Moartea lui Liviu Iancu m-a luat prin surprindere într-un an în care am asistat neputincios la un șir nesfârșit de plecări. Mi-am adus aminte că nu-i spusesem nimic despre Xanax,…
Vacciniști și antivacciniști, o confruntare care va dispărea odată cu epidemia
Odată cu debutul campaniei de vaccinare a început să se intensifice și dezbaterea pe această temă atât în presă, cât și pe rețelele sociale. E firesc să fie oameni care…
Puterea absolută a lui Putin făcută praf de un agent păcălit la telefon. Consecințele discuției dintre Navalnîi și călăul său
O discuție telefonică de 49 de minute dintre Alexei Navalnîi și agentul care a încercat să-l omoare a șocat opinia publică internațională. Serviciile secrete ruse, din gafă în gafă, au…
Adevăratul fake-news: Donald Trump recunoaște că a pierdut alegerile! Mandatul unui fiu răsfățat al Americii, un vaccin pentru democrație
Donald Trump continuă să strige că al doilea mandat de președinte i-a fost furat de o conspirație universală. Tot mai puțini apropiați de-ai săi sunt dispuși să-l asculte. Din 20…
O doză de vaccin ar putea fi suficientă! Cum va ajunge vaccinul în țară și de ce e o veste bună că 30% dintre români vor să se imunizeze
De data aceasta optimiștii au învins. Peste 2 milioane de oameni din 6 țări au primit un vaccin împotriva COVID-19 înainte de sfârșitul anului cu toate că mulți se îndoiau…
Cum luptă cu pandemia un medic de familie român care lucrează în Marea Britanie - de la aplauze la nemulțumirile unor pacienți, despre vaccin și Brexit - Interviu Video
Cristina Augood este medic de familie în Marea Britanie. Locuiește la Londra din 1994. A terminat Facultatea de Medicină la București. Este căsătorită și are trei copii. La început a…
AUR, o formațiune creată de alchimiștii digitali, a beneficiat de resurse la care niciun partid tradițional nu poate visa
Formațiunea naționalistă anti-mască, marea surpriză a alegerilor parlamentare din 6 decembrie, a avut o campanie digitală executată cu precizie de chirurg. La începutul lunii decembrie, pagina de Facebook a lui…
Un potenţial nou Guvern Orban ar fi un dezastru pe care Iohannis și-l asumă. De ce și cu ce consecințe?
Cu un scor mult mai mic decât obiectivul stabilit în alegeri, cel de 30%, învins de PSD, Ludovic Orban, în buna tradiție a politicianului român, face tot posibilul să se…
Iohannis îi scrie lui Dumnezeu, iar acesta îl ajută în urma unui compromis între Rai și Iad
O scurtă parabolă despre noul Parlament în care se explică singura majoritate posibilă și semnificația unei plăți în aur de 10%. La începutul lunii decembrie, Dumnezeu îl cheamă la el…
De la 50.000 de voturi la 500.000 în două luni. Anomalia AUR. Cum o explică sociologii
După mai multe interviuri cu experți în domeniul comportamentului politic, fenomenul AUR, formațiunea vedetă a alegerilor din data de 6 decembrie, e departe de-a fi înțeles, dar se conturează câteva…
Klaus Iohannis - Ludovic Orban: rezultatele PNL de la alegeri au rupt lanțul de iubire. Care sunt consecințele?
În seara zilei de 6 decembrie, liderii PNL au fost convinși până în jurul orei 18.00 că vor câștiga alegerile. Conform unor surse din interiorul formațiunii, grija lor cea mai…
AUR, un partid care a crescut în două luni de la 0,77% la 9%. Indicii că ascensiunea e legată de serviciile de informații
E normal ca mulți oameni să fie intrigați de scorul obținut de AUR (Alianța pentru Unirea Românilor). E o formațiune nouă care a strâns 500.000 de voturi la cele mai…
Câteva lecții date de cetățeni liderilor politici la alegerile parlamentare
Ar fi bine ca liderii politici să se abțină să mai învinovățească oamenii pentru că n-au ieșit la vot. Mulți dintre cei care renunță la această îndatorire cetățenească au motivele…
Ludovic Orban s-a pregătit de sărbătoare și a ajuns la o slujbă de înmormântare
După patru ani de dominație a PSD, alegerile din 6 decembrie nu au reușit să schimbe destinul politic al României. Guvernarea PNL din timpul epidemiei de coronavirus a dezamăgit opinia…
PSD poate câștiga alegerile dacă prezența e sub 35%. PNL e favorit în sondaje. USR-PLUS, agonie sau extaz în funcție de cine vine la vot și cine stă acasă
În urmă cu patru ani, PSD câștiga alegerile parlamentare cu un scor neverosimil, 45%, iar Liviu Dragnea devenea cel mai influent om politic din România, deși fusese condamnat cu suspendare…
Cum a ajuns Suedia să stea mai prost ca România. Măsura extremă care ne-a salvat doar temporar şi relaxarea ucigaşă
Suedia și România sunt două țări total diferite, atât ca așezare geografică, cât și ca dezvoltare economică, influență globală, politică socială și sistem de sănătate. Cu toate acestea, epidemia de…
Legătura nevăzută dintre Codruța Kovesi şi arestarea unui miliardar slovac, cu afaceri și-n România
Un miliardar slovac care deține două lanțuri de farmacii și o casă de pariuri în România a fost reținut de poliția locală. Acesta a coordonat o uriașă rețea de corupție,…
Nașterea în vreme de pandemie: De ce femeile au ajuns sa nu mai aibă unde să nască, iar vaccinarea nu înseamnă sfârșitul problemelor pentru copii - Interviu video
Georgeta Pătrașcu este medic primar, șef secție Neonatologie, Spitalul Clinic Malaxa. Spitalul a fost transformat în octombrie, prin decizie a Ministerului Sănătății, în “unitate sanitară care asigură asistența medicală pacienților…
Înfrângerea lui Trump. Ce avantaje a avut și cum a pierdut. Ar fi câștigat dacă nu era pandemia?
Donald Trump pierde posibilitatea de a mai locui încă patru ani la Casa Albă în urma unor alegeri prezidențiale desfășurate în timpul celei mai mari crize medicale de după cel…
Depesedizarea s-a încheiat. Trăiască penelizarea! Un documentar arată cum se face, provocând șoc și emoție în societate
Cu mai puțin de două săptămâni înainte de alegeri, mărturia unui inginer de 36 de ani care și-a dat demisia în urma unor presiuni politice din poziția de director al…