Mobilizare de urgență, vineri dimineață, pe platforma chimică din Râmnicu Vâlcea, după un apel la 112 care a semnalat scăpări de clor.
Incidentul a avut loc la nivelul unui compresor de pe platforma Chimcomplex, iar compania a anunțat că a oprit emisia de clor, scrie presa locală.
La fața locului au intervenit salvatori de la ISU Vâlcea, dar şi echipaje de intervenţie în cazul incidentelor chimice, biologice, radiologice şi nucleare (CBRN). Întrucât mirosul de clor a fost sesizat şi în exterior, echipajul CBRN face măsurători în zonă.
Polițiștii au închis toate căile de acces către platforma chimică, pentru a împiedica intrarea persoanelor în perimetrul afectat.
Medicii au identificat trei persoane care necesitau îngrijiri: două erau conștiente și cooperante, iar una se afla în stare de semiconștiență.
Toate cele trei victime au fost evaluate și stabilizate, apoi transportate de echipajele de ambulanță la Unitatea de Primiri Urgențe din Râmnicu Vâlcea, pentru investigații și tratament de specialitate.
Chimcomplex a anunțat oprirea emisiei de clor. Circumstanțele în care s-a produs incidentul și cauza scăpării de substanțe periculoase nu sunt precizate în informațiile transmise până în acest moment.
