Europa este preocupată de politica imprevizibilă a lui Donald Trump, însă relația cu Washingtonul ar putea deveni, paradoxal, cea mai gestionabilă dintre marile sale provocări externe.
Într-o analiză semnată de Mujtaba Rahman, director general pentru Europa al Eurasia Group, Rusia și China sunt indicate drept riscuri structurale tot mai mari, în timp ce alegerile prezidențiale din Franța ar putea avea consecințe majore asupra capacității Europei de a răspunde unit acestor presiuni.
Relația cu SUA se stabilizează, dar cum va face Europa față Rusiei și Chinei dacă Marine Le Pen ajunge președinte?, scrie Mujtaba Rahman într-un editorial pentru The Guardian.
Acesta îşi aminteşte că recent a vorbit în fața unui grup de peste 100 de ambasadori europeni despre marile provocări cu care se confruntă continentul în acest an și în anul următor. Ideea principală pe care a transmis-o acestor diplomați de rang înalt a fost că, poate în mod paradoxal, cele mai mari provocări externe ale Europei în următoarele 12 luni vor veni din partea Rusiei și Chinei, nu a SUA.
Relația Europei cu America lui Trump rămâne dificilă. Președintele american a slăbit încrederea în NATO, a creat noi tensiuni comerciale transatlantice și a introdus incertitudine în toate domeniile, de la sprijinul SUA pentru Ucraina până la planurile sale teritoriale privind Groenlanda.
Și, totuși, în mod paradoxal și în pofida celor mai recente amenințări ale lui Trump cu tarife vamale ca reacție la apropierea UE de Canada, relația transatlantică devine partea mai stabilă a mediului extern al Europei. Nu este stabilă, dar este mai stabilă, subliniază Mujtaba Rahman.
În comparație cu Rusia și China, disputele Europei cu Washingtonul rămân într-o anumită măsură limitate și, în mare parte, negociabile.
Capacitățile Ucrainei în materie de drone, aflate într-o expansiune rapidă, inovația sa militară și experiența acumulată pe câmpul de luptă au făcut din Kiev un partener mai valoros pentru Washington.
Companiile americane din domeniul apărării beneficiază, de asemenea, de sprijinul militar acordat de Europa Ucrainei și de reînarmarea europeană în fața Rusiei.
SUA, Danemarca și Groenlanda afirmă acum că au ajuns la un acord care permite Statelor Unite să dezvolte o prezență militară semnificativă în Groenlanda.
Detaliile vor fi esențiale, dar părțile au motive mult mai puternice să ajungă la un compromis decât să permită ca această chestiune să devină o sursă permanentă de confruntare.
- Acord istoric privind Groenlanda: SUA își extind prezența militară, iar înțelegerea rămâne valabilă și dacă insula devine independentă
- De ce „triumful” lui Trump din Groenlanda este, de fapt, un fiasco
Tensiunile comerciale vor continua în sens mai larg, în special în ceea ce privește reglementarea de către Europa a companiilor americane din domeniul tehnologiei.
Același lucru este valabil și pentru NATO, care și-a pierdut din credibilitate din cauza criticilor repetate ale lui Trump. Cu toate acestea, aceste dispute au loc între țări cu interese de securitate și economice profund interconectate.
Riscurile pe care Rusia și China le prezintă pentru Europa sunt mai structurale și indică tot mai mult spre o escaladare.
Rusia devine mai periculoasă pe măsură ce slăbește
Rusia devine mai periculoasă pentru că devine mai slabă.
Kremlinul rămâne fără modalități ieftine și lipsite de costuri politice pentru a finanța războiul din Ucraina.
Ipotezele inițiale ale Moscovei privind bugetul pentru 2026 au fost depășite de evoluția evenimentelor. Cheltuielile militare continuă să crească, determinate nu doar de necesarul de echipamente, ci și de costurile tot mai mari pentru recrutarea soldaților trimiși pe front și plata despăgubirilor pentru victime.
Modul în care Vladimir Putin își finanțează războiul reprezintă acum câmpul de luptă din spatele câmpului de luptă. Noi majorări de taxe ar afecta o economie care, în afara sectorului militar, se apropie de recesiune.
Împrumuturile au devenit mai scumpe, în timp ce cheltuielile publice – de la școli și spitale până la infrastructură – sunt reduse pentru a proteja efortul de război.
În loc să-l împingă pe Putin spre un compromis, dificultățile economice ale Rusiei ar putea produce, cel puțin inițial, efectul opus.
Dacă se așteaptă ca situația economică a Rusiei să se înrăutățească anul viitor, Kremlinul are un stimulent puternic să-și îmbunătățească acum poziția militară. Asta înseamnă o escaladare în Ucraina și împotriva NATO. Acest lucru explică vizita neanunțată recentă la Moscova a directorului CIA, John Ratcliffe.
În Ucraina, Rusia este probabil să-și accelereze eforturile de mobilizare și să intensifice atacurile asupra orașelor și infrastructurii ucrainene, sporindu-și în această iarnă eforturile de a afecta economia Ucrainei și moralul populației civile.
Lunile următoare vor aduce, de asemenea, o intensificare a activităților de război hibrid ale Rusiei împotriva statelor NATO.
China, o provocare diferită, dar la fel de serioasă
China reprezintă o provocare diferită, dar la fel de serioasă. Ani la rând, Europa a dezbătut dacă China concurează în condiții echitabile. Această dispută s-a încheiat, în esență. Există acum un consens larg potrivit căruia subvențiile Chinei, supracapacitatea sa industrială, cursul de schimb subevaluat și modelul economic bazat pe exporturi necesită un răspuns politic.
Întrebarea nu mai este dacă Europa ar trebui să se apere împotriva concurenței neloiale a Chinei, ci cât de departe este pregătită să meargă.
Beijingul a ajuns, între timp, la o concluzie foarte diferită. China vede tot mai mult măsurile europene de apărare comercială, politica industrială și agenda privind securitatea economică drept o încercare de a-i limita creșterea.
Comisarul european pentru Comerț, Maroš Šefčovič, și omologul său chinez, Wang Wentao, s-au întâlnit la sfârșitul lunii iunie și s-au angajat să rezolve până în octombrie o serie de probleme aflate încă în discuție. Acest lucru ar putea amâna confruntarea. Este puțin probabil însă să o împiedice.
China nu își va abandona subvențiile industriale, politica privind cursul de schimb sau modelul de creștere bazat pe exporturi. Acestea sunt elemente centrale ale strategiei economice chineze și nu fac obiectul negocierii.
În egală măsură, UE nu va renunța la agenda sa privind securitatea economică. Uniunea dezvoltă mecanisme de control al investițiilor, restricții privind achizițiile publice și noi instrumente industriale și de apărare comercială. Deși, oficial, nu vizează o anumită țară, multe dintre acestea sunt în mod evident îndreptate împotriva Chinei.
Prin urmare, fiecare măsură europeană menită să reducă dependența de China este susceptibilă să provoace un răspuns chinez, iar fiecare măsură de retorsiune a Chinei va consolida argumentele politice de la Bruxelles pentru adoptarea unor măsuri și mai dure. Acest lucru face compromisul mai dificil și crește probabilitatea unei escaladări între cele două părți pe termen mediu.
Cel mai probabil scenariu este o confruntare gestionată, nu un război comercial la scară largă. UE își va extinde restricțiile țintite pentru a limita accesul Chinei în noi sectoare. China va răspunde prin tarife selective, bariere în domeniul achizițiilor publice, presiuni de reglementare asupra companiilor europene și controale mai stricte asupra mineralelor critice. Ambele părți vor încerca să crească presiunea fără să piardă controlul asupra situației.
Europa are și ea pârghii de presiune. China rămâne extrem de dependentă de accesul la piața unică europeană, una dintre cele mai mari şi mai bogate piețe de export din lume. Europa poate rezista presiunilor dacă guvernele sale rămân unite.
De ce alegerile din Franța ar putea schimba totul
Tocmai de aceea, alegerile prezidențiale din Franța de anul viitor s-ar putea dovedi mai importante pentru Europa decât orice decizie luată la Washington, Moscova sau Beijing.
Lidera extremei drepte, Marine Le Pen, are o cale către victorie. În prezent, ea este creditată cu 35-38% în sondajele privind primul tur și este un candidat mai puternic decât mai tânărul Jordan Bardella, despre care mulți au presupus că va fi candidatul Rassemblement National în cursa de anul viitor.
Perspectivele sale vor depinde în mare măsură de capacitatea centrului politic fragmentat din Franța de a se uni în jurul unui singur candidat. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, Le Pen s-ar putea confrunta în turul al doilea cu reprezentantul stângii radicale, Jean-Luc Mélenchon – și ar avea probabil câștig de cauză.
O președinție Le Pen ar produce schimbări profunde pentru Europa. Ea s-ar opune probabil continuării sprijinului pentru Ucraina, ar bloca sancțiunile împotriva Rusiei, ar submina abordarea UE față de China și ar deschide confruntări cu Bruxelles-ul pe tema Schengen, a regulilor fiscale, a prețurilor la electricitate și a pieței unice.
Amenințarea sa de a opri contribuția Franței la bugetul UE ar putea arunca Uniunea într-o criză financiară și constituțională fără precedent.
Provocările externe ale Europei sunt importante, dar pot fi gestionate. Variabila decisivă este însă Europa însăși: capacitatea sa de a păstra coerența politică necesară pentru a gestiona relațiile cu SUA, Rusia și China.
O victorie a lui Le Pen ar pune sub semnul întrebării această coerență tocmai în momentul în care Europa are cea mai mare nevoie de ea.
Mujtaba Rahman este director general pentru Europa în cadrul Eurasia Group, o companie de cercetare și consultanță specializată în riscuri politice.
Meloni pregătește reguli dure în școlile italiene: interdicție pentru niqab și limită pentru elevii străini
Încă șapte huligani de la protestul oierilor au fost reținuți, după ample percheziții în București și în 15 județe
Recordul extraordinar stabilit de Cristi Chivu: A intrat în istoria lui Inter
De la 1 octombrie încep în București probele pentru sezonul de încălzire
