Hamas a reușit să se impună ca unică sursă de informație și nu numai să preia controlul narativ al războiului pe care l-a pregătit minuțios, ci și să creeze o…
Stiri
Se ridică iar garduri în Europa: Țările UE care au reintrodus controale la frontieră, extrema-dreapta e pe val
Mai multe ţări, printre care Austria, Republica Cehă, Franţa, Germania, Italia, Polonia, Slovenia şi Slovacia au anunţat noi controale la frontierele lor. Încearcă astfel să-i împiedice pe traficanţii de oameni…
Insule grecești numai bune de vizitat toamna târziu. Unde mai poți înota în mare încă (Galerie foto)
Indiferent din ce motiv vrei o vacanță în această perioadă sau chiar în luna noiembrie, Grecia e încă destinație de top. Nu e doar o prelungire a verii, deși vei…
Tânărul care a ucis doi oameni într-un accident la ieșirea din Gherla ar fi fost băut și drogat
Tânărul în vârstă de 24 de ani care sâmbătă seară a intrat într-o depăşire neregulamentară, la ieşirea din oraşul Gherla către Dej, provocând un accident în urma căruia doi oameni…
Viitorul lui Ianis Hagi a fost stabilit
Viitorul lui Ianis Hagi a fost decis, într-un moment în care jucătorul a fost împrumutat la Alaves. Fotbalistul român nu a marcat niciun gol pentru Alaves, însă a început să…
Serviciile secrete din SUA avertizează 100 de țări: Rusia lucrează din umbră acolo unde sunt alegeri și are un nou plan
În contextul în care vin 4 rânduri de alegeri în România în 2024, Statele Unite au avertizat aproape 100 de țări că serviciile secrete ruse deschid un nou front în…
SUA își cresc prezența militară în Orientul Mijlociu: Mai multe baterii Patriot, un sistem THAAD și forțe militare suplimentare
Statele Unite ale Americii au anunţat sâmbătă seara o întărire a prezenţei lor militare în Orientul Mijlociu din cauza „escaladărilor recente ale Iranului şi forţelor sale complice” în regiune. Un…
Doi fotbaliști israelieni boicotează meciurile după o decizie luată în Turcia
Doi fotbaliști israelieni au hotărât să boicoteze meciurile de fotbal după o decizie luată în Turcia. Mijlocașii Sagiv Jehezkel și Ramzi Safouri au decis să boicoteze meciurile din campionatul Turciei,…
Xenotransplant: A doua persoană din lume care a primit o inimă de porc se simte bine la o lună după operație
La o lună de la o procedură experimentală de transplant de inimă de porc modificată genetic la un pacient cu o boală cardiacă în stadiu terminal, medicii spun că inima…
FCSB anunță decizia luată în privința lui Vlad Chiricheș
FCSB a anunțat decizia luată în cazul lui Vlad Chiricheș. Fostul căpitan al echipei naționale s-a întors la antrenamente, dar FCSB a anunțat că nu-l va forța pentru a nu…
Instrumentalizarea moaștelor
O afirmație cel puțin riscantă și în mod cert deficitar elaborată a lui Cristian Tudor Popescu a stârnit un mare scandal în jurul asocierii între teroriștii islamici și “pupătorii de…
S-a stabilit finala Cupei Mondiale de rugby
Reprezentativa Africii de Sud, deţinătoarea trofeului, s-a calificat dramatic în finala Cupei Mondiale de rugby din Franţa, după ce a învins Anglia cu scorul de 16-15 (6-12), sâmbătă seara, pe…
Gică Hagi, nervos după remiza cu U Cluj: Reproșurile "Regelui"
Gică Hagi a fost nervos după remiza obținută de Farul în meciul cu U Cluj, scor 1-1. „Regele” a avut critici în special la adresa jucătorilor săi din linia ofensivă.…
SUA: O femeie din conducerea unei sinagogi a fost găsită înjunghiată
Preşedinta unei sinagogi progresiste, Samantha Woll, a fost găsită sâmbătă înjunghiată, în fața casei sale din Detroit, nordul Statelor Unite. Poliția nu a indicat până acum un motiv al crimei.…
Jucătorul care face furori la antrenamentele FCSB: "Aveam nevoie de el"
Un jucător a reușit să impresioneze la antrenamentele FCSB în ultimele două săptămâni. Dorin Rotariu i-a cucerit deja pe cei de la FCSB și este anunțat titular în partida cu…
Vechile antene de satelit capătă a doua viață ca uriașe pâlnii solare (Video)
Două companii elvețiene dau un nou scop antenelor de satelit scoase din uz, transformându-le în uriașe panouri solare și profitând de avantajul reliefului muntos pentru a genera energie verde. Undeva…
Război Israel-Hamas Primele ajutoare au trecut în Gaza. Erdogan a vorbit cu Hamas. Qatar vine cu vești bune depre ostaticii civili
Am intrat în a treia săptămână de război purtat de Israel împotriva teroriştilor Hamas care controlează Fâşia Gaza. Vestea bună a zilei a fost că dimineața, Israelul a oprit bombardamentele…
Locuitorii Ploieștiului, avertizați din nou despre prezența unui urs pe străzile orașului
Locuitorii municipiului Ploieşti au primit, sâmbătă seară, mesaj de avertizare RO-ALERT prin care este anunţată prezenţa unui urs pe străzile oraşului. Apariţia animalului are loc la exact două luni de…
Un român cu dublă cetățenie este ostatic al Hamas în Fâșia Gaza
O persoană cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, cu domiciliul în Statul Israel, semnalată iniţial în lista persoanelor dispărute, este ostatică în Fâşia Gaza. Anunțul a fost făcut sâmbătă seara…
Ziua 605 Biden vrea 61 de miliarde pentru Ucraina. S-a furat o treime din ajutorul de la Occident. Turcia vine la discuțiile despre pace de la Malta
În ziua 605 de război aflăm că o treime din ajutorul umanitar donat armatei ucrainene nu a ajuns efectiv la unitățile militare, cel mai probabil fiind furat. În aceste condiţii,…



















