Pieţele financiare internaţionale au reacţionat miercuri la victoria Partidului Democrat în alegerile legislative din Statele Unite, care a obţinut controlul ambelor camere ale Congresului, complicând agenda economică a preşedintelui Donald Trump.
Aurul şi argintul s-au scumpit puternic, dolarul s-a depreciat, iar acţiunile companiilor tehnologice şi criptomonedele au fost afectate de temerile privind reglementări mai stricte, relatează Reuters şi CNBC, cutate de News.ro.
Urmărește, AICI, cele mai importante informații și evenimente de la alegerile cruciale din SUA
Principalele tendințe de pe piețele internaționale după votul din SUA:
- Aurul spot a crescut cu 2,97%, la 4.044,90 dolari pe uncie.
- Argintul a urcat cu 4,27%, la 51,90 dolari.
- Platina s-a apreciat cu 3,38%.
- Paladiul cu 5,57%.
- Indicele dolarului american a scăzut.
- Randamentele obligaţiunilor de stat s-au redus, pe fondul incertitudinilor privind viitoarea politică fiscală a Washingtonului.
- Contractele futures pentru indicele S&P 500 au pierdut 0,5%, iar cele pentru Nasdaq au scăzut cu 0,8%, după ce iniţial înregistraseră pierderi mai mari.
Reacția piețelor asiatice:
- Acţiunile producătorului japonez de cipuri Kioxia au scăzut la un moment dat cu 15%.
- Acțiunile SoftBank au scăzut cu 10%, înainte de a recupera o parte din pierderi.
- În schimb, indicele chinez SSE Star 50 a urcat cu 10%, susţinut de companiile locale de semiconductori.
Criptomonedele au înregistrat, de asemenea, scăderi iniţiale. Bitcoin a pierdut până la 2,79%, coborând la 75.666 de dolari, iar ether s-a depreciat cu 1,9%, la 2.248 de dolari, înainte ca ambele să îşi recupereze pierderile. Investitorii se tem că noul Congres va adopta o poziţie mai restrictivă faţă de activele digitale.
Inteligenţa artificială, la mâna politicului
Investitorii anticipează că noua majoritate democrată va intensifica supravegherea companiilor de inteligenţă artificială, a sectorului bancar şi a pieţei criptomonedelor.
"Există în continuare numeroase domenii în care preşedintele Trump poate influenţa pieţele, inclusiv comerţul, tarifele vamale, politica externă şi reglementările existente", a declarat Tai Hui, strateg-şef pentru Asia-Pacific la J.P. Morgan Asset Management.
Acesta a subliniat însă că democraţii nu par să fi obţinut majoritatea de două treimi necesară pentru a anula veto-urile prezidenţiale, ceea ce ar putea provoca blocaje legislative în ultimii doi ani ai mandatului lui Trump.
Sectorul inteligenţei artificiale se numără printre cele mai expuse schimbărilor politice. Victoria democraţilor în state precum Texas şi Georgia, unde sunt concentrate investiţii importante în centre de date, ar putea conduce la controale mai stricte şi la încetinirea unor proiecte. "Nu cred că acest lucru opreşte întregul avânt al inteligenţei artificiale, dar îl încetineşte", a declarat Tapas Strickland, strateg-şef la Moomoo ANZ.
"Riscul este legat de o reglementare mai strictă a sectoarelor iAI şi cripto", a declarat Nick Ferres, director de investiţii la Vantage Point Asset Management.
Tensiuni și incertitudine
Pe piaţa metalelor preţioase, Rhona O'Connell, directoare de analiză la StoneX, consideră că victoria democraţilor poate susţine aurul prin deprecierea dolarului şi reducerea randamentelor obligaţiunilor.
Ea a avertizat însă că perspectivele sunt complicate de politica monetară restrictivă a Rezervei Federale şi de războiul din Iran.
"Confruntările privind politica fiscală şi tensiunile instituţionale vor genera incertitudine", a afirmat O'Connell.
Analiştii avertizează că blocajele dintre Casa Albă şi Congres ar putea afecta negocierile bugetare şi ar putea amplifica îngrijorările privind datoria publică americană. În acelaşi timp, Trump păstrează atribuţii importante în domeniul politicii comerciale şi externe, inclusiv posibilitatea de a impune anumite tarife vamale fără aprobarea Congresului.
