Putin și-a anulat conferința de presă de la sfârșit de an, pentru prima dată în ultimul deceniu

Putin și-a anulat conferința de presă de la sfârșit de an, pentru prima dată în ultimul deceniu

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că preşedintele Vladimir Putin nu mai are programată nicio conferinţă de presă până la sfârşitul acestui an, ceea ce înseamnă că rupe tradiţia, urmată fidel în ultimii zece ani, de a sta de vorbă cu jurnaliştii la încheierea fiecărui an.

Această conferinţă de presă anuală reunea sute de jurnalişti ruşi şi străini şi dura de obicei câteva ore, iar liderul rus răspundea în direct la întrebări legate de orice subiect, de la diplomaţie la problemele vieţii cotidiene din Rusia. 

ADVERTISING

Deseori, răspunsurile preşedintelui către mass-media erau, de fapt, nişte indicaţii adresate guvernului sau autorităţilor regionale.

La conferinţa de presă anuală din 2021, Vladimir Putin a vorbit cu presa mai mult de patru ore.

Întâlnirea lui liderului de la Kremlin de la sfârşit de an cu jurnaliştii a avut loc în fiecare an începând din 2001, cu excepţia perioadei dintre 2008 şi 2012, când a fost prim-ministru.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Dmitri Peskov nu a oferit un motiv pentru această întrerupere a tradiţiei, dar a declarat că liderul rus "vorbeşte în mod regulat cu presa, inclusiv în timpul vizitelor în străinătate", relatează The Guardian şi AFP.

Decizia de a nu organiza conferinţa de presă de sfârşit de an survine în contextul în care Rusia, care a lansat o ofensivă militară împotriva Ucrainei în februarie, a suferit mai multe eşecuri militare în ultimele luni şi a declarat o mobilizare parţială în septembrie.

De la începutul ofensivei, Rusia a fost lovită de o avalanşă de sancţiuni occidentale şi se confruntă acum cu un embargo asupra livrărilor de petrol către UE.

ADVERTISING

Ziua 292: Kremlinul vorbește de atacuri nucleare preventive. Încă 2 miliarde de la UE pentru Ucraina


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇