Acum câteva săptămâni, un mare magazin francez și-a redeschis porțile la Paris. La Samaritaine, a cărui renovare a durat aproape 15 ani, este unul dintre simbolurile revoluției comerțului de la finalul secolului al XIX -lea. Este locul evocat de Emile Zola în cartea sa, Au Bonheur des Dames („La Paradisul femeilor”).
Magazinul, decorat în stil Art Nouveau, renovat de grupul LVMH, pune la dispoziție 20.000 de metri pătrați pentru cosmetice și modă. Au fost voci care au susținut că nu era momentul să aibă loc această deschidere, văzută drept o frivolitate, mai ales că mulți oameni suferă acum, nu au joburi, preocupările, la nivel global, sunt cu totul în alte sfere.
Argumente valide la care aș adăuga totuși că o astfel de deschidere este un semnal de speranță, de optimism, de normalitate; un astfel de magazin creează locuri de muncă pentru mii de oameni.
Revenind la noi, am observat că au început să aibă loc concerte, spectacole de teatru. Acestea reprezintă un alt semn de optimism, atât de necesar de un an încoace. Organizarea acestor concerte și spectacole oferă, din nou, joburi, pe lângă clipele de relaxare și distracție de care au parte spectatorii.
În plus, să nu uităm că artiștii nu se pot hrăni doar cu muzică și poezie.
Hotelurile, terasele sunt pline, oamenii au început să călătorească. La radio putem auzi reclame la filme ce rulează la cinematograf.
Vara ne dă un răgaz - a creat un spațiu în care pare că am uitat că încă nu am ieșit de tot din ceața pandemiei.
Toate cele de mai sus sunt semne foarte bune, ne dau oxigenul de care aveam nevoie după o perioadă lungă cu tot felul de restricții.
Dar e bine să fim atenți. Portugalia a reintrodus restricțiile de circulație pe timpul nopții, numărul infectaților a crescut acolo până la nivelul din februarie, iar varianta Delta a virusului ar fi prezentă în 70% din cazurile de infectări.
Marea Britanie a tot amânat ridicarea restricțiilor din cauza creșterii numărului de infectări cu noua variantă de virus. Programată pentru 21 iunie, ‘ziua libertății’ a fost re-eșalonată acum pentru 19 iulie.
La rândul său, Franța a anunțat că al patrulea val al pandemiei va începe până la finalul lunii iulie.
Dacă deschidem televizorul, aflăm că în toamnă vom avea un val patru, că urmează a treia doză de vaccin Pfizer, că în țările unde au avut loc meciuri din campionatul de fotbal va crește numărul de infectări.
Toate acestea sunt niște îndemnuri la prudență, la o relaxare calculată. Aceasta înseamnă atenție la câteva aspecte, cum ar fi, de exemplu:
- Să purtăm masca corect în spațiile închise
- Să purtăm masca și atunci când suntem în lift – sau să urcăm pe scări, când e posibil; cu alte cuvinte să evităm să fim mai mulți într-un spațiu mic
- Să ne spălam pe mâini - un obicei care sper să rămână.
Dincolo de atenție, însă, aș vrea să închei spunând că e bine că oamenii merg în vacanță, că avem concerte, magazine frumoase, care promovează excelența în modul de tratare a clientului, standardele înalte - iar de toate acestea se poate bucura societatea în ansamblul ei.
Acum, când multe domenii au fost afectate grav de criza economică și cea sanitară, când foarte mulți oameni sunt obosiți, debusolați, demotivati, când companiile au început să se preocupe de starea de bine și sănătatea mintală a angajaților, evenimentele, expozițiile, construcțiile sunt semne pozitive, care dau încredere, curaj, speranță.
Așadar, păstrând un colț al minții pentru atenția la igienă, distanțare, protecție, vă invit să ne bucurăm de spectacole, de magazine, de vacanță, de prieteni, de viață, de fiecare zi.