Victoria de paradă a lui Putin, într-un război pierdut

A făcut o fixație pentru Mariupol, un oraș pe care-l asediază de 65 de zile. Se agață de el ca un înecat de-un fir de pai și așteaptă ziua de 9 mai pentru a anunța că a învins. O victorie parțială, obținută cu distrugerea a sute de clădiri și omorârea femeilor și copiilor care se ascundeau de bombardamente. O victorie obținută cu înfometarea civililor, torturarea lor și cu sacrificarea propriilor soldați.
Victoria de paradă a lui Putin, într-un război pierdut
  • Pentru prima dată de la declanșarea asediului asupra orașului Mariupol, militarii ruși au pătruns în subteranele combinatului Azovstal și au fost învinși, conform autorităților ucrainene.
  • Pe frontul de est, armata Rusiei pierde tot mai mult teren, iar ucrainenii au anunțat că au pornit o contraofensivă.
  • Cel mai important aliat a lui Putin spune că războiul a durat destul.
  • Sute de soldați ai Moscovei refuză să se întoarcă pe front, se arată într-un raport al serviciului de informații militare din Ucraina. 

Vladimir Putin e într-un mare impas. “Operațiunea specială” pe care a lansat-o în 24 februarie s-a transformat într-un labirint fără ieșire.

Le-a promis rușilor o mare victorie până în data de 9 Mai, atunci când la Moscova se sărbătorește cu mare fast și cu o gigantică paradă militară, înfrângerea Germaniei naziste și cucerirea Berlinului.

“Forțele defensive ucrainene au blocat în mare măsură progresele rusești în estul Ucrainei. Trupele ruse au efectuat o serie de atacuri fără succes pe frontul de est al Ucrainei în data de 4 mai și nu au realizat niciun progres”, se arată în raportul zilnic publicat de Institutul pentru Studiul Războiului din Washington, SUA.

ADVERTISING

“Forțele ruse care atacă la sud de Izium au tot mai puține șanse să le încercuiască pe cele ucrainene în zona Rubijne. Militarii ucraineni le-au împiedicat până acum să reia ofensiva la sud-est de Izium și la vest de Liman, Sloviansk și Kramatorsk, așa cum intenționau”, se precizează în același raport.

De când a început invazia, e cea mai pesimistă relatare despre starea armatelor lui Putin de pe frontul de est.

Această operațiune a durat destul

Cu trei zile înainte de marea paradă, batalioanele Kremlinului sunt pe cale să facă implozie, să nu mai reziste la presiunea militară a Kievului.

“Potrivit informațiilor disponibile, unii militari ai Brigăzii 38 Motorizate a Armatei 35 din Districtul Militar de Est, după ce au fost duși în zona de recuperare, din cauza pierderilor semnificative de personal, au refuzat să continue participarea la ostilitățile din Ucraina. Militarii menționați se află în zona de lângă graniță și așteaptă să fie transferați în Rusia”, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării din Ucraina.

Această informație ar putea fi trecută în categoria propagandei de război dacă ar fi singulară, dar declarația lui Alexander Lukașenko, președintele Belarus, aliatul lui Putin, anunță și el că “această operațiune a durat destul”, referindu-se la războiul din Ucraina.

PutinEvenimentKremlinRU
"Operațiunea specială" a lui Vladimir Putin din Ucraina merge atât de bine încât și cel mai apropiat aliat al său îi cere s-o oprească - Foto: Kremlin.ru

E un semnal clar că “invazia” nu merge deloc bine pentru Vladimir Putin.

„Nu sunt suficient de preocupat de această problemă pentru a spune dacă decurge conform planului, așa cum susțin rușii, sau așa cum simt și eu. Vreau să mai precizez încă o dată, cred că această operațiune a durat destul”, a declarat Lukașenko, într-un interviu pentru Associated Press.

Sunt foarte multe speculații în jurul discursului pe care-l va susține președintele Rusiei cu ocazia marii sărbători din data de 9 mai, dar un lucru e cert, nu are cu ce se lăuda în fața rușilor.

Rușii intră în catacombe și sunt învinși

Va încerca să prezinte cucerirea orașului Mariupol ca o mare realizare, dar după două luni de asediu, militarii ucraineni din Batalionul Azov încă rezistă în Uzina Azovstal, iar rușii au pierderi uriașe.

“Niciunul dintre noi, niciunul dintre veteranii Batalionului Azov – deși am participat la multe lupte, unele chiar aprige – nu a simțit și nu a avut o experiență asemănătoare cu ceea ce se întâmplă acum la Mariupol”, a declarat Andrei Biletski, unul dintre fondatorii Batalionului Azov, citat de presa ucraineană.

“Nicio unitate din nicio armată din lume nu a avut o asemenea experiență de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial. Și ceea ce se întâmplă acum, acolo, este într-adevăr o poveste, și nu una locală, ci globală, care va fi inclusă în toate manualele militare”, a mai declarat el.

În data de 4 mai, oficialii ruși au anunțat că, pentru prima dată de la declanșarea asaltului asupra orașului Mariupol, militarii Kremlinului au intrat în catacombele combinatului Azovstal.

Sub această gigantică platformă industrială, în anii ’50, sovieticii au construit un imens buncăr antiatomic care avea rolul să-i adăpostească pe cei 40.000 de muncitori și familiile lor, în cazul unui atac nuclear.

Acum, buncărul a fost folosit de forțele ucrainene ca un ultim punct de rezistență din oraș. În catacombe se mai află în jur de 1.000 de militari, dar și câteva sute de civili.

În urmă cu câteva zile, autoritățile ruse și cele ucrainene au reușit să negocieze evacuarea civililor din buncăr. Procesul se desfășoară cu mare greutate și multe întreruperi.

Intrarea militarilor Moscovei în catacombele de sub Azovstal a fost confirmată și de reprezentanții Ucrainei. 

Oleksi Arestovici, purtătorul de cuvânt at președintelui Ucrainei, a anunțat că trupele ruse care au intrat în subteran “au fost învinse”.

Parada victoriei, la Mariupol

În prezent, în Mariupol mai sunt în jur de 2.000 de soldați ruși, combinatul e bombardat în continuare, iar Putin a cerut ca aici, în data de 9 mai, să aibă loc o paradă a victoriei.

“Serviciul de informații militare din Ucraina (GUR) a raportat că rușii fac pregătiri pentru o paradă de Ziua Victoriei la Mariupol. Aceste pregătiri includ forțarea rezidenților să curețe străzile avariate în schimbul hranei și pregătirea materialelor de propagandă pentru a prezenta <eliberarea Mariupolului> de către Rusia”, se arată în raportul ISW. 

“GUR a remarcat că Serghei Kirienko, prim-adjunctul șefului administrației prezidențiale ruse, a sosit la Mariupol pentru a supraveghea pregătirile din noua sa poziție de curator, numit de Kremlin, pentru problemele Donbasului”, conform sursei citate.

Marea victorie a lui Putin în acest război e un oraș pe care n-a reușit să-l cucerească după două luni de asediu, pe care l-a bombardat intens, făcându-l una cu pământul și în care a lansat proiectile în adăpostul de sub teatrul din localitate, ucigând 600 de femei și copii, conform unor date recente.

Cruzimea arătată de Rusia în Mariupol nu are legătură cu nicio lege a războiului. Violența extremă a avut legătură cu frustrarea Moscovei că nu poate cuceri niciun oraș important.

Portul e un punct strategic pentru Kremlin, care vrea să obțină o fâșie terestră pentru a lega regiunea Donbas de Peninsula Crimeea, cel mai important obiectiv militar al lui Putin.

Toate aceste încercări disperate de a salva aparențele arată cât de fragil a devenit regimul de la Moscova. Cu o armată debusolată și demoralizată, aflată tot mai aproape de colaps, Putin dă semne că așteaptă cu nerăbdare o paradă la care să anunțe că a învins. 

După marea sărbătoare are două soluții, continuă un război pierdut sau se retrage. În ambele situații, mai devreme decât mai târziu, regimul său se va prăbuși.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇