Preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Ignazio Cassis, aflat în vizită la Bucureşti, a declarat că România trebuie să facă parte din spaţiul Schengen, dar nu reuşeşti întotdeauna atunci când vrei sau când meriţi.
„Elveţia nu este membră a Uniunii Europene, dar este membru asociat, fără drept de vot. Însă Elveţia este favorabilă aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, pentru că noi considerăm că este un plus pentru securitatea noastră şi nicidecum o pierdere.
Însă cei care au experienţă în materie de politică ştiu că nu reuşeşti întotdeauna atunci când vrei sau când meriţi şi asta nu înseamnă că trebuie să încetăm lupta. Trebuie să continuăm, pentru că mai devreme sau mai târziu vom reuşi", a arătat Ignazio Cassis, luni seara, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută alături de preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.
Ignazio Cassis a adăugat că Austria este supusă unor "mari presiuni migratorii", lucru care afectează populaţia şi de care trebuie să ţină cont şi aleşii. Pe de altă parte, a subliniat că această "presiune migratorie" nu are loc din cauza României.
"Eu consider că blocajul actual e cauzat de situaţii contingente actuale. Austria este supusă unor mari presiuni migratorii. Evident, nu din pricina României, însă presiunea migratorie este una reală asupra cetăţenilor austrieci şi, deci, aleşii lor trebuie să ţină cont de aceasta.
Şi Elveţia ştie ce înseamnă această relaţie cu Uniunea Europeană. Uneori, această relaţie îţi permite să rezolvi mai rapid problemele, însă trebuie să ţii seama şi de doleanţele cetăţenilor şi uneori trebuie să ai mai multă răbdare şi să dai dovadă de perseverenţă", a mai spus el.
Preşedintele Confederaţiei Elveţiene a adăugat că, în cadrul discuţiilor cu preşedintele Iohannis, au fost abordate subiecte precum: fluxurile migratorii, insecuritatea alimentară, frontierele externe ale spaţiului european şi frontierele Schengen.
"Am discutat despre decizia luată în urmă cu câteva zile, o decizie pe care Elveţia nu a susţinut-o, pentru că părerea noastră este că România trebuie să facă parte din spaţiul Schengen, însă, nefiind ţară membră, nu avem drept de vot.
Elveţia este recunoscută pentru neutralitatea sa. Ca ţară neutră, totuşi aparţine comunităţii valorilor europene şi se angajează alături de UE pentru stabilitate, securitate şi prosperitate.
Aşa este, neutralitatea noastră ne împiedică să fim activi din punct de vedere militar şi să furnizăm arme, însă nu ne împiedică să ne aliem UE în ce priveşte sancţiunile, ajutorul umanitar, gestionarea migraţiei şi în ce priveşte eforturile diplomatice de orice natură", a mai afirmat Ignazio Cassis.