Atac aerian masiv cu rachete și drone asupra Kievului: 4 morți, 23 de răniți, o mănăstire și un bloc au luat foc (Video)

Atac aerian masiv cu rachete și drone asupra Kievului: 4 morți, 23 de răniți, o mănăstire și un bloc au luat foc (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cel puțin patru persoane au fost ucise și alte 23 au fost rănite, inclusiv un copil și o femeie însărcinată, în urma unui atac aerian rus asupra Kievului.

Catedrala Adormirea Maicii Domnului, aflată în complexul Lavra Pechersk, unul dintre cele mai importante situri religioase și culturale ale Ucrainei, a luat foc, scrie Kiev Independent.

Lavra Pechersk, un complex de mănăstiri și peșteri care adăpostește unele dintre cele mai venerate altare și relicve din Ucraina, a fost atacat direct.

„Acoperișul unuia dintre cele mai sfinte locuri din lumea creștină - Catedrala Adormirea Maicii Domnului din Lavra Pechersk din Kiev - arde”, a scris Mitropolitul Epifanie, șeful Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, pe X, în noaptea atacului.

De asemenea, un bloc înalt de locuinţe a luat foc după ce a fost lovit de resturi de drone, a declarat Tîmur Tkacenko, şeful administraţiei militare a capitalei.

Autorităţile locale au cerut oamenilor să se adăpostească, relatează Reuters.

Atacul aerian a avariat liniile electrice şi a lăsat 140.000 de locuitori ai Kievului fără curent electric, a declarat primarul Vitali Kliciko pe Telegram, luni dimineaţa.

Dronele continuă să atace Kievul din diferite direcţii, au declarat Forţele Aeriene ale Ucrainei pe Telegram, iar în oraş se aud explozii, a relatat un martor Reuters.

Aceste atacuri au avut loc după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că a vorbit duminică cu Donald Trump despre eforturile de a pune capăt războiului care durează de mai bine de patru ani, înaintea reuniunii G7 din Franţa de săptămâna aceasta.

Trump i-a spus duminică preşedintelui rus Vladimir Putin că încheierea conflictului din Ucraina este vitală şi că este gata să ajute, a declarat Kremlinul.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google