Europa nu a reușit să desemneze un singur negociator care să reprezinte continentul în discuțiile de pace privind Ucraina, în pofida dorinței lui Volodimir Zelenski de a avea un interlocutor unic în relația cu Rusia și Statele Unite.
Diviziunile privind strategia față de Moscova, responsabilitățile diferite ale statelor și instituțiilor europene și disputa asupra viitoarei arhitecturi de securitate a continentului complică însă efortul Europei de a avea o voce comună în negocieri.
Unii lideri europeni și-au dorit un negociator de tip supererou, capabil să-l înfrunte pe Vladimir Putin și pe Donald Trump, să obțină un acord de pace echitabil pentru Ucraina și să protejeze, în același timp, securitatea continentului, în condițiile în care discuțiile despre încetarea focului capătă amploare.
Un asemenea personaj nu avea însă cum să fie găsit, arată o analiză Politico.
Dorința de a identifica un singur reprezentant care să vorbească în numele Europei era de înțeles. Ideea unui lider unic, respectat, care să preia conducerea negocierilor, se bazează în mare măsură pe dorința de a proiecta forță și unitate europeană, dar și pe interesul de a face negocierile cu Rusia, SUA și Ucraina mai eficiente.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat chiar în această săptămână că își dorește ca Europa să identifice în câteva zile persoana care o va reprezenta la negocieri. El a sugerat că ar prefera ca aceasta să fie o singură persoană și a lăsat să se înțeleagă chiar că are o preferință, fără să dezvăluie însă un nume.
Nu a obținut ceea ce și-a dorit.
Discuții tehnice
Căutarea unui reprezentant de rang înalt care să ocupe locul Europei la masa negocierilor în următoarea rundă de discuții de pace devenise o obsesie politică la Bruxelles, care a ignorat cel puțin două aspecte importante.
Primul este că negocierile nu au ajuns, în acest moment, la nivelul liderilor politici. Discuțiile din această săptămână de la Abu Dhabi au fost negocieri tehnice între oficiali de rang înalt. Marii actori politici, precum Putin și Zelenski, nu au fost prezenți, cu atât mai puțin Trump. Rusia a trimis un consilier al Kremlinului pentru a-și conduce echipa, iar Ucraina l-a desemnat pe șeful serviciilor sale de informații să îi susțină poziția.
Dacă acești oficiali vor înregistra progrese în direcția unui acord, liderii politici vor dori, fără îndoială, să se implice. În cele din urmă, liderii vor fi cei care vor semna eventualele acorduri de pace. Nu există nicio limită în ceea ce privește numărul de președinți sau prim-miniștri din UE care ar putea participa la o astfel de întâlnire, în calitate de semnatari sau garanți ai acordului final.
Următorul pas necesar, potrivit atât reprezentanților Ucrainei, cât și celor americani care mediază discuțiile, este ca Europa să participe la dialogul cu Rusia, însă la acest nivel tehnic.
„Europa nu este un superstat”
Al doilea aspect pe care unele state membre și persoane influente de la Bruxelles l-au trecut cu vederea este unul structural: există prea mulți actori europeni, cu interese la fel de importante, dar foarte diferite, și cu responsabilități distincte. Din acest motiv, reunirea tuturor acestor componente sub conducerea unei singure persoane este imposibilă.
Comisia Europeană nu poate negocia viitoarea arhitectură de securitate a Europei. Aceasta este o decizie care le revine statelor membre NATO și guvernelor naționale. În egală măsură, însă, NATO, Parisul și Berlinul nu pot negocia sancțiunile UE sau aderarea Ucrainei la Uniune, deoarece aceste chestiuni intră în responsabilitatea Comisiei Europene.
Nici ideea că „E3” – Germania, Franța și Marea Britanie – ar accepta ca instituțiile europene sau NATO să negocieze totul în numele lor nu este realistă.
După cum a explicat un diplomat european pentru Politico: „Motivul pentru care Europa nu a găsit o singură persoană care să o poată reprezenta în întregime este că Europa nu este un superstat”.
În contextul negocierilor privind Ucraina, interesele europene includ numeroase state membre ale UE, dar și țări precum Marea Britanie și Norvegia, precum și Turcia și Republica Moldova, a spus diplomatul.
„Cine poate promite trupe pe teren în numele restului Europei? Cine poate oferi miliarde pentru finanțare? Este dificil.”
Concluzia la care au ajuns unii dintre oficialii implicați în procesul de la Abu Dhabi a fost că Europa va trebui să fie reprezentată de o echipă, așa cum s-a întâmplat și până acum, chiar dacă reprezentanții săi au fost până în prezent la un nivel inferior celui al principalilor negociatori. Membri diferiți ai echipei vor prelua responsabilitatea pentru chestiuni diferite.
Ce vrea Putin
Rămâne apoi problema conținutului negocierilor: ce anume va fi discutat și care va fi poziția comună a echipei europene?
„Ceea ce spunem efectiv este mai important decât configurația exactă a persoanelor aflate în încăpere”, a declarat premierul Suediei, Ulf Kristersson.
Motivul pentru care oficialii americani și ucraineni doresc participarea Europei este că ei cred că deschiderea unei discuții despre remodelarea structurilor de securitate ale continentului ar putea determina Rusia să adopte o abordare mai cooperantă.
Principalul negociator al Rusiei, Vladimir Medinski, a declarat că arhitectura de securitate a Europei a fost tema principală discutată în această săptămână la Abu Dhabi.
„Conflictul din Ucraina a arătat că întregul sistem de securitate care a funcționat după Ialta și Potsdam funcționează defectuos, iar conflictul din Ucraina a devenit punctul în care sistemul a cedat”, a spus acesta.
Echipa ucraineană a observat că poziția intransigentă a Rusiei s-a mai atenuat atunci când reprezentanții Moscovei au văzut posibilitatea de a discuta despre revendicările lor mai ample privind securitatea europeană.
Europa însăși nu a fost parte la această conversație.
Momentul discuțiilor rămâne esențial
Primul lucru care trebuie clarificat este ordinea în care se vor desfășura negocierile. Mai exact, când ar trebui europenii să accepte să discute despre solicitarea Rusiei de a restructura arhitectura de securitate regională?
Este o întrebare esențială și potențial existențială pentru statele europene. Ea se află deja în centrul preocupărilor oficialilor de rang înalt ai UE, care își cântăresc cu atenție pozițiile.
Persoane apropiate negocierilor cu care a discutat Politico cred că poate fi găsită o modalitate inteligentă de a-i oferi Rusiei posibilitatea unei discuții despre securitatea regională, ca parte a unei succesiuni atent stabilite a negocierilor, fără ca această chestiune să fie inclusă în mod obligatoriu în acordul final de pace pentru Ucraina.
Însă diferiți reprezentanți ai UE transmit mesaje diferite în privința acestei ordini a discuțiilor, ceea ce poate să fie ori o strategie inteligentă, ori un semn al dezordinii care continuă să domine procesul.
Kaja Kallas, șefa diplomației europene, a declarat că nu trebuie să existe discuții despre arhitectura mai largă de securitate europeană – precum structurile NATO, desfășurarea trupelor și forumurile de consultare cu Rusia – înainte de finalizarea acordului de pace.
La Abu Dhabi, însă, oficialii UE au transmis că sunt pregătiți să accepte negocieri pe două direcții paralele, astfel încât acordul de pace pentru Ucraina și viitoarele structuri de securitate ale Europei să poată fi discutate în același timp.
Oficialii europeni sunt, de asemenea, de acord că stabilirea ordinii negocierilor în această privință este esențială. În culise, diferite țări și grupuri au opinii divergente asupra strategiei potrivite, la fel cum nu au ajuns la un consens nici în privința oportunității de a purta discuții directe cu Putin.
Desigur, este posibil ca însăși problema rolului Europei să devină lipsită de relevanță. Reprezentanții americani au declarat joi seară că Putin a fost de acord ca Europa să se alăture negocierilor, însă Kremlinul a pus sub semnul întrebării această posibilitate vineri.
După încheierea negocierilor de la Abu Dhabi din această săptămână, Jared Kushner, ginerele lui Trump și emisarul său special, a recunoscut cele două dificultăți cu care se confruntă.
„Dacă Europa ar putea identifica o singură persoană care să vorbească în numele său, acest lucru ar reprezenta o realizare mai importantă decât să-i convingem pe ruși să o includă în negocieri”.
B.B.
