Metrorex a încheiat anul 2025 cu pierderi de 312 milioane de lei, cu peste 72% mai mari decât cele raportate în 2024. Compania pune rezultatul negativ în principal pe seama scăderii numărului de călători și a unor venituri mai mici decât cele estimate.
Cifra de afaceri a ajuns anul trecut la 1,26 miliarde de lei, potrivit situației financiare publicate de operatorul de transport subteran.
Cu 23 de milioane de călători mai puțin decât estimase compania
Metrorex explică pierderile în principal prin încasările mai mici decât cele prognozate din transportul de călători.
Compania estimase pentru 2025 un trafic de 176 de milioane de călători plătitori, însă la finalul anului a transportat aproximativ 153,3 milioane de persoane, cu aproape 23 de milioane mai puțin și cu circa 13% sub nivelul prevăzut în buget.
Această diferență a redus veniturile din vânzarea titlurilor de călătorie. În plus, compania a constituit ajustări și provizioane de peste 260 de milioane de lei, în principal legate de creanțe neîncasate provenite din penalități aferente contractului cu Alstom pentru livrarea trenurilor de metrou.
La pierderi au contribuit și subvențiile considerate insuficiente pentru acoperirea costurilor serviciului public de transport, precum și cheltuielile de întreținere a infrastructurii, suportate din veniturile proprii ale companiei.
Biletele mai scumpe au adus venituri mai mari
Deși numărul călătorilor a fost mai mic decât cel estimat, veniturile proprii ale Metrorex au crescut în 2025 la 390,2 milioane de lei, de la 296,2 milioane de lei în anul precedent.
Creșterea a fost susținută de majorarea tarifelor de la 1 ianuarie 2025, când prețul unei călătorii simple a urcat de la 3 la 5 lei.
Veniturile totale ale companiei au fost de 2,34 miliarde de lei, cu aproape 27% mai mici decât în 2024, în timp ce cheltuielile totale s-au ridicat la 2,65 miliarde de lei.
Peste un miliard de lei pentru salarii
Cheltuielile cu personalul au depășit anul trecut un miliard de lei, ajungând la 1,03 miliarde de lei.
Din această sumă, aproape 890 de milioane de lei au reprezentat salarii, iar peste 49 de milioane de lei au fost acordate sub formă de bonusuri. La finalul anului 2025, Metrorex avea 4.973 de angajați, cu 30 mai puțini decât prevăzuse compania în buget.
Subvenția acordată de stat pentru transportul cu metroul a fost de 873 de milioane de lei, sumă care a acoperit aproximativ 44% din costurile serviciului public de transport de călători, potrivit documentelor companiei.
