După ce UE și aliații săi s-au confruntat cu privire la cine ar trebui să îi reprezinte în discuțiile despre Ucraina, aceștia se află acum în fața unei decizii și mai dificile: să adopte o atitudine dură față de Rusia sau să încerce o abordare mai nuanțată?
Dificultatea de a stabili „linii roșii” – sau principii – pentru partea europeană în eventualele negocieri generează deja divergențe: șefa diplomației UE, Kaja Kallas, susține că europenii ar trebui să înceapă prin a cere cât mai mult posibil, în timp ce unele guverne, precum cel al Austriei, pledează pentru o abordare mai flexibilă, care să includă măsuri de consolidare a încrederii, scrie Politico.
„Există o serie de aspecte în privința cărora Europa ar trebui să clarifice faptul că nu este dispusă să poarte discuții”, a declarat ministrul norvegian de Externe, Espen Barth Eide.
De la cine, la ce
Europa a fost, în mare parte, exclusă din discuțiile dintre Rusia, Ucraina și SUA care au avut loc săptămâna trecută la Abu Dhabi, însă Kremlinul și Casa Albă au transmis semnale că acest lucru nu se va mai repeta la viitoarele reuniuni. După zile de divergențe, liderii UE au convenit asupra unei echipe formate din oficiali din patru țări importante — Franța, Germania, Italia și Polonia —, la care se adaugă Regatul Unit, precum și reprezentanți de rang înalt din partea NATO, ai Comisiei Europene și ai Consiliului European.
În prezent, „accentul trebuie să se mute de la «cine» la «ce»”, a declarat Beate Meinl-Reisinger, ministrul austriac de Externe.
Într-un document cu 15 puncte, prezentat înaintea reuniunii miniștrilor de Externe de luni, Austria a detaliat câteva dintre măsurile de consolidare a încrederii care ar putea fi adoptate: de exemplu, propunerea unor încetări ale focului limitate sau parțiale, pentru a pregăti terenul unui armistițiu mai amplu, ori oferirea disponibilității de a crea un forum internațional care să monitorizeze un eventual acord de pace.
Propunerea echivalează cu „o ofertă adresată tuturor celor 27 [de țări din UE] de a lucra în vederea stabilirii unei poziții comune”, a declarat Meinl-Reisinger.
Exemplul Războiului Rece
Norvegia, care nu face parte din echipa de negociere a Europei, dar a avut contacte directe cu Rusia, avansează, de asemenea, idei pentru reducerea tensiunilor. Susținătorii Ucrainei ar trebui să privească spre Războiul Rece pentru a găsi exemple despre modul în care Rusia și Occidentul au gestionat tensiunile extreme – în special „Acordurile de la Helsinki” din 1975, care au stabilit principii pentru relațiile dintre state –, a afirmat ministrul de Externe Barth Eide.
„Desfășurările de forțe NATO în țările membre NATO, de exemplu, nu reprezintă un subiect de discuție cu Rusia”, însă acordurile din perioada Războiului Rece privind limitarea armamentului „trebuie să rămână relevante în scenariul de după război”.
În aceeași ordine de idei, oficiali apropiați de discuții pledează pentru un mandat „flexibil”, care să le permită participanților să negocieze efectiv, în loc să aibă mâinile legate. Sarcina de a elabora acest mandat ar trebui să le revină ambasadorilor statelor membre UE în cadrul reuniunilor Coreper, nu miniștrilor de externe, au susținut doi oficiali europeni.
O dificultate suplimentară este faptul că un astfel de mandat i-ar viza pe reprezentanții europeni prezenți la masa negocierilor – Bjoern Seibert din partea Comisiei, Anna-Maria Boura din partea Consiliului European, precum și consilierii din Franța, Polonia, Italia și Germania –, dar nu și pe cei din Regatul Unit sau din cadrul NATO.
Strategia unui avocat
Kallas, însă, consideră că miniștrii de Externe pe care îi reunește lunar la Bruxelles ar trebui să fie cei care elaborează mandatul – iar, în viziunea sa, această abordare ar trebui să solicite concesii din partea Rusiei încă de la bun început, și nu invers.
„Miniștrii de Externe sunt pregătiți să continue această muncă”, a declarat ea luni jurnaliștilor, precizând că a propus deja o listă de cerințe.
„Am fost avocat”, a spus ea. „Cum intri în negocieri? Mai întâi, prezinți sau pregătești varianta optimă – tot ceea ce ți-ai dori să obții. Apoi, fără a face acest lucru public, stabilești până unde ești dispus să cedezi și care sunt «liniile roșii», adică aspectele asupra cărora nu se poate negocia sub nicio formă.”
Miniștri din mai multe țări baltice, nordice și din statele de pe flancul estic au susținut abordarea lui Kallas.
„Trebuie să respectăm cu strictețe ordinea etapelor: mai întâi, trebuie să convenim asupra unei încetări a focului, iar odată ce armele tac, putem negocia o pace durabilă pentru Ucraina”, a declarat Kęstutis Budrys, oficial lituanian.
Ministrul de Externe al Estoniei, Margus Tsahkna, a susținut aceeași idee: „În primul rând, Putin poate iniția încetarea focului. Apoi urmează negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina; iar dacă se ajunge la pace, trebuie să discutăm despre garanțiile de securitate care vor fi oferite Ucrainei. De asemenea, avem nevoie de garanții de securitate din partea Ucrainei pentru regiunea noastră.”
E nevoie de pragmatism
Singura problemă este că Europa a acceptat, în fapt, ca discuțiile să continue chiar și în absența unei încetări a focului. Potrivit a doi oficiali UE, negociatorii europeni anticipează reluarea discuțiilor în săptămânile următoare, la Abu Dhabi, și mizează pe prezența reprezentanților Rusiei la masa negocierilor. Asta în ciuda faptului că Moscova continuă atacurile zilnice pe întreg teritoriul Ucrainei.
„Este vorba despre pragmatism”, a declarat un înalt oficial UE, care a solicitat anonimatul pentru a putea vorbi deschis. „Persoanele prezente la discuții trebuie să aibă capacitatea de a lua decizii.”
T.D.
