Pentru România, Gorbaciov a fost înger și demon

A murit la vârsta de 91 de ani, iar în ultimele trei decenii a încercat să explice și să găsească răspunsuri la tulburătoarele evenimente din timpul în care s-a aflat la conducerea URSS, evenimente care au dus la prăbușirea violentă a comunismului cu efecte care au impact asupra lumii chiar și-n ziua de azi.
Pentru România, Gorbaciov a fost înger și demon
  • Marea problemă a fost una de natură economică. Decalajul în ce privește nivelul de trai între Vest și Est devenise atât de mare la sfârșitul anilor ’80 încât nu mai putea fi ascuns sub preș.
  • Singura soluție găsită de Gorbaciov și de Biroul Politic al Sovietului Suprem a fost “reformarea socialismului”.
  • România, după Revoluția din 1989, în care rușii au fost implicați, a rămas sub aripa Moscovei până în data de 24 august 1991, atunci când are loc puciul, iar URSS se prăbușește.
  • Marea eroare a lui Mihail Gorbaciov a fost că a încercat o reformă cu pași mici, neavând o viziune pentru întreaga uniune.
  • A fost cel care a uzurpat puterea lui Ceaușescu, dar și cel care, prin aducerea lui Ion Iliescu la putere, a condamnat România la mai mult de un deceniu de stagnare.

În 1987, atunci când în 26 mai a venit pentru prima dată la București, pentru mine, Gorbaciov nu era decât un alt lider al URSS care făcea o vizită oficială, oferindu-i lui Ceaușescu oportunitatea să pună în scenă un spectacol megaloman de preamărire a sa și a “realizărilor sale”.

Eram în armată, militar în termen, transmisionist, iar întreaga unitate a intrat în stare de alertă pentru că se desfășura un eveniment important.

Întreaga mea copilărie și o parte din adolescență am petrecut-o cu Brejnev la conducerea URSS. Țin minte și acum că a murit în timp ce mă aflam la ora de chimie. Ne-a anunțat profesoara. Am fost un pic uimit. Nu mă așteptam ca o astfel de persoană să existe în realitate, dar să și moară. 

Brejnev mi se părea o ficțiune, un personaj din cartea de istorie care mă privea încruntat dintr-o imagine alb-negru.

De fapt, morțile rapide ale lui Cernenko și Andropov, cei care i-au urmat la conducere lui Brejnev, m-au făcut să mă gândesc că totuși, la Moscova se întâmpla ceva ieșit din comun.

În acea seară de mai în care Gorbaciov lua cina cu Ceaușescu, la stația radio la care eram de serviciu am pus un receptor pe Europa Liberă, unde se comenta intens vizita liderului sovietic în România. 

Atunci am auzit pentru prima dată termenii de Perestroika (reformă) și Glasnost (deschidere), cei doi piloni pe care și-a construit Gorbaciov platforma politică, una care în final a dus la prăbușirea comunismului și dispariția URSS.

În 1987, nu mă gândeam că bărbatul cu capul rotund, cu chelie și o pată roșie deasupra frunții, în partea dreaptă, urma să contribuie la prăbușirea Zidului Berlinului și la înlăturarea lui Ceaușescu de la putere.

Nicolae Ceaușescu și Mihail Gorbaciov, în 1988, o întâlnire la Kremlin - Foto: Hepta.ro

Aveam convingerea că “nea Nicu” va rezista mult și bine, iar din lagărul socialist nu se putea scăpa decât prin fugă.

O altă convingere personală era și aceea că Mihail Gorbaciov nu a avut în plan să renunțe la ideologia comunistă, să piardă influența asupra țărilor din estul Europei sau să destrame Uniunea Sovietică.

Marea lui problemă a fost una de natură economică. Decalajul în ce privește nivelul de trai între Vest și Est devenise atât de mare la sfârșitul anilor ’80 încât nu mai putea fi ascuns sub preș.

Economiile centralizate erau falimentare, iar toate resursele și materiile prime veneau din URSS. 

Cumva, Moscova, pentru că-și dorea “victoria globală a socialismului”, ajunsese să finanțeze o serie de state nefuncționale și regimuri politice autoritare și mediocre.

Singura soluție găsită de Gorbaciov și de Biroul Politic al Sovietului Suprem a fost “reformarea socialismului”. Dar “perestroika” odată pornită nu s-a mai oprit până nu a aruncat în lada de gunoi a istoriei cea mai mare himeră a umanității - comunismul.

Însuși Gorbaciov a fost prins în vârtejul evenimentelor și până la alungarea sa de la putere a crezut că mai poate salva “visul de aur al omenirii”, să-i “dea o față umană”, cum spunea discipolul său Ion Iliescu.

România, după Revoluția din 1989, în care rușii au fost implicați, a rămas sub aripa Moscovei până în data de 24 august 1991, atunci când are loc puciul, iar URSS se prăbușește.

Mineriadele nu sunt decât instrumentul prin care Ion Iliescu a încetinit reformarea României, ținând-o în trena lui Mihail Gorbaciov. 

În 1990, țara noastră rămăsese singura bijuterie europeană din coroana marelui imperiu URSS.

Pentru România, Gorbaciov a fost înger și demon. A fost cel care a uzurpat puterea lui Ceaușescu, dar și cel care, prin aducerea lui Ion Iliescu la putere, a condamnat țara noastră la mai mult de un deceniu de stagnare, crime, corupție și sărăcie.

Să ne amintim cum erau priviți românii la sfârșitul lunii decembrie 1989, după alungarea de la putere a lui Ceaușescu, cu cât respect și câtă admirație, pentru ca șase luni mai târziu, când Iliescu aduce minerii din Valea Jiului, eliminând opoziția politică, România să devină o țară izolată, de care râdea toată Europa.

Să nu uităm că Mihail Gorbaciov a fost un dictator. Ajunge la putere prin mecanismele netransparente ale numirilor din interiorul partidului unic.

În cei șase ani cât a fost la conducere, nu a făcut nimic pentru a democratiza URSS, ci doar a încercat să impună o formulă de “comunism liberal”, pe model chinezesc.

Diferența a fost că statele europene s-au depărtat brusc și iremediabil de Moscova, generând o dinamică atât externă cât și internă pe care Gorbaciov n-a mai reușit s-o controleze.

Imperiul comunist se prăbușește în urma unei lovituri de stat dată de Ghenadi Ianaev, fost vicepreședinte al URSS, care alături de șefi ai armatei și lideri ai partidului decid să-l înlăture pe Gorbaciov și să se întoarcă la sistemul ermetic din perioada Brejnev.

Dar a fost prea târziu, lovitura de stat e dejucată de Boris Elțîn, care atrage de partea sa opinia publică și așa apare noua Rusie, iar fostele republici sovietice încep să-și declare independența.

La momentul îndepărtării sale din funcție, Mihail Gorbaciov avea 60 de ani. A mai trăit trei decenii, suficient să vadă cum Rusia n-a reușit să se democratizeze, transformându-se într-o cleptocrație care a generat cel mai sângeros conflict militar din Europa după sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Eșecul lui Gorbaciov l-a adus pe Putin la putere și, deși în mai multe rânduri s-a pronunțat împotriva modului cum conduce țara, nu a mai avut influență și susținere pentru a-l îndepărta pe fostul ofițer KGB.

În opinia mea, marea eroare a lui Mihail Gorbaciov a fost că a încercat o reformă cu pași mici, neavând o viziune pentru întreaga uniune. N-a știut dacă e bine ca republicile sovietice să fie independente sau nu, n-a știut cum să construiască un sistem democratic, n-a crezut într-un stat liberal, în economia de piață și într-un sistem legislativ generat de o nouă constituție.

Proiectul schimbării URSS era mult mai vast și mai profund decât puteau cuprinde cu mințile lor câțiva susținători ai unei ideologii care se dovedise a fi un mare eșec.

Mihail Gorbaciov, cu tot respectul de care se bucură în Occident, nu a reușit să contureze un destin democratic pentru Rusia și pentru fostele republici sovietice.

Va rămâne în istorie ca liderul ce-a anunțat sfârșitul comunismului, dar asta n-a însemnat nicio protecție pentru civilizație în fața unor noi dictatori care încearcă să reînvie un coșmar în interes personal. 

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇