Tenismena Irina Bara a explicat felul în care a fost impresionată de Simona Halep.
Irina și Simona au fost adversare în proba de dublu de la Shenzhen 2018. Irina a jucat alături de Mihaela Buzărnescu, iar Simona a avut-o parteneră pe Irina Begu.
Chiar dacă Bara și Buzărnescu au condus cu 7-0 în super-tie-break, Simona și Begu au reușit să câștige meciul.
Totuși, Irina Bara afirmă că a rămas impresionată de seriozitatea cu care Simona a tratat acea partidă.
"Simona era la fel de concentrată, cu aceeași dorință pe care o are și la simplu. Cred că ele au și câștigat turneul la dublu în acel an. A fost și singura dată când am jucat împotriva ei și îmi doream foarte mult chestia aceasta. Simona este un model atât pentru mine, cât și pentru toți românii.
Îmi doream foarte mult să joc împotriva ei. A fost o experiență plăcută, chiar dacă am pierdut. Sper să joc împotriva ei și la simplu, chiar îmi doresc", a spus Irina Bara la Gsp Live.
Halep și Begu s-au impus cu 4-6, 6-4, 13-11, după un super-tie-break electrizant, în care Mihaela Buzărnescu și Irina Bara au condus cu 7-0 și au ratat multiple șanse de meci.
SpotMedia.ro e sursa numărul 1 de informații despre Simona Halep! Citește și: