Fiecare nou născut din România primește o injecție care să-l protejeze de TBC la trei zile de la naștere. BCG nu garantează că nu te mai poți îmbolnăvi dacă intri…
Opinii și analize
Opinii și analize ale editorialiștilor SpotMedia.ro, dar și comentarii de la invitați de marcă în legătură cu evenimentele zilei.
Negocierile SUA-Rusia, pretextul unor viitoare intervenții militare rusești
Dacă singurul scop al Rusiei era să ocupe Donbasul, o putea face rapid, în felul în care a ocupat Crimeea. Dacă scopul rușilor era să negocieze militar cu Occidentul, o…
Marii absenți ai statului franjuri. De la Bode, la Iohannis
Există câteva mari absențe din spațiul public după cele două tragedii provocate, direct sau indirect, de Poliția Română săptămâna trecută. Dar tabloul este mai larg, tabloul unei țări cu imense…
Locul de pe glob unde legea-i lege
Îmi pun uneori întrebarea: ce s-ar fi întâmplat la noi dacă un campion mondial de prim rang, programat să joace un meciu pe Tenis Arena București, ar fi obținut viza…
Revizuirea Constituției, o urgență sau un moft?
Cu ani în urmă, când se elabora, se vota și se aproba actuala Constituție, nimeni nu întrezărea perspectiva unei pandemii de proporțiile celei pe care o trăim astăzi și care impune…
Nu avem bani pentru creșteri de pensii și salarii, spune guvernul. Puțină aritmetică și multă politică
După sufocarea economiei și a populației cu prețurile la electricitate și gaze, a doua cea mai mare problemă a actualului guvern este, de fapt, capcana propriilor promisiuni în care a…
Cum a ratat România să fie o poveste de succes a UE
A existat un moment în care Uniunea Europeană a decis să facă din România o poveste europeană de succes, care să arate că răzvrătirea Budapestei și Varșoviei nu este o…
Nu e despre vaccin
Felul în care Australia a abordat cazul Djokovic arată că nu orice temă poate deveni sursă de polarizare socială și că binele comun ține în cea mai mare măsură de…
Naţionalismul, combinaţie feroce de trecut mistificat şi utopie politică
Discursul naţionalist face din poziţionarea împotriva UE tema sa de căpătâi. Ethosul naţional românesc este un soi de rai pe care internaţionaliştii de la Bruxelles ni l-au distrus prin intermediul…
Antieroul Novak Djokovic - și o lecție despre onestitate
Suntem relativ obișnuiți ca politicienii să rateze sau să dezamăgească – și asta nu numai în România… Dacă ne ducem către conducătorii mediului economic și în mediul privat, acolo există…
Poliția lui Despescu și Bode ucide din nou
În Sectorul 1 din București, o copilă a fost ucisă și una rănită de un polițist care conducea mașina de poliție cel mult cu semnalele luminoase pornite. Potrivit regulamentelor, dacă…
Vaccinaţi versus nevaccinaţi ori neinfectaţi contra infectaţi, asta-i întrebarea
Toţi antivacciniştii vorbesc despre dreptul celui nevaccinat de a nu se vaccina şi-şi justifică discursul cu argumente legate de ,,drepturile omului”, de faptul că şi vaccinaţii răspândesc boala, despre faptul…
Cât de scumpe sunt măștile gratuite? De ce Guvernul nu reușește să-i ajute pe copii să meargă la școală?
Cea mai mare problemă din pandemie a fost incapacitatea guvernelor de a transmite mesaje simple și clare. Oamenii și-au pierdut încrederea în autorități din cauza măsurilor incoerente, care au creat…
Novak Djokovic și sindromul Stockholm al românilor
Dacă statul australian va capitula în fața intereselor financiare din jurul lui Novak Djokovic rămâne de văzut. Impactul ar depăși însă granițele Australiei și, dincolo de falia momentului pe tema…
Clasa politică nereformată şi provocarea PNRR
Clasa politică ar trebui să fie o oglindă limpede a societăţii la un moment dat, dar la noi ea este o imagine deformată, strâmbă. Majoritatea politicienilor noştri nu mai sunt…
Capitala e în scenariul roșu și Parlamentul e în vacanță
Miercuri dimineaţa, Bucureștiul intra din nou în scenariul roșu, după ce rata de infectare ajunsese 3,32. Cu o zi înainte, incidența era la limită, de 2,97. Este de remarcat saltul…
O poveste despre gene, virusuri și țara de pe ultimul loc din UE
În 7 octombrie 2020, aproape de capătul unui an de pandemie, Comitetul Nobel decide să premieze o descoperire care „a dus biologia într-o nouă epocă”, prin rescrierea codului vieții. Laureate…
Cum a compromis Klaus Iohannis o temă majoră, pentru a-și acoperi retragerea
Felul în care Klaus Iohannis a sărit în barca unei teme pe valul Netflix, încălzirea globală, a stârnit ironii, în cel mai bun caz. În cel mai rău, președintele a…
Calea comodă spre irelevanță a președintelui Iohannis
Lansând dezbaterea privind schimbările climatice și orele de educație climatică, dl Klaus Iohannis pare să fi urmărit câteva obiective, dacă plecăm de la premisa că demersul a avut totuși o…
Am intrat într-un nou val de pandemie. Cât va dura și cât de grav va fi?
Numărul de persoane cu un test pozitiv s-a dublat de la o zi la alta, semn că începe o nouă perioadă dificilă. Autoritățile nu vor lua măsuri suplimentare, dar va…












