Dincolo de nevoile primare din Piramida lui Maslow, noi, oamenii, suntem ființe ceva mai complexe.
Pentru a fi fericiți avem nevoie de un sens, o direcție și să ne găsim combustibilul care să ne alimenteze astfel încât să păstrăm direcția. Toate cuvintele astea luate din cărți au un numitor comun: pasiunea.
„Fă ceea ce-ţi place cu adevărat şi nu vei mai munci nici o zi din viaţa ta!” este o idee populară nu doar pentru shares pe Social Media, ci și pentru a ne ghida în deciziile pe care le luăm.
Problema este că uneori nu știm ce vrem și ce ne face bine. Nu cred că e neapărat o problemă asta, atât timp cât ne oferim libertatea să încercăm.
Avantajul voluntariatului și al implicării de la o vârstă fragedă este că poți avea încercări, poți greși și poți să o iei de la capăt destul de ușor de mult mai multe ori decât atunci când vin presiunile din baza piramidei, fără a mai avea plasa de siguranță țesută puternic în jur de familie.
Este ceva ce în țările cu o tradiție mai îndelungată a voluntariatului și a încurajării tinerilor să-și exploreze pasiunile este prezent cumva în ADN.
Școala oferă suficient timp pentru activități în afara ei și nu forțează o memorare mecanică și o acumulare de informații, ci un proces de asimilare a informației și a unor deprinderi utile în viață.
Pentru că suntem toți atât de diferiți, iar asta face parte din miracolul vieții noastre, avem fiecare nevoie de mai mult sau mai puțin timp să ne prindem ce, cum și de ce vrem să facem.
Rolul oamenilor apropiați din jur este să ne sufle în aripi și să nu ne judece prea aspru când greșim. Într-un fel, ca o mamă care-și dojenește copilul, apoi îl strânge în brațe, îl sărută poate pe frunte, și-l încurajează să meargă mai departe.
Atunci când greșelile, ca parte din procesul de învățare, sunt aspru pedepsite, învățarea va fi frânată, iar cărările deja bătătorite vor fi cele pe care vor porni și generațiile viitoare. Toată lumea va căuta căi sigure, fără riscuri, iar evoluția noastră se va opri în punctul în care suntem.
Dacă cineva nu s-ar fi încăpățânat să dovedească existența unei lumi dincolo de apele cunoscute sau că Pământul este rotund, azi am fi rămas tot în aceeași paradigmă.
Da, s-a greșit. Da, a fost greu. Dar așa s-a mai pus un pas înainte pe calea dezvoltării. Da, întotdeauna cine pornește pe drumuri noi va plăti și cel mai scump implicarea, pentru că va da piept cu toate greutățile, dar va avea și cele mai mari bucurii pe măsură ce găsește soluțiile corecte.
Suntem într-o perioadă de criză după criză. Cred că puțini își imaginau ani atât de intenși și provocatori veniți unul după altul. Ne-am testat limitele – ale noastre și în raport cu ceilalți. Ne-am alimentat fricile și cumva am învățat să trăim cu unele din ele.
Neîncrederea în politicieni, presă și chiar Biserică a devenit tot mai pronunțată și asta pentru că, cel puțin în ultimii doi ani, au arătat fricile noastre și s-au „jucat” în jurul lor. Da, asta a atras audiență și un câștig de moment, dar a erodat relația pe termen lung. Nu ne putem hrăni din frică!
Ceea ce alimentează viața este frumosul. Este pasiunea. Este puterea de a căuta și de a găsi căi prin care să fim bine împreună. Ceea ce contează cu adevărat este să ne găsim pasiunile și să le urmăm!
Alimentează zâmbetul fiecăruia, crește productivitatea și ne face mai buni unii cu ceilalți.
Ca să putem să facem asta trebuie să fim ceva mai puțin înverșunați, să admitem că nu suntem perfecți și să privim cu mai multă empatie către cei din jurul nostru. Când mai mulți oameni învață să se ridice împreună, formează o echipă. Una în care fiecare pasiune o completează pe a celuilalt, într-o armonie care ne face OAMENI. SUPER-OAMENI!
Împreună schimbăm lumea în care trăim!