Poșta Română a deschis prima subsidiară din afara țării

Poșta Română a deschis prima subsidiară din afara țării
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Poșta Română a inaugurat, luni, la Chișinău, prima subsidiară externă.

Potrivit unui comunicat al companiei, Poșta Română SRL continuă parteneriatul comercial cu Întreprinderea de Stat „Poșta Moldovei”, oferind publicului servicii complementare acesteia.

Pentru început, operatorii de servicii interesați de tipar, insert în plicuri și distribuire din Republica Moldova le pot realiza pe toate, integrat, la Fabrica de Timbre, sucursală a Poștei Române.

„Poșta Română a trecut Prutul și mă bucur să fim astăzi aici, la acest moment simbolic. Este o relație cu totul și cu totul specială și cred că se încadrează în acest vis pe care îl avem împreună, al spațiului digital comun”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

ADVERTISING

„A fost o dezvoltare naturală a Companiei Naționale Poșta Română către Republica Moldova. În acest fel, aducem lumea mai aproape. Încercăm să creăm acest pod și în industria noastră, prin care să conectăm și mai bine cetățenii din Republica Moldova cu cetățenii României”, a declarat şi Valentin Ștefan, directorul general al Companiei Naționale Poșta Română.

Deschiderea primei subsidiare externe la Chișinău se înscrie în proiectul „România – hub logistic“, prin care, printre altele, Poșta Română intenționează să sprijine integrarea spațiului geografic al Republicii Moldova în vederea dezvoltării unui nod logistic important în zona Europei de Sud–Est.

ADVERTISING

Înființarea subsidiarei din Chișinău are ca punct de plecare memorandumul privind strategia de dezvoltare a Poștei Române prin Digitalizare - Automatizare – Robotizare-Tehnologizare, aprobat de către Guvern în aprilie 2022.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇