Europa intră într-un „superciclu” electoral. Rezultatele ar putea zdruncina temeliile Uniunii Europene

Europa intră într-un „superciclu” electoral. Rezultatele ar putea zdruncina temeliile Uniunii Europene
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Până la sfârșitul lui 2027, alegătorii din patru dintre cele mai mari cinci state ale UE vor merge la urne. În Spania, Franța, Polonia și Italia, partidele naționaliste și eurosceptice au șanse să ajungă la putere sau să-și consolideze poziția. Miza trece dincolo de granițele celor patru țări.

O schimbare a raportului de forțe la Bruxelles ar putea bloca decizii privind bugetul european, extinderea Uniunii și sprijinul pentru Ucraina, scrie Jon Henley, corespondentul pentru afaceri europene al The Guardian.

La sfârșitul anului 1998, Tony Blair era premierul Marii Britanii, Lionel Jospin conducea guvernul Franței, iar Gerhard Schröder tocmai fusese ales cancelar al Germaniei. Uniunea Europeană avea 15 state membre. În 13 dintre ele, partide proeuropene de centru-stânga guvernau singure sau în coaliție.

Economiile creșteau, nivelul de trai se îmbunătățea, iar extinderea spre est era în curs. La Washington, Bill Clinton urma aceeași „a treia cale”, între capitalismul de piață liberă și socialismul tradițional. Pentru Uniunea Europeană, istoria părea să curgă în favoarea ei.

Aproape trei decenii mai târziu, politica europeană pare să se miște din nou într-o singură direcție. De această dată, avântul îi aparține extremei drepte naționaliste. Iar ascensiunea ei ar putea slăbi consensul politic pe care s-a construit Europa după război.

ADVERTISING

Spania deschide seria pe 29 noiembrie. Franța urmează în primăvară

Primul scrutin este cel din Spania, unde alegerile parlamentare anticipate au loc pe 29 noiembrie. Coaliția condusă de premierul socialist Pedro Sánchez riscă să piardă puterea în fața Partidului Popular (PP), conservator, și a formațiunii de extremă dreaptă Vox. Cele două partide guvernează deja împreună în unele regiuni spaniole.

În Franța, alegerile prezidențiale și parlamentare sunt așteptate în primăvara lui 2027. Marine Le Pen (Rassemblement National), pornește ca favorită în cursa pentru președinție, la distanță de Jean-Luc Mélenchon, figura cea mai cunoscută a stângii radicale. Partidele tradiționale rămân profund divizate.

În Polonia, partidele naționaliste adună împreună aproape jumătate din intențiile de vot și ar putea înlătura de la putere coaliția liberală a premierului Donald Tusk.

În Italia, Giorgia Meloni speră să obțină un al doilea mandat la alegerile care trebuie să aibă loc până la sfârșitul lui 2027. Partidul său, Fratelli d’Italia, are rădăcini în extrema dreaptă, dar este la rândul lui presat dinspre dreapta de o formațiune nouă, Futuro Nazionale, condusă de Roberto Vannacci.

În același interval sunt programate alegeri parlamentare în Estonia, Finlanda, Grecia și Slovacia, precum și scrutine regionale în Germania.

Euroscepticii câștigă teren într-o Europă care vrea să rămână în UE

Ascensiunea naționaliștilor vine într-un moment în care 74% dintre europeni, o proporție record, spun că țara lor beneficiază de apartenența la UE. Haosul care a urmat Brexitului și nevoia de siguranță într-o lume tot mai neliniștitoare au făcut ca foarte puține partide eurosceptice să mai ceară ieșirea din Uniune.

Ambiția lor este însă să schimbe UE din interior. Naționaliștii văd în Uniune un proiect impus, care restrânge suveranitatea națională, și vor să o transforme într-o asociere de state suverane, aflate într-o interdependență mult mai relaxată. În opinia politologului italian Nathalie Tocci, acest „superciclu” electoral ar putea „schimba dramatic fața Europei”. Riscul ar fi ca proiectul european să fie „golit de conținut, dacă nu chiar să intre în implozie”.

Fiecare scrutin are o dinamică proprie, dar nemulțumirile care îl alimentează sunt adesea aceleași. Creșterea economică slabă, îmbătrânirea populației, presiunea asupra finanțelor publice și scumpirea vieții au erodat sprijinul pentru marile partide de centru-stânga și de centru-dreapta. Valul de proteste conduse de tineri în Europa este expresia cea mai vizibilă a acestei nemulțumiri.

Între timp, partidele naționaliste au devenit tot mai abile în a prezenta teme foarte diferite drept amenințări, de la migrație și vaccinuri până la tranziția verde, sprijinul pentru Ucraina, globalizare și instituțiile supranaționale. Aceste mesaje au fost întărite de dezinformarea rusă și de sprijinul deschis al administrației Trump pentru partidele pe care le numește „patriotice”, scrie Henley.

Astăzi, aproape un alegător european din patru votează cu extrema dreaptă. Proporția este de aproape cinci ori mai mare decât la mijlocul anilor ’90. Ascensiunea a avut și reculuri. În timp ce Alternativa pentru Germania (AfD) obținea o victorie istorică la alegerile regionale din estul Germaniei, Partidul Libertății al lui Geert Wilders pierdea aproape o treime din mandate în Țările de Jos. În Ungaria, Fidesz, partidul lui Viktor Orbán, a suferit o înfrângere categorică, iar în Suedia sprijinul pentru Democrații Suedezi a scăzut pentru prima dată în 16 ani.

Tendința pe termen lung rămâne însă ascendentă. Politologii o explică mai ales prin intrarea ideilor extremei drepte în discursul politic general, îndeosebi în privința imigrației. Partidele de centru-dreapta renunță treptat la regula care excludea colaborarea cu dreapta radicală. La nivel european, Partidul Popular European a apelat tot mai des la voturile grupurilor aflate mai la dreapta pentru a restrânge unele măsuri ale Pactului verde european și a înăspri regulile privind migrația.

Ce s-ar putea bloca la Bruxelles

Efectul cel mai important s-ar putea vedea în Consiliul European, compus din liderii celor 27 de state membre. Potrivit analizei, doar trei șefi de guvern provin acum din partide de centru-stânga.

Un scenariu avansat de The Guardian este ca, până la sfârșitul lui 2027, lideri eurosceptici din Franța, Spania și Polonia să li se alăture celor pe care autorul îi include deja în această categorie în Cehia, Italia, România, Slovacia și Slovenia. Încadrarea României la eurosceptici îi aparține autorului și nu este explicată în articol. România este reprezentată în Consiliul European de președintele Nicușor Dan.

Un asemenea grup nu ar avea voturile necesare pentru a rescrie legislația europeană, dar ar avea suficientă greutate pentru a bloca decizii importante. Negocierile privind bugetul UE, primirea de noi membri, ajutorul pentru Ucraina și o cooperare mai strânsă în apărare, energie, finanțe și tehnologie ar putea fi paralizate.

Numărul aliaților de la masă ar putea schimba inclusiv comportamentul unor lideri aflați deja la putere, observă Nathalie Tocci. Moderația relativă a Giorgiei Meloni s-a datorat în parte faptului că, în Consiliu, premierul italian a negociat cu lideri precum Donald Tusk, Pedro Sánchez și Emmanuel Macron. A contat și faptul că Italia beneficiază de aproximativ 200 de miliarde de euro din fondul european de redresare.

Cum s-ar poziționa Meloni dacă la masă s-ar afla Marine Le Pen, liderul partidului polonez Lege și Justiție (PiS), Jarosław Kaczyński, și un guvern spaniol susținut de Vox? Cu Roberto Vannacci presând-o din dreapta acasă și cu finanțarea europeană pentru redresare apropiindu-se de final, ar avea mai puține motive să susțină pozițiile proeuropene, crede Tocci.

Franța, scrutinul decisiv. Ucraina ar putea resimți prima consecințele

Analiștii citați de The Guardian consideră că miza cea mai mare este în Franța. Programul lui Marine Le Pen o pune pe un curs de coliziune cu Bruxelles-ul. Vrea să reducă cu 11 miliarde de euro contribuția Franței la bugetul UE și să organizeze un referendum constituțional prin care dreptul francez să aibă prioritate în fața celui european. Alte măsuri pe care le propune ar încălca reguli ale pieței unice.

Franța „are o influență considerabilă în UE”, spune Mujtaba Rahman, de la compania de consultanță Eurasia Group. În comparație cu Orbán, o președintă Le Pen ar avea mult mai multe pârghii pentru a pune în aplicare strategia extremei drepte de a submina instituțiile supranaționale și ordinea juridică pe care se sprijină Uniunea.

Până acum, Bruxelles-ul a putut limita efectul blocajelor provocate de lideri precum Orbán și pentru că rareori se aflau mai mult de doi sau trei de aceeași parte a mesei. Un grup eurosceptic care ar acționa coerent ar putea împiedica Uniunea să apere statul de drept sau să adopte politici economice și de securitate comune. Ucraina ar fi, foarte probabil, prima afectată, dacă Le Pen ar strânge în jurul său suficiente guverne pentru a bloca noi ajutoare, scrie Henley.

La aproape trei decenii de Europa lui Blair, Jospin și Schröder, alegerile care urmează ar putea deveni „teste decisive pentru capacitatea de rezistență a UE”, consideră Stefan Lehne, de la Carnegie Europe. El vede riscul major pe termen mediu. O dreaptă radicală mai puternică ar putea „împiedica Uniunea să devină ceea ce trebuie să fie pentru a face față provocărilor viitorului”. Iar dacă statele membre nu mai reușesc să acționeze împreună tocmai atunci când au nevoie unele de altele, consecința ar fi, treptat, „pierderea relevanței”.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google