Trump a ratat tot. A avut cărți bune în mână în 2024 și 2025, dar anul acesta – printr-un amestec de vanitate, instabilitate și nesăbuință – a transformat o victorie sigură într-o înfrângere. Două dintre cele mai proaste idei pe care le-a avut i-au pecetluit eșecul.
Pentru a înțelege pe deplin anvergura răsturnării electorale pe care tocmai au suferit-o republicanii, trebuie să ne întoarcem cu 12 luni în urmă, când președintele Trump părea bine poziționat pentru a pune în aplicare o agendă ambițioasă, care se bucura în continuare de popularitate, propune Christopher Caldwell, autorul volumului „The Age of Entitlement: America Since the Sixties”, într-un articol publicat de New York Times.
În urmă cu un an, Trump se afla la cârma unei țări aflate în pace, cu o economie în creștere, chiar dacă inegală.
Prin diverse metode – unele corecte, altele mai puțin – el reușise să anihileze influența birocrației din așa-zisul „stat paralel” („deep state”), care, în timpul primului său mandat, îi blocase sau îi încetinise politicile privind comerțul și imigrația. A operat epurări în cadrul vastei Agenții a Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), pe care o suspecta că promovează prioritățile Partidului Democrat în străinătate. Departamentul său de Justiție i-a neutralizat pe activiștii pentru drepturi civile care se opuneau demersurilor sale de a anula politicile de diversitate, echitate și incluziune. Ba chiar a reușit să pătrundă în elita culturală a țării, în special în Silicon Valley, unde se vorbea despre o „schimbare de atmosferă”.
Trump i-a îndepărtat atât pe adversarii săi interni, cât și pe aliații externi. I-a speriat pe investitori prin anunțurile sale frenetice privind tarifele vamale.
Totuşi, la aproape un an de la începutul celui de-al doilea mandat, administrația sa se bucura – dacă nu de o mare afecțiune – cel puțin de o popularitate stabilă. La sfârșitul lunii octombrie 2025, existau încă sondaje care indicau o cotă de aprobare de aproape 50%.
Cu alte cuvinte, eșecul său de marți nu era deloc inevitabil. Însă Trump a ratat tot. A avut cărți bune în mână în 2024 și 2025, dar anul acesta – printr-un amestec de vanitate, instabilitate și nesăbuință – a transformat o victorie sigură într-o înfrângere, subliniază Caldwell.
Momentul în care Trump a pierdut țara
Pe plan intern, unele dintre politicile pe care Trump le-a susținut în campanie și pe care le-a pus în aplicare – cum ar fi înăsprirea controlului la frontiere – rămân populare. Centrul pentru Progres American (Center for American Progress), care pledează pentru o imigrație legală mai amplă și pentru căi clare de obținere a cetățeniei, a constatat, într-un sondaj realizat în primăvara trecută, că securizarea riguroasă a frontierelor rămâne politica în domeniul migrației care se bucură de cel mai mare sprijin din partea alegătorilor.
În primul său mandat, Trump a câștigat, în mare măsură, și disputa pe care a purtat-o ani la rând cu „sistemul” în privința modului în care imigrația în masă afectează clasa muncitoare.
Cu toate acestea, sondajele au arătat că Trump are cote scăzute de aprobare pe această temă. Asta pentru că el a ales aroganța în detrimentul argumentelor raționale: în loc să lase politicile sale să-și producă efectele, și-a irosit energia umilindu-și adversarii.
Multe dintre deciziile sale necesită explicații, iar explicațiile au fost întotdeauna punctul său slab. Aproape că are o alergie la coerența logică și vorbește adesea printr-o înlănțuire de idei care nu au legătură între ele – poate pentru că se consideră un maestru al negocierilor, domeniu în care a recunoaște o legătură între două fapte este adesea echivalent cu a face o concesie, arată autorul.
Trump și oficialii administrației au susținut în repetate rânduri că frauda cu asistența socială era larg răspândită în rândul somalezilor din Minnesota. A fost o justificare ostentativă pentru acțiunile în forță ale ICE - dar nicidecum raționamentul sobru de care era nevoie. Când ofițerii prost pregătiți au tratat operațiunea ca pe un exercițiu de terorizare, mai degrabă decât de rezolvare a problemelor, Trump a pierdut țara.
La fel s-a întâmplat și cu atacurile sale asupra corectitudinii politice, unde a avut inițial un sprijin considerabil. După ce a schimbat politicile Departamentului de Justiție, ar fi putut pur și simplu să-și lase proiectul să se înrădăcineze, până când publicul s-ar fi obișnuit cu o țară fără aplicarea invazivă a corectitudinii politice, a codurilor de exprimare și a noilor reguli de gen.
Dar Trump n-a putut sta deoparte - era ca un copil care se juca cu mâncarea. A căutat să-și impună propriile reguli asupra discursului din campusurile universitare.
Ravagii pe plan internațional
Această incapacitate de a sta locului s-a dovedit a fi dezastruoasă în ceea ce privește politica externă. Ideile lui Trump erau, adesea, pertinente, consideră Caldwell:
- Groenlanda reprezenta, într-adevăr, o zonă strategică importantă, vulnerabilă la a fi atrasă în sfera de influență a unor puteri ostile;
- Era, într-adevăr, o lipsă de discernământ din partea democraților să se îngrijoreze mai mult de Rusia decât de China;
- Contracararea influenței Chinei în propria noastră emisferă constituia, într-adevăr, o prioritate strategică;
- Autonomia industrială a SUA (obținută fie prin tarife vamale, fie prin alte mijloace) era, indiscutabil, o necesitate.
Însă, din nou, prin insistența sa de a-și umili interlocutorii, Trump a creat probleme acolo unde acestea nu existau.
Conservatorul canadian Pierre Poilievre părea a avea șanse sigure să devină prim-ministru, până când Trump a început să debiteze inepții despre anexarea Canadei ca cel de-al 51-lea stat american – fapt care a asigurat victoria electorală a lui Mark Carney, unul dintre cei mai hotărâți adversari ai săi pe scena internațională.
Insistența președintelui SUA de a denigra Danemarca a dus la desfășurarea în Groenlanda a unor trupe NATO non-americane, culminând, în luna septembrie, cu un acord de securitate care nu oferă nimic mai mult decât ceea ce Trump ar fi putut obține simplu, solicitând acest lucru încă de la bun început.
Cele mai proaste idei care l-au condamnat pe Trump
Însă cele mai proaste două idei ale Trump au fost cele două războaie pe care le-a declanșat împotriva Iranului. Cotele sale în sondaje nu au mai revenit niciodată la nivelul din iunie 2025 după ce s-a alăturat Israelului într-o campanie de bombardamente menită să elimine programul nuclear iranian.
Câteva zile mai târziu, când Trump a anunțat o încetare a focului, a părut să dea dovadă de o capacitate remarcabilă de a ieși dintr-o iluzie. Însă pe 28 februarie a urmat Operațiunea „Epic Fury”.
Acest război a pătruns în fiecare ungher al administrației Trump, discreditând-o în întregime. A umilit Statele Unite, nu doar pe plan militar, ci și pe cel diplomatic.
A slăbit alianța dintre SUA și Israel și, implicit, Israelul însuși.
În plus, a dus la o creștere bruscă a prețurilor la benzină și motorină, obligându-i pe susținătorii lui Trump să suporte cea mai grea parte a inflației. Circumscripțiile și statele care, în 2024, îl susținuseră cu o marjă largă s-au îndepărtat de republicani, un fenomen resimțit în întreaga țară.
Vanitatea i-a distrus lui Trump al doilea mandat. Un motiv pentru care această lovitură pare a avea consecințe mai grave decât cea primită în timpul alegerilor de la jumătatea mandatului din 2018 este faptul că, de data aceasta, el a avut libertatea de a-și lăsa vanitatea să se manifeste nestingherită, conchide autorul analizei.
T.D.
