ADVERTISING
Președintele Elveției: România trebuie să facă parte din Schengen. Nu reușești întotdeauna atunci când vrei sau când meriți

Președintele Elveției: România trebuie să facă parte din Schengen. Nu reușești întotdeauna atunci când vrei sau când meriți

Preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Ignazio Cassis, aflat în vizită la Bucureşti, a declarat că România trebuie să facă parte din spaţiul Schengen, dar nu reuşeşti întotdeauna atunci când vrei sau când…

Putin și-a anulat conferința de presă de la sfârșit de an, pentru prima dată în ultimul deceniu

Putin și-a anulat conferința de presă de la sfârșit de an, pentru prima dată în ultimul deceniu

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că preşedintele Vladimir Putin nu mai are programată nicio conferinţă de presă până la sfârşitul acestui an, ceea ce înseamnă…