Odată cu apariția și dezvoltarea Internetului, a apărut promisiunea creării unei ”biblioteci a bibliotecilor”, un spațiu în care oricine poate încărca și consuma informații cu ușurință.
De fapt, speranța de viață a conținutului online este una scurtă. Tot mai multe hyperlink-uri pe care le întâlnim în articole, știri sau comentarii devin nefuncționale în câțiva ani, pentru că paginile respective au fost șterse sau transformate de către cei care le administrează.
- Cum și de ce ne scapă cunoașterea printre degete?
- Cum ne afectează acest lucru?
”Rotting links”, moartea subtilă a paginilor de Internet
Mai multe statistici citate de profesorul universitar Jonathan Zittrain pentru The Atlantic arată cât de efemer este conținutul online.
În domeniul juridic, 50% din linkurile integrate în deciziile Curții Supreme americane din 1996 încoace și 75% dintre linkurile din articolele din revista academică Harvard Law Review nu mai sunt active sau relevante.
În presă, situația este similară. Un sfert dintre cele două milioane de linkuri către surse externe întâlnite în articolele de pe site-ul ziarului New York Times nu mai pot fi accesate. În cazul articolelor mai vechi (1998), procentul linkurilor inactive urcă până la 72%.
Și articolele științifice studiate de către cercetătorii de la Universitatea Princeton au fost afectate de acest fenomen. Începând cu 2001, numărul brut de adrese URL conținute în articolele academice crește, dar aceste trimiteri la informații online nu servesc cititorului, deoarece 22% dintre linkuri au devenit invalide în timp, iar 60% dintre paginile web la care se face trimitere și-au alterat conținutul de așa manieră, încât nu mai devin relevante pentru argumentația articolului care le citează.
O altă analiză pe un set de date de peste 3,5 milioane de articole științifice din știință, tehnologie și medicină a stabilit că unul din cinci nu mai indică sursa dorită inițial. În 2016, trei din patru referințe web din respectivul set de date trimiteau cititorul la alt conținut decât cel inițial.
Atunci când resursa identificată printr-un link dispare de pe web și primim celebrul mesaj ”page not found”, ne confruntăm cu fenomenul numit ”link rotting”.
Atunci când resursa identificată se modifică în timp într-o asemenea măsură încât încetează să mai fie reprezentativă pentru conținutul la care s-a făcut referire inițial, avem de-a face cu informații aflate în derivă sau ”content drifting”.
Internetul nu este ”noua bibliotecă din Alexandria”
De-a lungul secolelor, cunoașterea a reprezentat un bun de preț pentru omenire, fixată mai întâi în piatră sau pe papirusuri, copiată cu migală de învățații din mănăstiri și, în zorii mijloacelor de comunicare în masă, tipărită mecanicizat și arhivată cu grijă în biblioteci.
Odată cu apariția și dezvoltarea Internetului, a apărut promisiunea creării unei ”biblioteci a bibliotecilor”, un spațiu în care oricine poate încărca și consuma informații cu ușurință.
Din păcate, tocmai această descentralizare face imposibilă fixarea întregului conținut online într-o manieră sistematică. Nu există un guvernator al Internetului, nici o ”Bibliotecă centrală a Internetului”, nici ”Arhiva națională a Internetului”, ori un meniu principal pe care să îl accesăm.
Avem în schimb nenumărați actori, organizaționali sau individuali, care administrează website-uri proprii sau dețin conturi pe diverse platforme digitale, precum și motoare de căutare care indexează algoritmic (deci personalizat) respectivul conținut. Acești actori lucrează în mod independent și dispun de conținutul pe care îl generează.
Acest sistem, intim legat de modul în care a fost gândit Internetul în fazele sale incipiente, face ca informația digitală să aibă o viață scurtă: ciclul de viață al majorității paginilor web este de doar câteva luni. În 1997, durata medie de viață a unei pagini web a fost de 44 de zile; în 2003, de 100 de zile.
O analiză din 2008 a linkurilor prezente în 2.700 de resurse digitale a relevat că, în decurs de doar 3 ani, un link din trei devenise nefuncțional. De multe ori, acest conținut a fost creat din start ca produs digital și nu are un echivalent exact în mediul offline; și chiar dacă ar avea, cât de dificilă ar deveni identificarea lui?
Website-uri se updatează sau se închid, conturi social media se dezactivează, poze și video-uri sunt eliminate, PDF-uri se scot de pe web… Este un ecosistem într-o continuă dinamică, foarte diferit de echivalentul tradițional al bibliotecilor, ca tezaur durabil de cunoaștere. Fiecare link care dispare echivalează cu o lacună de informații sau de idei.
Așa cum arată o analiză dedicată subiectului, ”promisiunea pe care ne-a facut-o Internetul a fost aceea că biblioteca din Alexandria ar putea fi înviată pentru lumea modernă. Dar marea bibliotecă de astăzi este distrusă chiar în timp ce este construită.”
Urmările efemerității
În sensul cel mai practic, invalidarea linkurilor îngreunează activitățile de fact checking. Dacă nu mai avem acces la sursele pe care se bazează argumentația, cum putem estima validitatea acesteia?
În cazul documentelor de la care așteptăm implicit un grad de permanență, cum ar fi rapoartele oficiale, deciziile legale, articolele științifice, inactivarea anumitor linkuri care le fundamentează duce la creșterea ambiguității.
În presa online, linkurile ”stricate” îngreunează documentarea retrospectivă a cititorilor cu privire la subiectul care îi interesează.
Mai mult decât atât, faptul că pe Internet conținutul poate fi modificat cu ușurință duce, într-o anumită măsură, la deresponsabilizarea autorilor respectivului conținut.
Este ușor să modificăm texte în care alții ne-au semnalat greșeli factuale pe care nu vrem să le admitem printr-o erată. Infinit mai ușor decât în cazul unul conținut tipărit sau audio-video, transmis prin intermediul mass media tradiționale. Este ușor să ștergem comentarii discriminatorii sau care incită la ură. Este ușor să plagiem.
De multe ori, aceste tentative de ”ștergere a urmelor digitale” nu rezistă împotriva memoriei implacabile a utilizatorilor de Internet, care pot face capturi de ecran sau pot descărca materialele originale.
Însă, de cele mai multe ori, aceste schimbări trec neobservate. Mai mult decât atât, se întâmplă uneori ca articolele științifice sa fie retrase după publicare în revistele de specialitate, deoarece nu și-au menținut integritatea la o analiză amănunțită. Cu toate acestea, ele continuă să circule, în varianta lor digitală, mult timp după acel moment.
Internetul se construiește și deconstruiește permanent, fiind ancorat într-un prezent mereu schimbător. În lupta cu efemeritatea sa, există soluții menite să conserve anumite informații. Pe de o parte, organizațiile pot crea și menține arhive digitale și baze de date istorice.
Pe de altă parte, există soluții digitale care arhivează conținutul paginilor web așa cum se prezentau ele la un moment în timp, creând astfel un tablou ”înghețat” care să asigure validitatea trimiterilor la sursa respectivă.
Este vorba de exemple precum Wayback Machine, care arhivează Internetul de peste 20 ani, colectând miliarde de pagini, de pe milioane de website-uri, sau Perma.cc, care face o ”poză” instantanee a conținutului unei adrese URL și returnează un link permanent (cunoscut sub numele de permalink) pe care utilizatorii îl folosesc în locul linkului original.
Deși sunt soluții imperfecte, supuse ele însele schimbării, ajută jurnaliștii și creatorii de conținut digital să sporească trăinicia lucrărilor lor.
Data viitoare când navigați pe Internet, amintiți-vă că, deși pare că întreaga cunoaștere a lumii se află la doar un click distanță, informații utile dispar și apar în fiecare moment. Internetul moare, Internetul se regenerează.
