Încă dinaintea începerii invaziei rusești în Ucraina a devenit clar că modelul energetic de până atunci nu mai avea cum să fie valabil, indiferent de evoluția lucrurilor. Că epoca gazului ieftin, a energiei ieftine care a dus la dependența UE de Rusia și toanele ei nu mai poate continua.
Și a fost momentul din care toate țările, cu excepția sateliților Moscovei, au început să–și pună în mod serios problema dezvoltării surselor și soluțiilor alternative.
Pentru țările lucide obiectivul a fost ca iarna 2022 să nu le mai prindă ca iarna lui 2021, un imperativ cu atât mai apăsat cu cât a devenit mai clar că războiul va fi de durată, iar atrocitățile la care s-a dedat Putin excludeau varianta ca el să mai fie un partener frecventabil.
Cele mai multe țări au făcut așadar investiții masive în zona energetică. Într-un interviu acordat spotmedia.ro, Otilia Nuțu de la EFOR vorbea despre cei 2 terawați/ora pe care i-a obținut anul acesta Germania din noi capacități de producție, despre hectarele de fotovoltaice care au apărut în Bulgaria.
În România, vara a trecut cum trec zilele pe lângă noi în mod obișnuit: mica gâlceavă politică, populism, minciună și pasivitate.
Suntem favorizați de faptul că din producție internă acoperim cea mai mare parte a consumului. Numai că această parte scade de la an la an și, în pofida asigurărilor lui Marcel Ciolacu, România este din 2017 importator net de energie.
Dacă are cumva dreptate și nu mai suntem ar însemna o scădere masivă a consumului de electricitate care nu ar putea fi pusă decât pe seama prăbușirii activității economice.
Ce se putea face într-o vară?
În primul rând, stimularea investițiilor în domeniu, prin toate mijloacele cu putință.
Dar și chestiuni practice, punctuale. De exemplu, cât mai multe instituții publice în frunte cu școli, pentru care a început văicăreală facturilor și spaima trimiterii copiilor în online, puteau fi anvelopate termic și dotate cu fotovoltaice. Există și bani europeni pentru asta.
Noi, în schimb, am inaugurat cu panglici rețele de gaz care alimentează clădiri cu pierderi energetice imense.
Avem programul Ministerului Mediului pentru fotovoltaice pentru populație, cu cereri depuse în decembrie anul trecut. Ar fi trebuit să primească răspunsul în martie. În văicărelile ministrului Tanczos Barna, cu chiu cu vai aprobările au început să vină în august în loturi de câteva sute. Mii și mii de oameni, până la totalul de vreo 44 de mii, încă așteaptă un răspuns.
Vara a fost pierdută. Din cauza inflației, a scăzut numărul celor care în martie și-ar fi permis ca, pe lângă cei 20 de mii de lei primiți de la stat, să mai pună bani personali pentru o putere mai mare. Oamenii aceștia ar fi încetat să consume curent parțial importat, ba chiar ar fi putut să dea curent în rețea.
Dar și cei care au primit aprobare sau au finanțat integral din bani proprii panourile așteaptă cu lunile să devină prosumatori, sufocați de birocrație și indolența sistemului. Noi importăm curent, dar punem toate bețele în roate posibile celor care ar putea să reducă, picătură cu picătură, din presiunea pe sistem.
Ar fi interesant de aflat dacă și premierul Ciucă a întâmpinat aceleași probleme cu fotovoltaicele pe care ne-a spus că și le-a instalat.
Nimeni nu a vorbit despre toate acestea în vară. De făcut, cu atât mai puțin. Deși era clar ca iarna va veni. Cumva, politicul românesc părea să creadă că lucrurile se vor rezolva de la sine fără vreo bătaie de cap.
În timp ce PSD și PNL făceau concurs de populisme, poporului i s-a spus că noi suntem în regulă, avem de toate, totul va fi lin în iarnă. Când se duce însă la Bruxelles, ministrul Energiei recunoaște că bugetul este sufocat de compensările pe care trebuie să le plătească furnizorilor și cere ajutor.
Compensări pe care nici măcar nu le plătește, motiv pentru care sunt deja unii care se gândesc să renunțe la consumatorii compensați.
Marcel Ciolacu continuă în aceeași notă populistă a ne-economisirii. Doar premierul Ciucă mai spune cu jumătate de gură că iarna va fi grea.
Nimeni nu are curajul să spună adevărul în mod corect. Cât consumăm, cât producem, cât trebuie să importăm, cum se formează prețul, cât câștigă statul, ce ține de noi pentru a trece cu bine iarna.
Din comunicarea politicului românesc lipsește cronic onestitatea. Există doar populism și minciună, care sigur că mai devreme sau mai târziu se fac praf la impactul cu realitatea.