Reparația pe care Ursula von der Leyen o face Europei lăsată pe partea rea a Cortinei și ce nu mai poate face UE de acum

Reparația pe care Ursula von der Leyen o face Europei lăsată pe partea rea a Cortinei și ce nu mai poate face UE de acum

În plin comunism, în anii 1970, cancelarul german Willy Brandt merge în Polonia. Îngenunchează și își cere iertare acolo pentru atrocitățile din Holocaust. Face asta într-o țară care tocmai experimenta atrocitățile comuniste.

A fost nevoie de alte câteva decenii, pentru ca Vestul aflat de partea sigură a Cortinei de Fier să facă un gest de reparație morală față de europenii abandonați în gulagurile comuniste: miercuri, președintele Comisiei Europene a admis că statele din fostul bloc comunist ar fi trebuit ascultate, atunci când avertizau asupra Rusiei lui Putin.

Contextul scenei cu Willy Brandt îngenunchind în fața Memorialului Holocaustului are însă mai multe vicii. Așa cum explică Thierry Wolton într-unul dintre dialogurile pe care le-am avut, exact când Brandt făcea gestul simbolic, autoritățile comuniste poloneze, dincolo de teroarea pe care o instalau, persecutau evreii din țară.

„Așadar, gestul era, la limită, nepotrivit, deși era just, bineînțeles că trebuia să stea în genunchi și să ceară iertare, însă ar fi trebuit să aibă curajul să ceară și oprirea persecuției evreilor în Polonia socialistă. Și, evident, nu a făcut asta, deci gestul a fost unul parțial.

Există, de fapt, două moduri de a vedea victimele din secolul XX: cel al recunoașterii persecuției evreilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial de către naziști, iar eu sunt fericit că această muncă de a păstra memoria lor a fost dusă la bun sfârșit. Dar este și cealaltă latură, a nerecunoașterii victimelor comunismului”.

Sigur, totalitarismul comunist a fost condamnat în Parlamentul European, Holodomorul, crima abominabilă comisă de URSS în Ucraina, unde sate întregi au fost decimate la capătul unor torturi greu de înțeles, înfometarea, a fost recunoscut ca genocid, și totuși comunismul a beneficiat mult peste limită de complicitatea, intelectuală și politică, a Vestului democratic și liber.

Tot Thierry Wolton este cel care explică orbirea Occidentului, abandonul acestuia în fața seducției comunismului, o ideologie la Paris și Londra, o crimă la București și Varșovia.

„Mai întâi, naziștii au pierdut războiul, deci au fost judecați de către învingători. Și învingătorii găsesc toate păcatele învinșilor, iar naziștii aveau destule. Comuniștii însă nu au pierdut niciun război, comunismul s-a prăbușit în el însuși. Mai apoi, nazismul era o ideologie de excluziune. Erați din rasa ariană înseamnă că erați dintr-un popor ales, dacă nu erați, atunci vă considerau sub-om. Comunismul, din contră, nu era o ideologie de excluziune, ci una care îi aduna pe toți laolaltă.

Toți oamenii trebuiau să ajungă buni, într-un anumit sens, să trăiască într-o formă de comunitarism. Deși, bineînțeles, asta nu s-a întâmplat cu adevărat niciodată. Dar asta a făcut să fie dificil de condamnat comunismul: noi toți visăm la o lume de oameni egali, care să trăiască împreună. Chiar și în ziua de azi e dificil să condamni comunismul și prin asta să păstrezi memoria victimelor sale.

O fi părut ea o ideologie generoasă, cu cei exploatați care se ridicau la conducerea țării, sau cum spunea Lenin: „Bucătăreasa va putea conduce țara”. Dar să nu uităm ce e cu adevărat important, nu poate niciodată separa ideologia de practică.

Mulți spun că așa a fost comunismul din secolul al XX-lea, dacă l-am face acum, ar fi cu totul altfel. Îmi pare rău, dar în toate cele 27 de țări comuniste din secolul XX s-au aplicat exact aceleași politici, fără excepție, și toate au trecut prin același dezastru umanitar, economic, ecologic, cultural. Mi se pare de altfel la fel de scandalos ca atunci când ar veni cineva să-mi spună: bine, dar nazismul ca ideologie a fost formidabil, trebuie doar să separăm ideologia de ce s-a întâmplat în practică. Să deosebim hitlerismul de ideologia nazistă.

Nu, practica, precum în cazul comunismului, este același lucru cu ideologia, dintr-un motiv foarte simplu: baza comunismului și a societății pe care a construit-o este principiul lui Marx care spune că lupta de clasă este motorul istoriei. O frază scurtă, dar care a generat milioane de morți”.

Ursula von der Leyen nu s-a referit în mod direct la regimurile criminale de dinainte de 1989, ci la Rusia pe care a construit-o Vladimir Putin:

O lecție pe care o putem desprinde din acest război este aceea că ar fi trebuit să îi ascultăm pe cei care îl cunosc pe Putin. Ar fi trebuit să o ascultăm pe Anna Politkovskaya și pe toți jurnaliștii ruși care au scos la lumina zilei crimele și au plătit pentru acest lucru prețul suprem. Ar fi trebuit să îi ascultăm pe prietenii noștri din Ucraina, Moldova, Georgia și vocile din opoziție din Belarus. Ar fi trebuit să ascultăm vocile din interiorul Uniunii noastre – din Polonia, din țările baltice și din toate țările din Europa Centrală și de Est. Toate aceste voci ne spun de ani de zile că Putin nu se va opri.

Ursula von der Leyen

Totuși, diferența de percepție între Vest și Est a fost confirmată recent, după moartea lui Mihail Gorbaciov, un personaj care mai degrabă a beneficiat de istorie decât de propriile planuri de a elibera Europa Centrală și de Sud-Est de comunism.

Dacă e să ascultăm țările baltice, așa cum spune acum Ursula von der Leyen, atunci Gorbaciov rămâne mai degrabă unul dintre liderii negativi ai istoriei: la începutul anilor 1990, după căderea Cortinei de Fier, Gorbaciov a dat ordin ca protestatarii din Letonia și Lituania să fie atacați de miliții speciale.

Există, așadar, multe momente în care Vestul care nu a cunoscut dictatura, așa cum tot șefa Comisiei Europene admite, ar fi putut să asculte avertismentele țărilor mai puțin norocoase istoric. Dar avertismentele se aud și în aceste zile și nu privesc doar Rusia lui Putin, asupra căreia nu mai există totuși îndoieli.

Mulți dintre noi consideră de mult prea mult timp că democrația este ceva de la sine înțeles. În special cei care, la fel ca mine, nu au trăit niciodată sub pumnul unui regim autoritar. Astăzi vedem cu toții că trebuie să luptăm pentru democrațiile noastre. În absolut fiecare zi. Trebuie să le protejăm atât de amenințările externe cu care se confruntă, cât și de viciile care le erodează din interior. Comisia pe care o conduc are nu numai datoria, ci și un rol extrem de nobil de a proteja statul de drept.

Ursula von der Leyen

Deși nu a numit statele membre ale Uniunii Europene care pun probleme legate de democrație, la puțin timp după discursul Ursulei von der Leyen, a apărut știrea că Ungariei îi vor fi tăiate nu doar fondurile din PNRR, ci și un procent mare din celelalte fonduri europene.

Despre Polonia a vorbit răspicat Manfred Weber (PPE), o temă sensibilă, în contextul în care Polonia a fost unul dintre cei mai acerbi apărători ai Ucrainei invadate de trupele rusești. Ambele erau predictibile: Ungaria și Polonia, deși decuplate din Vișegrad, pe fondul atitudinii radical diferite față de Putin, au mers umăr la umăr în ceea ce privește încălcări ale normelor statului de drept.

Dar Ungaria și Polonia sunt doar cazurile zgomotoase și a rămâne la ele înseamnă o nouă orbire, chiar dacă una conjuncturală.

Rămân vulnerabilitățile din România, unde regimul politic are tente iliberale și unde opacitatea instituțiilor este cronică, din Bulgaria, unde încercările de reformă sunt practic întoarse din drum și, așa cum Ursula von der Leyen a intuit bine, în iarna grea care vine democrația și statul de drept pot fi salvate doar de solidaritate, dar o solidaritate activă, care înseamnă și măsuri egal aplicate, acolo unde corupția, încălcarea drepturilor omului și tentativele autocrate pun probleme.

Vom continua să insistăm asupra independenței sistemului judiciar.  Și ne vom proteja bugetul prin intermediul mecanismului de condiționalitate. Iar astăzi aș dori să mă concentrez asupra corupției, cu toate fațetele sale. Fațeta reprezentată de agenții străini care încearcă să ne influențeze sistemul politic. Fațeta reprezentată de întreprinderile sau fundațiile dubioase care abuzează de banii publici. Dacă vrem să fim credibili atunci când le cerem țărilor candidate să își consolideze democrațiile, trebuie ca și noi să eradicăm corupția pe plan intern.

Iată de ce anul următor Comisia va prezenta măsuri de actualizare a cadrului nostru legislativ privind combaterea corupției. Vom propune, de asemenea, includerea corupției în regimul nostru de sancțiuni în materie de drepturi ale omului, noul nostru instrument de protejare a valorilor noastre în străinătate.

Ursula von der Leyen

Dincolo de măsurile concrete anunțate de Comisia Europeană, pentru ca niciun stat UE să nu cedeze în fața șantajului lui Putin și nici să nu caute siguranță în brațele Chinei, miza mare este, acum, protejarea democrației asediate în ultimii ani și pusă acum la încercare, iar alegerile din Italia nu arată prea optimist.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇