Summitul prin care Joe Biden vrea să marcheze întoarcerea Statelor Unite în prima linie a luptei împotriva modificărilor climatice începe să prindă contur, iar Washingtonul a invitat 40 de lideri mondiali, inclusiv pe preşedinţii chinez Xi Jinping şi rus Vladimir Putin, la această reuniune prevăzută la 22-23 aprilie.
Summitul urmează să fie ”virtual”, din cauza pandemiei covid-19, dar va fi ”transmis în direct”, a anunţat vineri Casa Albă într-un comunicat.
Preşedintele american le-a declarat unor jurnalişti că nu a ”vorbit încă” cu omologii săi chinez şi rus, ”însă ei ştiu că sunt invitaţi”, relatează AFP.
Democratul afişează o mare fermitate faţă de China şi Rusia, însă spune că vrea să coopereze cu aceste două puteri adversare ale Statelor Unite în provocări comune, mai ales în lupta împotriva încălzirii globale.
Între ceilalţi lideri invitaţi la aceste discuţii virtuale se află preşedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Angela Merkel, premierul britanic Boris Johnson, dar şi premierii indian Narendra Modi şi israelian Benjamin Netanyahu şi preşedinţii turc Recep Tayyip Erdogan sau brazilian Jair Bolsonaro.
Este vorba despre 17 ţări care emit împreună 80% dintre gazele cu efect de seră, a anunţat preşedinţia americană, dar şi despre state-motoare în lupta împotriva modificărilor climatice sau foarte expuse efectelor acestora.
În urma dezangajării lui Donald Trump, noul preşedinte a hotărât, aşa cum a promis, încă din prima sa zi la Casa Albă, la 20 ianuarie, să reintroducă Statele Unite în Acordul de la Paris de luptă împotriva încălzirii globale.
Obiectiv ambițios
Joe Biden şi-a anunţat la sfârşitul lui ianuarie intenţia de a organiza un summit în lupta împotriva modificărilor climatice la 22 aprilie, de Ziua Pământului.
Reuniunea urmează să se desfăşoare timp de două zile, pentru a ”sublinia urgenţa - şi beneficiile economice - ale unei acţiuni climatice hotărâte”, anunţă Casa Albă.
Ea va marca o ”etapă importantă” către marea Conferinţă ONU COP26, prevăzută în noiembrie la Glasgow, în Scoţia.
Preşedintele american s-a angajat să reducă la zero nivelul poluării în sectorul energetic american - până în 2035 - şi ca economia americană să atingă neutralitatea carbonului până în 2050.
”Până la summit, Statele Unite vor anunţa un obiectiv ambiţios cu privire la emisii la orizontul lui 2030”, în cadrul contribuţiei lor la Acordul de la Paris, au confirmat serviciile sale.
”În invitaţia sa, preşedintele îi îndeamnă pe lideri să profite de summit pentru a explica cum intenţionează ţările lor să contribuie la o ambiţie climatică consolidată”.
Biden, tăcut pe subiect
Acaparat de gestionarea crizelor sanitară şi economică, Joe Biden a rămas relativ tăcut în acest subiect, lăsându-l pe emisarul său special în lupta împotriva modificărilor climatice John Kerry să pregătească terenul.
Fostul secretar de Stat John Kerry, un fost candidat la Casa Albă, îşi multiplică intervenţiile şi efectuează prima vizită în Europa.
El a lansat un apel adresat ţărilor din întreaga lume la o revizuire a ambiţiilor climatice în cadrul summitului de la Glasgow.
Acordul de la Paris are ca obiectiv o limitare a creşterii temperaturii planetei la două grade Celsius faţă de nivelul anterior Revoluţiei Industriale şi o continuare a eforturilor în vederea limitării acestei creşteri a temperaturii la 1,5 grade Celesius.
În mandatul lui Donald Trump, prima economie mondială a renunţat să prezinte obietive.
Anunţul administraţiei Biden este, aşadar aşteptat, în contextul în care Statele Unite sunt al doilea puluator cu dioxid de carbon (CO2), după China.
El este cu atât mai important, cu cât ONU a tras un semnal de alarmă, în februarie, anunţând că numai 75 de ţări - inclusiv statele membre UE - dintre cei aproximativ 200 de semnatari ai acordului şi-au prezentat angajamentele revizuite până la 31 decembrie 2020.