prezidențiale,…
Primăvara de la Praga a eșuat în 1968. Ce șanse are primăvara de la Chișinău în 2020?
Poate unii nu observă vreo legătură între cele două momente, despărțite între ele de un timp lung – peste o jumătate de secol. Și totuși ele au un numitor comun. Acest…
Ce nu înțelege dl Iohannis. Noul pe-se-de
Dl Klaus Iohannis știe, nu mă îndoiesc, că electoratul domniei sale nu are nevoie să fie îndemnat să nu voteze PSD și știe cât de mult rău a făcut PSD…
Maia Sandu - o floare care anunță primăvara în Moldova. De ce a pierdut Putin controlul la frontiera de est a UE?
În urmă cu două luni, victoria Maiei Sandu în fața protejatului Rusiei, Igor Dodon, era doar un vis frumos. O campanie disciplinată, un mesaj concentrat pe lupta împotriva corupției și…
Cum riscăm să-l facem parlamentar tocmai pe hoțul care strigă „Hoții!”
O știre, căreia nu i s-a dat poate multă importanță, informa vineri că ministrul Educaţiei din Estonia, doamna Mailis Reps, şi-a dat demisia din Guvern, după ce informaţiile apărute în…
Imunitatea de turmă, o altă victimă a epidemiei. Suedia, adepta soluției, înregistrează un eșec tragic și anunță primele interdicții
Cu 633 de decese la un milion de locuitori – pentru comparație, România are 508 -, guvernul suedez a pus capăt politicii de imunitate de turmă, luând primele măsuri de…
Alegerea lui Nicușor Dan și vampirul
Nicușor Dan are tot dreptul să susțină la alegeri ce partid dorește. Dacă încrederea domniei sale merge spre PNL și Ludovic Orban este în bună regulă. Se poate poza pe…
Ierbar cu trandafiri roşii ofiliţi de gerul viitoarelor alegeri
• Guvernele PSD de pe vremea domniei lui Liviu Dragnea au fost aşa de slabe şi au guvernat aşa de prost încât oricine va veni după ele va fi cel…
Guvernul Orban a eșuat: economia nu și-a revenit în „V”, ba am ajuns și codașii Europei
După exact un an de guvernare Orban Ludovic, eșecul este clar și total: România a avut a doua cea mai neinspirată conducere națională din Uniunea Europeană pe durata acestei crize…
”Zero Taxe” și zero gândire economică
Zero Taxe pe salariul minim. Este aceasta o soluție sau doar o metodă de a promova în spațiul public o idee care se dorește a fi libertariană, dar care are…
Despre dualitatea organizaţională cleptocrată
Vorbeşti şi te îmbraci ca noi, crezi ca noi, faci ca noi. Acesta ar fi tripticul prin care un om oarecare ar trebui să ajungă un om devotat unei organizaţii.…













