Patru alegeri, pe patru continente, în numai zece zile, ar putea schimba profund politica mondială, împingând lumea mai departe pe actuala direcție autoritară sau marcând o revenire limitată a normelor democratice, arată o analiză The Guardian.
În toate cele patru scrutinuri sunt în joc regulile de bază ale democrației, într-un moment în care autocrația avansează într-un ritm alarmant la nivel mondial. Potrivit Institutului V-Dem din Suedia, care evaluează democrația pe baza mai multor indicatori, libertățile democratice de care se bucură, în medie, cetățenii lumii au coborât la niveluri întâlnite ultima dată în 1978, cu mult înainte de căderea Zidului Berlinului și de prăbușirea comunismului în Europa.
Această succesiune de patru alegeri decisive ar putea fie să oprească tendința, fie să o consolideze. În fiecare dintre ele, partidele prodemocrație se află în curse strânse cu lideri autocrați sau cu aspiranți la puterea autocratică. Rezultatele vor avea, probabil, efecte în țările din jur și dincolo de acestea, scrie The Guardian.
Duminică, 25 octombrie, Brazilia organizează turul al doilea al alegerilor prezidențiale, cu un candidat al extremei drepte în avantaj. Dacă va câștiga, Flávio Bolsonaro amenință că va „schimba Constituția”, își va grația tatăl, condamnat pentru complot în vederea unei lovituri de stat, și va relaxa restricțiile de mediu, o chestiune esențială pentru pădurea amazoniană.
În aceeași zi, regimul semiautoritar condus de Aleksandar Vučić în Serbia în ultimii 12 ani se confruntă cu cea mai puternică provocare de până acum: o mișcare de protest neconvențională, condusă de studenți, care propune o listă de universitari și tehnocrați puțin cunoscuți, sub sloganul simplu „Serbia sau Mafia?”.
Marți, 27 octombrie, va fi rândul lui Benjamin Netanyahu să își înfrunte adversarii la urne. Aflat la conducerea Israelului timp de 19 ani din ultimii 30, el a condus țara într-o perioadă prelungită de regres democratic și de agravare a încălcărilor drepturilor omului. Pe numele său există un mandat de arestare emis de Curtea Penală Internațională pentru presupuse crime de război și crime împotriva umanității comise în Gaza. Dacă pierde, situația sa juridică s-ar putea agrava și în procesul de corupție aflat în desfășurare în Israel. Coaliția sa de extremă dreapta se află în prezent în urma blocului opoziției.
Pe 3 noiembrie, la capătul acestor zece zile cu potențial istoric, în SUA, președinția cu accente imperiale a lui Donald Trump s-ar putea confrunta cu o sancțiune din partea alegătorilor americani, la alegerile de la jumătatea mandatului. Cel puțin una dintre camerele Congresului și, posibil, ambele ar putea trece sub controlul democraților. Aceștia ar avea însă o misiune dificilă în încercarea de a limita excesele lui Trump, sub conducerea căruia SUA au coborât puternic în Indicele democrației liberale al V-Dem.
Până când americanii își vor număra voturile, marți, 3 noiembrie, lumea ar putea arăta considerabil diferit. Cele patru scrutinuri nu sunt doar apropiate în timp, ci și strâns legate între ele.
Mișcarea MAGA a lui Trump le-a oferit sprijin politic deschis lui Netanyahu, Vučić și Bolsonaro. Programul israelian de spionaj Pegasus a fost găsit în telefoanele unor studenți și activiști prodemocrație din Serbia. Bolsonaro este un susținător ferm al Israelului și promite să urmeze exemplul SUA, mutând ambasada Braziliei la Ierusalim.
SUA au furnizat o mare parte din muniția folosită în războaiele lui Netanyahu. Serbia s-a angajat să cheltuiască două miliarde de dolari pentru sisteme de apărare israeliene, iar în septembrie cele două țări au deschis o fabrică comună de drone, scrie The Guardian.
O victorie a dreptei autoritare într-o țară îi va întări pe aliații săi din celelalte. În sens invers, o victorie a forțelor prodemocrație în oricare dintre aceste alegeri le va da speranță și încurajare susținătorilor lor din întreaga lume.
Deși cele patru scrutinuri sunt strâns legate, confruntarea dintre autoritarism și democrație ia forme foarte diferite în fiecare țară. Șansele și mizele diferă, însă toate sunt curse strânse.
- Brazilia - locul 28 în clasamentul democrației V-Dem
Brazilia a cunoscut o revenire democratică de când Luiz Inácio Lula da Silva și-a preluat mandatul, în prima zi a anului 2023, în pofida tentativei predecesorului său populist de extremă dreapta de a răsturna rezultatul alegerilor din octombrie. Potrivit indicatorilor V-Dem, democrația braziliană stă acum mai bine decât cea britanică și mult mai bine decât cea americană.
Învinsul de acum patru ani, Jair Bolsonaro, fost militar care a servit în timpul dictaturii militare de 21 de ani a Braziliei și care continuă să o admire, a fost condamnat la 27 de ani de închisoare pentru tentativa de a organiza o lovitură de stat ca să rămână la putere. Acum, fiul său, Flávio, încearcă să îi urmeze calea și intră în turul al doilea de duminică având un avans mic, dar semnificativ, în fața lui Lula.
Bolsonaro-fiul nu a promis doar că își va elibera tatăl, ci și că îi va pedepsi pe magistrații implicați în urmărirea sa penală. Dacă va câștiga, va putea conta pe o majoritate de dreapta favorabilă în Congres. El a promis că va schimba Constituția și va „redemocratiza țara”.
Termenul trimite la tranziția de la regimul militar, din 1985. Pentru stânga braziliană, el are însă o rezonanță orwelliană înfricoșătoare atunci când este rostit de un admirator declarat al unor membri importanți ai juntei.
Bolsonaro, scrie The Guardian, și-a construit campania pe politici dure de ordine publică, încercând să răspundă problemei cronice a criminalității ridicate. El susține coborârea sub 18 ani a vârstei răspunderii penale, ceea ce ar trimite mai mulți adolescenți în închisoare. Cere și reforme judiciare în spatele cărora criticii săi văd intenția de a ataca independența instanțelor.
- Serbia - locul 112 în clasamentul democrației V-Dem
În cei 12 ani în care s-a aflat la conducerea Serbiei, Aleksandar Vučić a erodat constant pilonii democrației. El și aliații săi au preluat controlul asupra aproape tuturor posturilor de televiziune, astfel că domină ecranele în actuala campanie electorală. Viitorul ultimelor două televiziuni independente de știri este acum incert, după ce au fost cumpărate în timpul campaniei de un investitor portughez cu legături cu fostul regim al lui Viktor Orbán din Ungaria.
Partidul Progresist Sârb (SNS), aflat la guvernare, a transformat ministerele și alte instituții ale statului în instrumente politice într-o asemenea măsură încât, în cuvintele lui Raša Nedeljkov, directorul de programe al Centrului pentru Cercetare, Transparență și Responsabilitate, „linia dintre stat și partide este aproape ștearsă”.
Până acum, partidele de opoziție care încercau să limiteze puterea lui Vučić au fost slabe și divizate. Însă politica sârbă a fost transformată acum doi ani de prăbușirea unei copertine de beton peste oamenii aflați la gara din Novi Sad, tragedie în care au murit 16 persoane.
Tragedia a concentrat nemulțumirile profunde acumulate în întreaga țară și a dat naștere unei mișcări de masă conduse de studenți. Aceasta a rezistat de atunci intimidărilor statului și prezintă acum o listă completă de candidați împotriva SNS.
Candidații, la fel ca studenții care i-au propus, au opinii diferite asupra unor chestiuni politice esențiale, dar respectă cu strictețe principiile democrației directe. Deciziile sunt luate în adunări plenare cu numeroși participanți, iar nimănui nu i s-a permis să se impună ca lider al mișcării.
Pentru a câștiga duminică, studenții vor trebui să spargă tiparul politicii sârbe și, în special, să slăbească influența lui Vučić asupra bazei sale loiale din mediul rural.
Dacă rezultatul va fi strâns, există riscul unor tulburări și violențe, scrie The Guardian. SNS are un istoric de plată a unor grupuri de bătăuși pentru a perturba mitingurile opoziției, iar acestea ar putea apărea la secțiile de votare, dacă Vučić se simte amenințat. La rândul lor, studenții au promis că vor ieși în stradă pentru a apăra victoria pe care o așteaptă duminică.
- Israel - locul 48 în clasamentul democrației V-Dem
Democrația israeliană a fost întotdeauna incompletă, arată analiza The Guardian. Palestinienii din teritoriile ocupate nu pot vota în alegerile israeliene și sunt lipsiți de multe alte drepturi, în timp ce coloniștii israelieni care locuiesc lângă ei sunt tratați ca cetățeni cu drepturi depline și oferă un sprijin vital coaliției guvernamentale de extremă dreapta a lui Benjamin Netanyahu. Acest guvern va lupta însă pentru supraviețuire la alegerile parlamentare de marți.
Palestinienii cu cetățenie israeliană reprezintă aproximativ o cincime din populație, dar sunt constant subreprezentați în Knesset, parlamentul israelian. Participă la vot în proporții mai mici decât evreii israelieni, mulți considerând inutilă participarea într-un sistem care îi exclude sistematic.
Principalul bloc de opoziție care îl înfruntă pe Netanyahu exclude o coaliție cu partidele arabe, chiar dacă această alegere ar putea face diferența dintre o victorie clară și un blocaj incert, după împărțirea mandatelor în Knesset.
Netanyahu s-a aflat, cu întreruperi, la conducerea Israelului în cea mai mare parte a ultimelor trei decenii. Însă în cei aproape patru ani ai actualului mandat, alături de partide extremiste susținute de coloniști, a declanșat o ofensivă împotriva normelor democratice israeliene: a încercat să limiteze independența justiției în numele „reformei”, a pus presiune pe presa independentă și a politizat poliția, armata și serviciul de securitate internă Shin Bet.
Blocul opoziției, condus de fostul general Gadi Eisenkot, împărtășește multe dintre pozițiile lui Netanyahu în privința Palestinei: susține în mare parte războiul din Gaza și refuză să ia în considerare soluția celor două state. Este însă hotărât să înlăture corupția guvernării sale și excesele autocratice.
Opoziția este așteptată să câștige mai multe mandate decât coaliția guvernamentală la scrutinul de marți, dar fără să obțină o majoritate clară. Pentru aceasta, ar putea fi nevoită să ajungă la o înțelegere cu minoritatea palestiniană din Israel, ignorată atât de mult timp, mai scrie The Guardian.
- Statele Unite - locul 51 în clasamentul democrației V-Dem
Nicio țară occidentală din epoca modernă nu și-a erodat democrația atât de rapid precum SUA în mai puțin de doi ani ai celui de-al doilea mandat al lui Donald Trump, scrie The Guardian.
Cu un Congres dominat de republicani loiali și o Curte Supremă în mare parte dispusă să îi accepte deciziile, Trump a construit o președinție imperială. Guvernează frecvent prin ordine executive și a transformat instituțiile statului în instrumente politice, inclusiv Departamentul Justiției și FBI, folosite împotriva adversarilor politici, procurorilor independenți și jurnaliștilor.
Politicile interne și externe ale administrației au fost folosite pentru a crea oportunități de îmbogățire pentru familia și prietenii lui Trump.
Serviciul pentru Imigrație și Control Vamal (ICE) a fost extins masiv prin recrutarea unor agenți slab pregătiți, dar puternic înarmați. Aceștia au fost trimiși în întreaga țară, încălcând drepturile civile ale persoanelor suspectate că sunt imigranți fără documente, în special latino-americani.
În condițiile în care popularitatea președintelui se află la minime record, democrații au șanse bune să câștige majoritatea în Camera Reprezentanților și șanse mai mici să preia și Senatul.
Chiar dacă vor obține controlul ambelor camere, capacitatea lor de a limita excesele autoritare ale președinției Trump va avea limite. Este de așteptat ca el să folosească frecvent dreptul de veto, iar democrații nu vor avea voturile necesare pentru a-l depăși sau pentru a învinge obstrucția procedurală a republicanilor din Senat.
În teorie, Congresul controlează bugetul și ar putea încerca să condiționeze finanțarea departamentelor și agențiilor guvernamentale de adoptarea unor reforme. O majoritate democrată și-ar folosi, de asemenea, controlul asupra comisiilor pentru a deschide mai multe anchete privind corupția și alte nereguli, emițând citații pentru oficialii administrației.
În ambele situații, însă, administrația Trump ar putea pur și simplu să ignore Congresul și să refuze cooperarea. Prin urmare, consecința imediată cea mai probabilă a unei victorii democrate ar fi o criză constituțională prelungită, înainte de orice revenire la normele democratice, conchide The Guardian.
