În ultima lună, oficiali din Bruxelles, Londra, Paris și Varșovia repetă aceeași întrebare marcată de îngrijorare: „Ce se întâmplă dacă ne reînarmăm, iar extrema dreaptă ajunge la putere?”.
După decenii în care și-a delegat o mare parte din apărare către Statele Unite – și în urma a două șocuri majore: invazia rusă la scară largă în Ucraina și atitudinea ambivalentă a președintelui Trump față de rolul Statelor Unite în cadrul NATO – Europa a început să-și consolideze capacitățile militare la o scară fără precedent.
Însă, pe măsură ce acest proces capătă avânt, partidele de extremă dreapta înregistrează progrese semnificative în alegeri și în sondaje, în special în Germania și Franța. Există un scenariu posibil, în viitorul apropiat, în care țările europene ar putea fi guvernate de formațiuni eurosceptice – în unele cazuri, chiar fățiș pro-ruse – care ar putea deturna sau utiliza în mod abuziv procesul de reînarmare a propriilor state.
Liana Fix, cercetătoare principală pentru Europa în cadrul Council on Foreign Relations, analizează într-un articol publicat de New York Times, modul în care procesul de reînarmare a Europei ar putea ajunge în mâinile greșite și cum poate fi evitat acest pericol.
Două mari puteri ale Europei alunecă în mirajul populismului
Franța reprezintă principala preocupare imediată:
- Alegerile prezidențiale sunt programate pentru luna aprilie, iar sondajele recente arată că Marine Le Pen, candidata formațiunii de extremă-dreapta Adunarea Națională (Rassemblement National), s-ar plasa pe primul loc în primul tur, obținând între 35% și 37% din voturi.
- Marine Le Pen este profund eurosceptică și a declarat că ar reduce ajutorul financiar acordat Ucrainei. Ea dorește retragerea Franței din structura de comandă militară integrată a NATO (după încheierea războiului din Ucraina) și a criticat conceptul de „descurajare prin prezență înaintată” (forward deterrence), calificându-l drept un „exercițiu de relații publice politice”. În cazul unei crize cu Rusia — dacă, de exemplu, Rusia ar pune la încercare NATO printr-o acțiune agresivă împotriva statelor baltice — este greu de imaginat o Franță condusă de RN în rolul de lider al apărării europene.
Însă Germania reprezintă îngrijorarea mai profundă, pe termen mai lung.
- Formațiunea de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) manifestă, în linii mari, un scepticism față de UE și NATO; ea a susținut că sancțiunile împotriva Rusiei afectează Germania mai mult decât ținta vizată și pledează pentru revenirea la gazul rusesc ca sursă de energie. Luna trecută, liderul partidului, Alice Weidel, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că Germania are nevoie de „o resursă energetică sustenabilă, fiabilă și ieftină, garantată de Rusia în ultimele patru decenii”, adăugând că sancțiunile au distrus „modelul de afaceri” al țării sale.
- Nu există un scenariu iminent în care AfD să ajungă la putere la nivel național, însă o astfel de evoluție nu mai este de neconceput, menționează Liana Fix, autoarea volumului „Germany Rearmed: The Return of War and the End of Illusions”. În sondajele la nivel național, partidul înregistrează aproximativ 28%, devansând considerabil formațiunea creștin-democrată a cancelarului Friedrich Merz. În luna septembrie, a obținut o victorie zdrobitoare în alegerile regionale din landul estic Saxonia-Anhalt. „Cordonul sanitar” – acordul dintre partidele politice consacrate din Germania de a refuza orice colaborare cu formațiunile considerate extremiste – rămâne în vigoare, dar e supus unor presiuni.
- Chiar dacă „cordonul sanitar” împotriva AfD va rezista, așa cum se preconizează, la următoarele alegeri – așteptate în 2029 –, vecinii Germaniei își fac deja griji cu privire la ceea ce va urma. Popularitatea AfD ar putea atinge apogeul la jumătatea anilor 2030, moment în care reînarmarea Germaniei ar urma să fie aproape gata. Nu este deloc imposibil ca o Germanie reînarmată și condusă de AfD să exercite presiuni asupra vecinilor săi și să distrugă decenii de integrare și cooperare europeană.
Poate fi ferită reînarmarea de forțele populiste?
Nu este posibil ca reînarmarea Europei să fie protejată complet împotriva populismului, subliniază autoarea analizei.
Dacă un partid de extremă-dreapta din Paris sau Berlin ar fi hotărât să rupă punțile cu vecinii săi, ar putea să o facă. Totuși, europenii pot lua măsuri pentru a câștiga timp și pentru a face ca o eventuală retragere din sistemul european de apărare comună să devină mult mai costisitoare.
Țările europene trebuie să-și interconecteze atât de strâns capacitățile militare și industriile de apărare, încât costul pentru oricare dintre ele de a anula sau de a abandona apărarea europeană să crească semnificativ. Acest lucru presupune o finanțare comună mai amplă a apărării, ceea ce creează stimulente pentru cooperare – programul existent SAFE, care oferă împrumuturi garantate de UE pentru achiziții comune, reprezintă un bun punct de plecare.
Integrarea forțelor europene și încheierea unor contracte de producție pe termen lung, bazate pe lanțuri de aprovizionare partajate, ar încuraja statele europene să se bazeze unele pe altele. Dacă acest lucru sună cunoscut, este pentru că a stat și la baza logicii Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului – nucleul a ceea ce a devenit ulterior Uniunea Europeană, menționează experta.
În opinia sa, Statele Unite ar trebui să sprijine astfel de eforturi. Washingtonul dorește ca Europa să se apere singură, însă transferul responsabilităților de securitate va funcționa doar dacă europenii cooperează, în loc să se privească unii pe alții cu neîncredere.
Administrația Trump salută ascensiunea „partidelor europene patriotice”, ca și cum acestea ar forma, în mod natural, un bloc prietenos cu care SUA ar putea colabora. Însă aceste partide își definesc adesea interesele naționale în opoziție cu cele ale vecinilor lor, ceea ce duce la competiție și fragmentare în Europa — exact opusul a ceea ce urmărește transferul responsabilităților de securitate, atrage atenția Fix.
Europa a pierdut un pilon. Mai are doi
Timp de decenii, securitatea Europei s-a sprijinit pe trei piloni:
- garanția de securitate oferită de SUA prin intermediul NATO, care a ținut la distanță Uniunea Sovietică și, ulterior, Rusia;
- prietenia franco-germană, aflată în centrul Uniunii Europene, care a menținut pacea între europeni;
- integrarea Germaniei în NATO și în Uniunea Europeană, fapt ce a atenuat temerile legate de o eventuală dominație germană.
Garanțiile de securitate ale SUA au fost deja subminate. Dacă Marine Le Pen și AfD-ul condus de Alice Weidel ar pune sub semnul întrebării și ceilalți doi piloni, rezultatul nu ar fi o Europă capabilă să se apere singură. Ar fi, în schimb, o Europă reînarmată și lăsată în derivă.
T.D.
